Regina Dezastrelor II

41: Rujul său roșu

 Timpul e inamicul nostru, recunosc. Modificarile aduse de mine si Cara, au dat totul peste cap. Stiu asta prea bine. In apararea mea, spun doar ca sunt necesare, asa ca nu mai e cazul sa o tot intindem! Daca tot ma implic, macar sa fac ceva extrem de bun. Pana la urma, vorbim de un fenomen aici, nu? La cat de mult au lucrat baietii la reclama pentru eveniment si au rezolvat in timp record erorile, am ajuns sa sper ca vom scrie istorie!
         Poate ca stresul si-a spus cuvantul asupra noastra, caci am ajuns sa ma cert cu Cara, cu privire la aranjarea unui ecran. Zbieram una la cealalta, incat baietii care se ocupau de montarea lui, nu stiau ce sa faca si au preferat sa il lase de izbeliste. A trebuit ca Martin si Dominic sa intervina intre noi, obligandu-ne sa punem punct sicanarii noastre.
         De fiecare data cand priveam insa scena principala, incercam sa mi-o inchipui atat de plina de energie, ca in toate acele clipuri vazute de mine pe net. In timpane imi rasuna muzica aia buna, iar pielea mi se facea ca de gaina. Pret de o clipa, imi inchideam ochii si savuram momentul, in toata intensitatea lui. Eram doar cineva din multime si atat.

      -Ti-am scris, i-am zis lui Martin cand am ramas mai singuri.
       -Oh! Da, mi-a zis el ezitand. Repetam cu baietii si nu aveam cum sa iti raspund.

       Mi-am zis ca e totul ok asa ca nu era cazul sa fac pe nebuna. 

       -Eu si Iana, vom lipsi cel mult trei ore, le-a zis apoi brusc celorlalti ce faceau verificari la lumini. Deja v-am vorbit de recital si nu mai are rost sa dau explicatii.

        Le-a zis Martin mai pe dupa-amiaza. L-a evitat mai tt timpul pe Dylan. Eu de cum am ajuns, nu am reusit sa stau cu nimeni in principiu caci fusesem intr-u tot acaparata de Martin si formatie. Nici macar Lucas nu a reusit sa imi zica ce dorea. 

        -As prefera sa o duci pe Iana acasa, a intervenit brusc Dylan, lasandu-l pe Caleb sa aranjeze restul firelor. Poate asa se va odihni si ea macar putin. De ieri nu a mai inchis un ochi. Noi am facut cu randul si am mai dormit. Intre timp ni s-au mai alaturat si mai multi si uite ca locul asta, aduce in final cu ce ne doream noi de la bun inceput. 
     -Noi putem deja sa facem fata si noptii ce vine dar ea, nu cred ca rezista nici macar primelor probleme ce ar putea parea pe seara asta.. Tu nu te mai stramba asa la noi! Maine ai soarta atator oameni in mana ta! Mi-a zis apoi Lucas, strangandu-ma de nas. Sunt asteptati dublul oamenilor ce vor fii azi. Duminica insa am dat toti de naiba. Avem un set list foarte important si daa ne dorim ceva cu adevarat spectaculor, trebuie sa incheiem in glorie deplina.
     -De cand esti fratele meu mai mare?! L-am intrebat ironica, de indata ce m-am eliberat de casca primita.
      -Suntem nascuti in aceeasi zi. Si chiar si asa, sunt cateva ore diferenta intre noi asa ca shht! Martin, vezi tu cum o traduci si oblig-o sa doarme putin..
      -Hei! Sunt inca aici si te aud perfect! Nu vreau sa ratez inceputul...
     -Stiu asta prea bine. Ma duc sa vad cum stau baietii cu probele audio, mi-a zis Lucas, ignorandu-ma.
     -Stai asa putin!
     -Nu avem timp de certuri prostesti, au fost deja destule incidente azi. Haide! Trebuie sa plecam, m-a oprit Martin, luandu-ma de mana si tragandu-ma dupa el.
     -Nu crezi ca am am exagerat, cu marimea scenei sau cu tot jocul de lumini si artificii?

