Regina Dezastrelor II

33: Lacrimile Carei

Mi-am propus sa uit de acea seara si de Felton Sander, Irina Odell si toti ceialalti oameni insignifianti. Nu avea rost sa imi mai fac tot felul de ganduri in legatura cu ei si cu lumea din care ei s-au desprins. Poate ca acea seara, a fost gandita de Xavier, ca fiind una ce are scopul de a ma motiva: lume buna, tinute scumpe, atitudini relaxate si oameni ce nu se sfiesc sa fie ei... era insa prea mult pentru mine. Am inteles ca nu e cazul sa patrund acolo. Era peste putinta mea. Area ultimul lucru, dat unei fiinte ca mine, sa inteleaga ca nu e rost sa ravneasca la asemenea lucruri.

A gonit pe strazi si m-a lasat in fata blocului, fara sa imi mai zica ceva. Nu a mai pomenit deloc de dorinta sa de a ramane la el. Mi-am zis ca poate a uitat sau s-a razgandit sau poate ca a realizat ca ii voi spune ca nu vreau. Mi-am luat la revedere de la el, doa rimbratisandu-l apatic si coborand apoi rapid din masina. Nu m-am mai uitat in urma mea. Am urcat scarile mai mult in fuga, de teama sa nu fiu vazuta imbracata in felul acela.

Dupa ce am facut un dus rapid, m-am uitat peste orarul de a doua zi, mi-am scos agenda pe care Sonia s-a tot chinuit sa o ascunda si am inceput sa scriu textul unei noi piese. Simteam ca in final, puneam asterne pe foaie toate gandurile ce ma chinuiau. Formele durerii, luau acum nastere.

Pana la urma trebuie sa mizez doar pe ceea ce am deja, nu? Chiar nu credeam ca voi ajunge atat de tulburata, dupa acea seara in care am vazut-o pe Irina Odell. Ma asteptam sa fiu cu moralul la pamant dupa o astfel de intrevedere dar era total contrariul. Ma ambitionasem. Imi propusesem sa o dau gata pe ea cat si pe toti ceilalti din domeniu, apucandu-ma chiar la randul meu de scris!

Nu imi mai pasa daca eram inteleasa gresit. Nu ma mai interesa chiar deloc, parerea lumii.

*****

Am adormit inspre aproape de ora cinci. M-am dus obosita la ore, doar pentru a sta nedizlipita de banca. Nici macar Lucas sau Olly, veniti sa ma sece la cap cu intrebari despre locatia scenelor si cat de multe parti vreau sa ingradesc, nu au reusit sa ma ridice din banca. Le ziceam sa plece naibii de langa mine si in putinele minute libere, motaiam. Ticalosii aia doi, erau nistre tradatori. Aveau de gand sa ma lase din nou in urma dar de data aia, uite ca nu doream sa dau de necaz, doar ca sa ii urmez!

Dom mi-a dat o veste buna macar in ziua aia. Baietii au reusit sa inregistreze o piesa, ce am trimis-o rapid mai departe. Cel mai rau a fost ca zilele au trecut atat de repede, incat abia am realizat ca era marti si ca trebuia sa merg sa ii vad live, cum promisesem ultima data cand ii vazusem pe toti. Martin imi facuse rost de un permis special, ce imi dadea voie sa urc la etaj, in zona V.I.P. Il lasasem in sertarul de la birou si ma intrebam, daca aveam sa vin, oare puteam da ochii din nou unul cu celalalt si sa vorbim? Dar era imposibil... stiam ca Martin avea sa fie la festivalul din Ungaria si...

-Ai mai vorbit cu Jolie Lautner? Am uitat sa te intreb de ea, mi-a zis, venind rapid in camera mea.

Era ca si o lege nescrisa intre noi. Usile noastre mereu erau deschise incat puteam comunica mult mai usor unul cu celalalt.

-Da, am inganat eu, inca aruncata pe pat. Vineri aveam sa ma vad cu ea doar ca, a intervenit ceva si a amanat. Mi-a zis insa ca vrea sa va vada la festival... cred ca e vorba si de ceva bani la mijloc.

-Suna bine. Tine-o tot asa.

-Cara, unde e?

-Ce crezi de tinuta asta? M-a intrebat Dominic, luand-o inainte. Cara se pare ca nu a ajuns. A zis ca va veni direct la club. Arati ca naiba, Toci-Blanco. Nu ti-ar scrica sa dormi putin. Adica... serios vorbind, zici ca nu stii ce e ala somn. E abia patru dupa amiaza. Pana diseara la unspe cand intram, e timp suficient. Tot atunci iti fac cunostinta si cu noul nostru basist. E un fost coleg din scoala noastra.