Ana

Capitolul I

Zborul cu avionul a fost destul de linistit, problema a fost cu ploaia care mi-a cam pus bete in roate in drumul spre apartament, dar ar cam trebui sa ma obisnuiesc cu asta avand in vedere ca m-am mutat la Londra. Sau poate nu o sa ma obisnuiesc si sper sa nu regret mutarea asta mai tarziu.
Am un sentiment de agitatie dar si de entuziasm in acelasi timp si nu stiu cu ce sa incep mai intai, am atatea de facut.
Sper sa ajunga si restul bagajelor cat mai repede si sa termin de asezat mica mea locuinta pana la mijlocul lunii. Am nevoie de un spatiu al meu cat mai personal ca sa trec mai usor peste toate schimbarile din ultima vreme.
Mutarea la Londra, schimbarea job-ului, despartirea de Lucian...si toate intr-un timp atat de scurt. Dar nu am sa ma gandesc acum la asta ca am sa o iau razna...

Inca nu-mi vine sa cred ca am reusit sa obtin job-ul asta, am atatea emotii pentru ziua de luni. Oare o sa am colegi ok? Oare o sa imi fac alti prieteni aici? Nu ca as fi avut prea multi in Romania.
Apropo de prieteni, ar trebui sa o anunt si pe Miruna ca am ajuns si ca sunt ok.
Arata mai bine in poze locuinta asta, acum mi se pare mult prea mica, nici nu stiu daca o sa am loc sa aranjez cum imi propusesem, in fine, poate gasesc ceva mai ieftin si mai mare chiar daca va fi departe de job. Asta e un cotet mobilat de la Ikea deghizat in "studio", cum le place strainilor sa numeasca locuintele astea ce aduc a garsoniere confort 3 din Drumul Taberei.
Bine ca suna si telefonul exact acum cand am inceput sa desfac bagajele, asta sigur e Miruna, stiam eu ca trebuie sa o sun. Ah, e mama, minunat.

- Ana, nu ne suni si pe noi?! Eram ingrijorati, nu stiam ce faci. Ai ajuns, n-ai ajuns...

- Da, mama, sunt bine, ti-am dat mesaj cand am aterizat, incepusem sa aranjez pe aici. As vrea sa termin pana maine la pranz cu totul ca sa pot sa ies sa explorez si eu zo...

- Bineinteles ca ai dat mesaj, era greu sa dai un telefon sa spui "am ajuns si sunt bine", o sa ne imbolnavim cat o sa stai acolo daca noi nu stim nimic de tine.

- Hai nu incepe iar, te rog...

- Bine, bine. Suna-ne diseara, te rog, dupa ce termini de despachetat, bine?

- Mhm, va sun. Atat ii mai spun dupa care inchid telefonul inainte sa mai zica ceva.

Mda, va sun ca sa imi faceti iar capul mare despre cum am plecat si am lasat tot in urma, de parca aveam si zeci de realizari acolo care nu puteau fi abandonate. Incep sa cred ca plecarea asta e prima gura de aer proaspat din viata mea.
M-am saturat de "Ana, daca vrei sa ajungi cineva TREBUIE sa...". Copilarie si adolescenta petrecute pe la olimpiade, cursuri, ateliere. Si acum se intreaba de ce m-am apucat de fumat, ha, de ar stii ei ca asta s-a intamplat acum 6 ani, nu 1 an cand au aflat. Si uneori ma intreb, la ce mi-au folosit toate astea?

O singura pasiune aveam si eu, calcultoarele si tot ce tinea de informatica, ceea ce e destul de interesant daca stai sa te gandesti. Dar nu, hai sa iei lectii de vioara, sa mergi la olimpiada de chimie, de biologie, cercul de sah, de grafica. TREBUIE, Ana!

Sa nu mai spun cat m-a afectat mutarea din Sofia in Bucuresti, eram doar un copil de 10 ani. Am lasat in urma toti prietenii, bunicii din partea tatalui, toata viata mea de atunci. Am suferit enorm, insa nu i-a pasat nimanui, important era ca eu sa invat bine si nimic altceva.

Daca nici eu n-am fost un copil ok, atunci le doresc succes cu Irina, sora-mea, care in afara de club si dezmat nu prea pare sa stie altceva.

Facultatea de Medicina e cea mai buna alegre, Ana, uita-te la matusa Christina ce bine a ajuns. Eu am ales sa studiez "Automatica si calculatoare" asa ca sa fie sanatoasa matusa Christina cu tot neamul ei, ca eu tot cu ochii in monitoare o sa stau de acum si pana...
In fine, chestiile astea trebuie sa le spun lor, nu mie, iar tin ca proasta cate un monolog in mintea mea si ei tot pe a lor o sa o tina. As putea sa cunosc un australian si sa plec in Australia, sa imi schimb numarul de telefon si identitatea, ha ha, ai luat-o razna, Ano!
Azi e joi, am timp pana duminica sa termin de asezat totul si de umblat putin prin imprejurimi ca de luni incepe "distractia". Macar pot merge pe jos la job sau as putea sa imi iau o bicicleta mai bine, o sa vad.
Imi aprind o tigara si  incep sa imi aranjez hainele din bagaj fara prea mare tragere de inima.

***

Astazi m-am plimbat putin prin Tabard Gardens, sunt la mai putin de 10 minute de locul unde locuiesc si chiar aveam nevoie de putina miscare in aer liber. Parca mi-am mai linistit emotiile pentru ziua de maine. Incerc sa imi spun ca nu are ce sa nu mearga bine, insa apoi imi vin tot felul de ganduri in minte...poate nu o sa fiu destul de buna, poate nu o sa ma placa nimeni de acolo, poate o sa imi fie greu sa fac fata. Poate or sa ma dea afara si o sa ma intorc acasa unde toata lumea o sa imi spuna "Vezi, Ana, nu trebuia sa pleci!" Atat de multi "poate" incat ma ia ameteala.
Cred ca o sa imi pun un pahar de vin, o sa ascult putina muzica sau am sa citesc ceva si nu o sa ma mai gandesc la cele mai fataliste scenarii.

Planul meu pentru seara asta avea insa sa esueze. Lamentabil chiar.