        L-am intrebat pe Martin, inca nedezlipindu-mi ochii de la oamenii ce inca lucrau. Mi-as dori sa dorm macar putin, dar stiu ca somnul acum e un lux, ce nu mi-l pot permite. Azi e ziua zero!

       -Nu cred. Scena asta e de n ori mai buna, ca cealalta. Asa pot zice ca noi chiar avem suficient spatiu. Ai vazut cum se vede de aici? Intoarce-te pentru putin si minuneaza-te! Pana maine va fi si mai uimitoare privelistea.
    -De ce ar trebuii sa ma minunez? Il intreb confuza.
    -Pentru ca... am reusit, Iana. Am reusit sa facem imposibilul!

     Mi s-a taiat respiratia, iar ochii mi s-au deschis larg. Intreg spatiul arata ca si cum ar fii prins viata cu adevarat. Nu mai era anost. Cele cinci scene se vedeau cu usurinta si toti ceilalti care au venit in cadrul festivalului, amenajase spatiul ala, in asa mod incat sa fie ca mai memorabil. M-am uitat apoi la Martin care era mai tot un zambet, apoi din nou la scena si din nou la Martin. Nu imi gaseam cuvintele, oricat de mult as fi vrut asta. Ma ocupasem de treaba cu hartogariile si banii dar imi parea rau ca in toate acele zile, nu fusesem si eu pe teren, alaturi de toti ceilalti.
     El m-a luat de mana in schimb si mi-a repetat ca totul e real. Imi era suficient sa aud asta, din partea lui. Eram atat de orbita de frumusetea aia si de vorbele sale, incat imi era greu sa mai respir.

     -Imi pare rau ca nu am profitat mai mult de zilele astea.
     -La anul, poate o sa fie diferit, mi-a zis Martin.
      -La anul ce vine, vom fii la fel? l-am intrebat zambind.

    Mi-a strans mana si usor a dus-o la gura, sarutand-o. Am plecat din acel loc, inca zgaindu-ma la tot acel metal ce se inalta in inaltul cerului. Am cazut de acord sa mergem la mine si sa plecam impreuna spre hotelul unde va avea recitalul. Am facut dus, in timp ce el a preferat sa se duca la Dominic, ca sa se pregateasca.
      Inca nu aveam idee, cum sa ma imbrac, fara a ajunge intr-un final sa il fac de ras pe Martin. Mi-am amintit apoi de rochiile Carei si am sunat-o sa o intreb daca pot imprumuta una. Mi-am adaptat tinuta la starea mea de spirit, mai pe scurt. Imi doream sa fiu o prezenta cat mai discreta, in ciuda faptului ca parul meu, ar fi atras inevitabil atentia tuturor.
       Rochia ce de data asta am ales sa o imbrac, era foarte mulata si lunga pana in pamant. Rochia era de un negru electrizant, dar atat de placut. Nu are bretele si cred ca mai tot timpul va trebuii sa o ridic. Pe talie, vin suprapuse doua bucati de material, ce reusesc sa subtieze acea zona.
     Am optat pentru un machiaj cat mai natural, preferand sa imi indrept parul doar. Pentru prima data mi-am luat papuci cu toc. Da, ce-i drept erau ai Carei, insa ce bine ca purtam aceeasi marime si la ei! Pentru orice eventualitate mi-am pregatit si tenisii. Pe umeri mi-am luat din nou jacheta lui Martin, chiar daca nu se potrivea cu tinuta. Aveam de gand ca dupa recital sa ma intorc la festival si sa le multumesc personal artistilor din acea seara, veniti la noi.
        Nici bine nu am terminat cu micile detalii de pus la punct, ca am reusit sa fiu speriata de Martin. Era in pragul usii de la dormitorul meu, dar nici o vorba nu a scos. Se uita la mine zambind, facandu-ma rapid sa imi simt inima batand atat de haotic. Vazandu-l imbracat elegant, realizez cat de bine poate sa ii stea. Insa chiar si asa, lipseste un mic amanunt.

