Regina Dezastrelor II

29: Mândrie și orgoliu

        Am adormit sprijinita de usa, tinandu-mi capul pe genunchi. M-am trezit de cum i-am auzit alarma Carei. Mereu o amana cu alte cinci minute, de minim trei ori. Am asteptat doar cateva secunde, apoi am iesit si eu din camera aia, fiind pregatita sa infund inca o data realitatea, dintr-un prezent ce nu-mi place. Mi-am amintit insa ca era duminica si mi-am zis ca e cazul sa ma ocup de cu totul alte chestii.

         Cand ea a venit somnoroasa, cu parul vraiste si pijamalele sifonate, eu deja eram gata sa plec afara. Cafeaua are un efect miraculos asupra ei. Au fost de-ajuns cateva inghitituri, ca ea sa isi revina.

         Mai bine o ascundea... Si uite cum totul scapa de sub control! I-am spus ca in final am dispozitia necesara sa o ascult, cu privire la petrecere si a inceput sa turuie imediat.

       Cel care dorea sa vina la asa zisul ei mare fetival, trebuia sa comfirme si sa adauge un numar de persoane ce il insotesc. Peste noapte ar fi ajuns evenimentul foarte popular, avad in vedere ca ea urma sa isi zica povestea, intr-un clip, postat ulterior pe net.

      -Avem de gand sa luam legatura cu mai multi artisti locali. Am si o veste buna! I-am spus despre ce planuim si lui Marc. Va veni special pentru acea seara. Daca e sa facem ceva, macar sa facem ceva cu stil, nu? M-a surprins faptul ca stia deja despre ce e vorba si nici ca m-a lasat sa mai zic ceva. A zis ca nu mai are rost, de vreme ce are deja un plan, pentru acea seara. Nu ti se pare cam ciudat? Mereu se uita la mine si la Dylan si ranjea intr-un hal, de reusea sa te sperie rapid.

      -Regret ca am venit cu ideea de a transforma totul intr-o petrecere. Am mintit, fara a o privi pe ea. Poate ca era mai bine daca reuseai sa faci schimb cu vre-un alt cuplu si iti recuperai astfel investitia. Cred ca se putea face una ca asta. Locul ala e super cautat!

         -Am o presimtire atat de buna, cand ma gandesc la ceea ce vrem sa facem si tu chiar vrei sa imi strici tot cheful?! Daca merge bine anul asta... anul viitor cine stie cum va fi?! Putem ajunge niste vedete! Eu una vreau asta! M-am saturat sa traiesc in umbra. Vreau sa fiu cunoscuta!

        Din nou Cara visa cu ochii deschisi.

       Am lasat-o sa abereze si i-am trimis mesaj lui Martin, cerandu-i sa vina dupa masa cu Dylan la cafenea, pentru a pune unele aspecte la punct. Am plecat lipsita de chef catre  Patricia. Ma rugase ca in acea zi sa raman acasa cu Jakey, fiica ei.  Olly nu avea sa fie acasa. In ziua aia, a dorit sa viziteze mormintele parintilor sai biologici, impreuna cu cei ce il crescuse. In acea perioada a anului, Olly devenea mereu retinut. Eu si Lucas reuseam apoi sa il punem pe picioare si pentru un alt an, nu mai aducea nicioadata in discutie, evenimentele alea tragice.

        -Iana, cand voi creste, imi doresc sa fiu ca si tine, mi-a zis ea, brusc, in timp ce la bucatarie faceam prajituri.

       -Mai bine nu, i-am zis pe data. Ai fii prea nefericita.

       -Dar... vreau sa fiu ca si voi. Vreau sa merg la institut si sa invat sa utilizez o arma si sa.... si sa intru in HOLUP.

      -Nu e un loc de joaca.

      -Am deja aproape 13 ani. Inteleg lucruri, stii?

                                                                                  ********

 Dimineata, am mers la scoala, fara a da de nici-un coleg de-al meu pe drum. Eram doar eu si gandurile mele... Mda, ma fortam sa raman calma, caci momentul o cerea.

        Cand am intrat in clasa, am reusit sa atrag atentia tuturor, caci intarziasem iar. Am zambit stramb si mi-am cerut scuze, luand loc in banca mea. Le-am zis apoi Taniei si lui Tibi, ca am ceva sa le arat in pauza. Se implinea o saptamana de cand realizasem ca nu mai aveam sa fiu colega de banca a lui Will.