Dacă te-aș mai avea o dată

6. Întâlnire cu surprize

           Stăteam pe patul din dormitor, încercând să îmi pun cerceii rotunzi în urechi, gândindu-mă dacă era bine cum procedam. Cu câteva săptămâni în urmă, Rebeca și Cristian ne-au invitat pe mine și pe Alec la o cină în perechi, la un restaurant cunoscut din Centrul Vechi al capitalei. Am acceptat cu chiu și cu vai la insistențele dragului de Alec, crezând că dacă mergem cu ei o dată, Rebeca va sfârși cu stăruința-i enervantă. 

           În viață mai trebuie să și riști ca să câștigi, dar nu prea simțeam că seara respectivă va fi într-adevăr un câștig pentru mine. Îmi făcusem scenarii care mai de care mai groaznice, având un sentiment de reținere din cauza colegei mele de muncă. Îmi părea o fire mieroasă care căuta cu disperare un punct de explozie a unei drame totale. Mă și gândeam cum ceilalți de la firmă vor șușoti non-stop din cauza cinei deja făcute cunoscute de blondina mult prea darnică de informații confidențiale. 

           — Ești gata? mă întrebă Alec, ivindu-se de după ușa dormitorului. Cum arăt? Am încercat să îmi aranjez părul cu gel, dar nu știu dacă mi-a ieșit.

           Am zâmbit ușor și m-am ridicat de pe pat, vrând să îl pup pe ambii obraji. Arăta extraordinar. Cămașa albă îi era descheiată la primii doi nasturi de sus, în timp ce cureaua neagră îi ținea pantalonii, de aceeași culoare închisă, strânși pe corp. Gelul era puțin cam exagerat aranjat pe păr, firele strălucitoare așezându-se cu forța într-o înclinare spre dreapta. Parcă avea țepi, dar asta îl făcea mult mai atrăgător. Pentru prima dată nu mai avea bretonul acela în ochi, motiv de bucurie pentru mine. Nu îmi plăcea când ochii căprui îi erau acoperiți. Doream să-l văd mereu în toată splendoarea sa.

           — Ți-a ieșit, dar data viitoare încearcă să nu îți mai dai cu tot gelul din cutie, am făcut mișto de el, primind o încruntare copilărească din partea sa. Ziceam și eu!

           — E, na! exclamă amuzat. Ar trebui să fii mândră de mine!

           Mi-am prins buzele într-o linie aspră, încercând să mă abțin din râs. Nu puteam sta serioasă cu el, efectiv nu aveam cum. Întotdeauna reușea să facă ceva încât să îmi stârnească amuzamentul, fie el act voluntar sau vorbă. Fără să mă gândesc, l-am pupat apăsat pe obraji, în timp ce acesta se uită în jos către mine cu o adorație aparte. Eram obișnuită să mă privească în felul acesta, de parcă eu însemnam pentru el întreaga sferă a sentimentelor de iubire. Sclipirea din ochi îmi spunea totul.

           — Tu arăți extraordinar, murmură, strângându-mă în brațe atent să nu-mi deranjeze machiajul.

           Avusesem divergențe și asupra machiajului cu mult timp în urmă. Spunea că arăt la fel de frumoasă și fără, iar cu fața mea naturală puteam să defilez liniștită în absența tonelor de prafuri scumpe. Nu am fost de acord cu acesta. Nu era pentru faptul că nu mă consideram frumoasă, ci pentru faptul că machiajul și procesul de machiere îmi oferea satisfacție personală. Doream să mă aranjez, să încerc lucruri noi prin diferite modele și culori pe pleoape, să am grijă de mine. Nu judecam fetele ce nu făceau asta, dar din când în când preferam să îmi aplic și eu o culoare maronie pe ochi, urmată de o fixare a sprâncenelor și un ruj vișiniu pe buze. După câteva discuții, a înțeles și el motivul pentru care apelam la machiaj și chiar a fost atent să nu mai mi-l șteargă când mă îmbrățișa sau mă atingea pe față cu mâna.

           — Mulțumesc! i-am răspuns emoționată. Crezi că o să iasă bine toată chestia asta?

           Alec se desprinse ușor din îmbrățișare, contemplând la întrebarea mea. Probabil și el avea niște dubii referitoare la cina ce se apropia cu repeziciune de noi, dar nu prea le lăsa să se vadă. În schimb, își etală zâmbetul perfect și mă pupă pe frunte protector.