      -Nu ar trebuii sa porti papion sau cravata? L-am intrebat, strangandu-mi lucrurile prin camera.
      -Ba da. L-am uitat insa acasa si tot ce am e o cravata. Oricat de mult m-as chinuii, nu reusesc sa fac un nod. O sa rog pe cineva de acolo sa ma ajute. Nu vad o problema in asta.
      -De ce nu ma lasi pe mine sa incerc? Am invatat sa fac diferite nodri la cravata. Tatal cu numarul doi m-a invatat, cred ca asa e mai corect sa spun. Mi-a zis ca intr-o buna zi imi va prinde bine. Uite ca acea zi a sosit, mai devreme se pare.
    -Era bine daca stiam asta de la inceput. Nu mai stateam atat sa ma chinui. Poftim, mi-a zis scotandu-si cravata neagra din buzunar. Ai acolo si agrafa pentru ea. Dupa, ma poti ajuta putin cu butonii?
    -Fac tot posibilul, i-am zis zambind. Inca ma chinui cu tocurile sa stii. Pentru seara asta, sa zicem ca fac un mic compromis.
    -Cu ce ai reusit sa iti maschezi cearcanele?
     -Cu glet, foarte mult glet! Raspund ironica, asteptand sa-si dea sacoul negru jos. Asa, stai putin nemiscat. Nu iti fac rau... prea mult. Promit.
     -Ma sperii si mai mult cand spui asta. Puterea machiajului, hm? Insa Lucas are dreptate, putin somn nu ti-ar strica.
     -Da, da. Nu toata lumea are talentul tau inegalabil, de a adormi oriunde cat ai clipi! Cand sunt emotionata, nu reusesc sa inchid nici macar pentru 5 minute ochii. Aproape ca am terminat. Si... ta-dam! Gata. Butonii acum.
    -Multumesc. Atunci... daca totul e gata, putem pleca?

     Abia acum observ ca sunt cu putin mai inalta, reusind sa nu imi mai las capul usor pe spate, atunci cand il privesc pe el. Am ales singurii pantofi cu toc mic, din impresinanta colectie a Carei. Chiar si asa diferenta de inaltime e vizibila.

    -Da... cred ca da, raspund simtind cum obrajii mi se inrosesc putin. Am deja telefonul la mine in plic si cheile... Pentru orice eventualitate mi-am luat si tenisii cu mine. Am tot ce imi trebuie. Putem pleca.
   -Sigur nu ai uitat nimic?
    -Sigur! Insist eu, uitandu-ma in ochii lui. Nu am uitat nimic, continui privindu-l usor sceptica.
     -Ba ai uitat! De data asta insa te iert, caci esti mult prea stresata. I-ati totusi rujul cu tine, vei avea nevoie de el.
     -De ce? Am uitat sa ma dau cu el? Dureaza doar o secunda si...
     -Nu pleci nicaieri, mi-a zis prinzandu-ma de mana si impiedicandu-ma astfel sa ies din camera.

    I-am putut apoi simti buzele peste ale mele, miscandu-se atat de vioi. La asta se referea, nu? Cat de ignoranta pot fi.
     Am coborat scarile, fiind ajutata de el. A pornit masina si a reusit sa lase pe asfalt urme. A dat muzica mai tare si tot incerca sa nu ma priveasca prea mult. Mi se parea cam ciudat comportamentul lui.

    -Nu imi mai spui nimic? L-am intrebat cand am vazut ca tacerea devine deranjanta.
     -Ce as putea sa mai zic, cand tu apari astfel imbracata?