~Toxic~

32

*** Ed ***

Raman blocat ore intregi pe bancuta asta din parc. Ceea ce tocmai am aflat m-a demolat din temelii.
Simt o combinatie de fericire si regret.
Fericire pentru ca voi avea o fetita cu singura femeie pe care am iubit-o vreodata..
Si regret pentru ca am fost un prost, si am pierdut lucruri importante din viata lor in timpul acesta.
Imi doresc sa pot da timpul inapoi si sa nu fac greseala care m-a bantuit continuu in ultimele luni. Sa pot lua parte la tot ce am pierdut. Ecografii, hainute, pregatirea camerei, primul piciorus dat in burta, momentul cand am fi aflat ca e fetita..
Simt ca durerea imi inunda pieptul si simt nevoia de a vorbi cu cineva.
Alerg spre Adam..
Sun la usa casei lui si cand deschide tot ce pot spune e:

- E insarcinata. Cat e insarcinata..
- Ooh *e tot ce murmura varul meu
- Nu intelegi. E al meu.. e copilul meu

Tace si ma priveste cu tristete. Ma opresc.. nu e surpins

- Tu stiai? *in intreb si un fior ma trece in tot corpul.
Da din cap.
- De cand? *il intreb
- De acum 4 luni..

Pumnul mi se ridica si ia contact cu obrazul lui. Corpul i se prabuseste pe canapeaua din spatele lui si un fir de sange i se scurge din nas.

- Cum ai putut sa imi ascunzi asa ceva??? Esti varul meu, baga-mi-as.
- M-a pus sa jur ca nu vei afla. Si pana la urma, singurul vinovat esti tu. *urla la mine cand imi spune lucrurile astea*. Fata aia nu a putut dormi noaptea luni de zile dupa lucrurile pe care i le-ai spus. Si dupa ce ca era epuizata de plans si nopti nedormite, mai avea si ameteli si stari de greata. In primele 3-4 luni nu a avut nici macar o zi in care sa nu isi vomite si matele din ea. Si tu unde erai atunci? In cluburi, baruri, inconjurat de toate tarfele posibile si imposibile.

Ma asez langa el pe canapea. Un val de neputinta ma inunda. Stiu ca are dreptate..

- Iarta-ma. Ai perfecta dreptate. Nu am incetat niciodata sa o iubesc.. am incercat sa o inlocuiesc, sau macar sa ii sterg amintirea macar cateva minute, dar nu am reusit nici macar cateva secunde. Am regretat lucrurile pe care i le-am spus inca din momentul cand i-am intors spatele, dar nu am avut niciodata curajul sa fac ceva sa indrept lucrurile.
- Inca nu e prea tarziu.. *imi spune el, incercand sa ma linisteasca.