Regina Dezastrelor II

36: Never be like you

      As fi putut sa ii zic atatea, dar am ales sa plang. Eram constienta ca relatia noastra nu mai era ca inainte de a forma un cuplu. Ne schimbaseram involuntar. 

        Nu imi puteam oprii lacrimile, oricat de mult as fi incercat, din motivul ca de data aia aveam sa il stiu pe Martin si mai departe de mine. Mi-am acoperit fata cu mainile si am continuat sa ma descarc. Am simtit insa rapid cum sunt cuprinsa de bratele lui, iar parfumul dau mi-a inundat ranile. I-am strans tricoul in pumnii mei mici, dorindu-mi sa nu ii mai dau drumul niciodata. Dar cu toate astea, l-am respins. L-am impins de langa mine si am fugit in baie. Eram o lasa in continuare.

        -De ce plange? Mie nu vrea sa imi zica.

         L-am auzit pe Martin, intreband-o pe Cara, cand a vazut-o intrand in camera. Sper sa gaseasca o minciuna cat se poate de buna.

       -S-a certat cu mama ei.

        -Asa e? m-a intrebat instant Martin, venind langa usa. Iana, te rog, deschide-mi. Lasa-ma doar pe mine sa vorbim...

         -Cred ca voi doi, aveti mai multe de discutat, Martin. Eu voi pleca si... cred ca voi sta cu Dylan o perioada. Da, e mai bine asa. Sper doar sa nu darmati peretii. Nu cred ca eu si Iana, ne vom putea permine sa ii platim. Poate ca... de data asta ii vei spune si ceea ce trebuie sa stie...

       -Iana, vorbeste-mi, mi-a zis Martin, incercand sa deschida usa.

       Puteam sa dau ochii cu el?

        -Ce vrea Cara sa insinueze? m-a intrebat Martin, dupa ceva timp. Te rog, dechide usa si vorbeste-mi.

        M-am apropiat cu teama de usa si l-am lasat inauntru.

        -Sigur e doar atat? m-a intrebat Martin, venind dupa mine. Sigur e doar cearta cu mama ta de data asta si nimic alt ceva?

        Doar am dat din cap, dar el nu a fost de-ajuns. Am petrecut ceva timp demachiindu-ma, timp in care el a ramas nedezlipit de tocul usii. A insistat sa ii zic de ce m-am certat cu mama si daca avea cumva cearta legatura cu relatia noastra.

         -Chiar atat de ingrozitoare e mama ta? m-a intrebat el, cand am inchis robinetul.

         -Oricum o data si-o data, trebuia sa iti spun de planul ce mama il are pentru mine. Dupa liceu, mama vrea ca eu sa vin la ea. Vrea sa fac facultatea afara si sa ma realizez ca persoana. Baietii au alte planuri de viitor si de data asta chiar nu am de gand sa ii urmez.

          Fata i s-a intristat. Si-a dus ochii undeva la picioarele mele si a oftat.

          -Tu ce ai zis? Doar nu ai de gand sa o asculti, nu? Ramai in tara, nu?

          Am dat din cap si m-am dus catre el, imbratisandu-l. M-a sarutat pe frunte si m-a strans la pieptul sau. Chiar era o zi groaznica...

         -Poate ca ar trebuii sa ne mutam impreuna, intr-un loc mai linistit, departe de toti. Asa, am petrece mai mult timp impreuna si am fi lasati in pace. Suntem adulti. Din banii pe care ii fac, ne putem permite o chirie si cheltuielile aferente. Anul asta termin si o sa ma pot angaja cu norma intreaga.

         Nu ma asteptam ca el sa imi zica asta. Cu siguranta.

         Dar oricat de mult imi placea povestea pe care el urma sa o scrie in fata ochilor mei, mi-am sat seama ca doar l-as face sa piarda o groaza de oportunitati.

        Ne-am petrecut dupa-amiaza, astfel, continuand sa ma ascund de el. Tot incerca sa ma intrebe in ce zona mi-ar placea sa locuim, gasind diverse solutii, in care ambii sa fim multumiti. Marc insa a reusit din nou sa imi strice dispozitia. Il sunase si il felicitase pentru prestatie. Martin a continuat insa sa vorbeasca cu el, in timp ce ma imbratisa la pieptul sau si din cand in cand ma saruta pe frunte sau buze.