Regina Dezastrelor II

43: Negrul ei coșmar

    -Draguta nuanta de rosu stins. I-a spus in gluma un tanar, cam de varsta lui Dominic.
       -Da. Am inteles ca anul acesta se poarta! I-a raspuns Martin cu zambetul pe buze, reusind sa faca deliciul intrgii sali.

         Imi venea sa intru in pamant de rusine. M-am indreptat din nou catre coltul unde am stat initial, asteptand ca el sa isi inceapa reprezentatia. Mi-am luat un pahar de sampanie si m-am sprijinit de peretele de langa usa, ce da spre o terasa frumos amenajata. E imbracat mai tot balconul in flori.

       Il aud cum incepe sa cante, acaparand atentia tuturor din sala. Imi pare rau ca a ramas aici intr-un orasel ca asta, irosindu-si talentul. Ar fi putut canta pe scenele cele mai mari din intreaga lume.
     Mi-am scos telefonul si mi-am verificat mesajele. Aveam cateva mesaje si apeluri pierdute de la mama. Era un cosmar!
     De cateva ori, Martin m-a privit iar eu i-am zambit. Era modul meu de a-i transmite ca totul e in regula si ca imi place, ceea ce el face. Chestia asta insa nu a durat prea mult. 
     L-am vazut pe unul dintre baietii de mai inainte, alaturi de un alti doi barbati, imbracati la costum. Discutau si radeau, ciocnind paharele cu sapanie din mana lor. Cerul mi-a picat in cap, cand tipul in vesta, a aratat inspre coltul unde sunt eu. L-a facut pe unul dintre barbati, sa se intoarca brusc si sa ma priveasca. Era... era el. Sangele in vene mi-a inghetat.
     Ciudat e ca langa, se afla un barbat mai in varsta si realizez ca il cunosc deja. Expresia de pe fata lor s-a schimbat, iar paharul din mana lui Ianis, i-a cazut brusc pe podea. Cioburile de langa, seamana al naibii de bine cu inima mea, acum.
       In clipa de fata, oricat de mult imi face placere sa il ascult pe Martin, mi-as dori sa dispar de aici. Ceilalti doi par foarte surprinsi de gestul barbatului. El se intoarce catre ei si le vorbeste din nou. Eu reusesc sa imi dau tot aerul din plamani afara, realizand ca in cateva secunde, nu am respirat deloc.

        Sper doar sa nu vina aici si sa incerce sa imi vorbeasca. Imi mut privirea de la ei si incerc sa ma prefac, ca nu am vazut nimic. Au trecut atatia ani, incat e imposibil sa ma recunoasca. Sa fim seriosi, e imposibil sa isi dea seama ca sunt chiar eu. Sau nu? Omul in cauza e tatal meu...
       In fata mea, il vad venind cu pasi grabiti. Il aud tusind de cateva ori, dregandu-si vocea. Eu simt cum mii de fiori reci, ma trec pe spate iar genunghii imi tremura. In fata mea, am cel mai negru cosmar.

      -Pu... putem discuta putin, dar afara pe terasa? Doar noi... adica... scuza-ma. Nu vreau sa para ca am alte intentii si...
     -Stiu cine esti, am zis pe data.

    Nici nu am curaj sa il privesc in ochi. El se balbaie si cu toate astea, incearca sa para la fel de impozabil ca adineaori. Chiar vrea sa il cred.

    -Da? a rostit cu uimire.
    -Prefer sa raman aici, zic uitandu-ma la papucii lui atent lustruiti.
    -As dori... as vrea mai bine zis, sa discutam putin. Cred ca ar fi si timpul... merit o sansa si eu, Iana. In anii astia nu am avut dreptul la o replica.
      -Nu ma incred, in vorbele unui stain. Cred ca ma confunzi cu cineva.
     -Nu te confund. Chiar daca am stat la o distanta de tine, in toti acesti ani, am stiut mai tot ce faci.  In plus, cum ar putea sa isi uite un tatăl, fiica?

     La naiba! Confirmarea imi mai trebuia acum... de parca nu am stiut asta..

    -Daca vin afara, promiti sa ma lasi in pace dupa? am intrebat pe un ton sfasietor.
    -Hm... daca asta iti doresti...

      Imi e greu sa imi dau seama, de ceea ce simte el acum. Eu doar am oftat si m-am indreptat catre terasa. Tarziu, am realizat cat de rau poate fi si in locul ala.
      Acolo, i-am vazut din nou pe acei oameni, ce mi-au spus in vara ca sunt bunicii mei. I-am revazut pana si pe fostii mei vecini si pe minunata lor fiica, ce banuiesc ca acum trebuie sa o numesc, mama mea vitrega. Langa ei, erau si plozi lor, imbracati la patru ace.
      O reuniune atat de minunata, nu? Eu nu imi gasesc locul langa ei.