~Toxic~

29

Lunile trec repede si deja ma aflu in a 7-a luna de sarcina.
Burta mea e deja vizibila pentru oricine si acum simt fiecare piciorus pe care mi-l da minunea care a prins viata in interiorul meu.
Primele 3 luni au fost un chin.
Greata, ameteli, voma, pofte ciudate (muraturi, smochine si ficatei de pui), ca sa nu mai vorbesc de hormonii mei care o luasera razna complet.
Am ajuns sa plang cand vedeam o pisica orfana, ca nu intelegeam cum a putut-o cineva abandona.

Sau..am plans pentru ca am uitat sa bag smantana in frigider si s-a stricat.
Am plans ore intregi. Lisa si Adam au incercat orice ca sa ma inveseleasca, dar nu au reusit.

Da, Adam stie, dar a promis ca imi va pastra secretul. Nu o spune, dar il invinovateste pe Ed mai mult decat o fac eu. Nu zic ca nu e vinovat, dar nu e singurul..
Si eu am fost..
Iar el nu stie.. nu cred ca i-a trecut vreodata prin cap asa ceva.

Dar am incetat de mult sa ma mai gandesc la ce ar fi fost daca apucam sa ii spun..
Am auzit ca s-a intors la vechiul sau stil de viata..femei pe alese si bautura.
Se pare ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba..

Dupa 3 luni hormonii mei si-au mai revenit, si am scapat de voma, greata si ameteli.
Poftele inca sunt aici.
De fapt, au ajuns sa imi placa atat de mult lucrurile alea, incat cred ca voi avea pofta si dupa ce nasc.
Acum a venit perioada in care mi se umfla picioarele de la mers si am si pus pe mine 10 kg.
Somnul este un adevarat chin cu burta asta mare, iar cand in final adorm, printesa mea are chef de joaca si mai da cu piciorusele. Ora 4 dimineata e preferata ei.
Da, o sa am o fetita. Cea mai minunata fetita.

Pe cat de grea mi s-a parut perioada asta, cu mult mai frumoasa e.
Nimic nu se compara cu sentimentul ca un mic omulet se dezvolta in tine.
Ca soarta si viata lui depinde de tine.
Ca esti responsabil intru totul de el..
Si mi-as da viata pentru ea fara sa ezit!