~Toxic~

33

*** Cat ***

Stie.
Acum stie.
Ma bucur ca stie. E ca si cum o piatra mi s-a luat de pe inima. O parte din mine mereu s-a simtit vinovata ca nu i-am spus. Ma simt usurata.
Dar intalnirea cu el mi-a ravasit toate sentimentele ce ardeau mocnit inauntrul meu. Nu e fericit, am simtit asta. Zambea, dar nu parea fericit. Nici macar multumit.
Stau cu ochii in tavan cand suna cineva la usa..
Imi imaginez cine e, asa ca ma grabesc sa deschid usa si asteptarile mele se dovedesc a fi corecte.

- Iarta-ma. *imi spune Ed* Stiu ca ai zis ca nu poti vorbi, dar nu imi permit sa mai pierd timpul.
Ii fac semn sa intre in timp ce ma asez pe canapea.
- De luni de zile ma lupt cu regretul lucrurilor pe care ti le-am spus. Am gresit. Am fost un prost. Credeam ca nu ma iubesti. La naiba, m-am convins singur ca nu ma iubesti. Dar acum stiu ca am gresit. Eu nu am incetat niciodata sa te iubesc.. Si stiu ca ai nevoie de timp si ca poate nu ma vei ierta niciodata, dar te rog, nu ma obliga sa stau departe de ea.. *spune el, cu ochii inundati de lacrimi.
Stiu ca e sincer. Nici eu nu am incetat vreodata sa-l iubesc, dar acum nu stiu ce se va intampla cu noi.
- Nu te-as tine niciodata departe de ea. E dreptul tau. E copilul tau in aceeasi masura in care e si al meu. Si trebuie sa-ti cer iertare si eu..trebuia sa iti spun. Trebuia sa insist. Nu stiu, poate trebuia sa iti dau un mesaj simplu cu textul " sunt insarcinata"
Radeam amandoi si tocmai atunci fata mea decide ca e timpul de joaca.
Ii iau mana si i-o asez pe locul unde are ea acum piciorusele chiar cand ea mai loveste odata.
De data asta nu isi poate stapani lacrimile si pot citi fericirea pe chipul lui, si cred ca al meu exprima acelasi lucru, pentru ca fara sa imi dau seama, lacrimile incep sa imi curga..
Mai stam impreuna cateva ore discutand si povestind, dar in cea mai mare parte el vorbeste cu burtica mea. Cred ca ea il simte, pentru ca e mult mai activa cand ii vorbeste.
In final adorm si nu stiu daca el a plecat sau a ramas aici.