Regina Dezastrelor II

44: Cum rămâne?

     Am convenit sa ne vedem undeva după miezul nopții. Nu am avut curaj sa intru pe net si sa caut informații despre festival. Doream sa ma conving singura de nebunia de acolo.

      Mi-am luat la revedere de la el in hol, sarutandu-l pe buze usor, parandu-mi-se prezenta lui un lucru ireal. Am inchis usa si m-am dus rapid catre camera mea, facandu-ma comod in pat. Din nou in sufletul meu, se strecoara acele sentimente de neliniste.

    Totul pare prea frumos si prea cusut cu ata alba. Am o relatie, reusesc sa ma mentin la scoala printre primii din clasa, în ciuda absenței mele, ma implic in diverse activitati si sunt inconjurata de prieteni.  Sunt lucruri pe care până nu de mult, nu le aveam.

   Cam asa, cu gândurile departe, am adormit, incercand sa imi dau seama daca chiar lucrurile astea se petrec pe bune. Telefonul mi-a sunat si nu am stiut cat am si dormit, iar eu am inceput sa il caut, avand inca ochii inchisi.

    L-am lasat sa sune, caci am renuntat sa tot dau cu mainile pe dulapior si sa nu il simt. A inceput din nou sa sune si astfel am deschis ochii si mi-am aprins veioza.

    Telefonul, era cazut pe mocheta de langa pat si de aceea nu il gaseam. Aveam doua apeluri pierdute de la Xavier si asta usor m-a facut sa ma agit. Ceasul e aproape doisprezece.

     -Nu pot vorbi prea mult, mi-a zis el fara oricare alta forma de salut. Sa stii ca te asteptam! Am dat startul in seara asta la spectacol.
    -Spune, daca tot m-ai trezit.
    -I-ati cu tine cateva texte. In seara asta Caleb si Sam, vor fi prezenti la la eveniment. Caleb vrea sa il convinga pe Sam, sa iti acorde o sansa înaintea întrevederii alea cu Jolie.
    -Nu cred ca se merita, atata bataie de cap. Nu mai e cazul.
   -In viata trebuie sa ai si planul B, Iana. Ai uitat ce am discutat? In caz ca si ala da gres, alfabetul mai are litere. Nu strica sa vorbesti si cu el putin. Am inteles ca azi deja ai vazut cine e Caleb si..
    -De ce vrei sa ma ajuti iar cu chestia asta?
     -Ti-am facut destule probleme, bine? E modul meu de a ma revansa. Trebuie sa inchid, vorbim cand vii.
    -Bine?

    Nu am mai dormit. Mi-am cautat notitele si le-am asezat pe toate intr-o folie si m-am dus apoi sa fac dus. Am petrecut cateva minute bune prin baie, incercand sa imi maschez cearcanele. In sinea mea ma intrebam, de ce s-au schimbat iar lucrurile. Oricat de mult incercam sa gasesc un raspuns, imi era imposibil.

     Martin nu m-a sunat sau scris.

    Mi-am facut cafea si am asteptat sa primesc un semn de la el. Mi-am zis ca daca nu primesc nimic in zece minute, urc in taxi si plec. Surprinzator a fost cand pe usa a intrat rapid Cara, de-a dreptul speriata. A venit la mine si m-a imbratisat strans de tot, spunandu-mi ca e fericita sa ma vada acasa. Avea lacrimi in ochi si nu intelegeam de ce.

    -Am crezut ca ai patit ceva. Martin s-a intors pe la doișpe jumate, dar tu nu erai cu el. A apucat sa povesteasca ce ti s-a intamplat si cand am auzit, am plecat de acolo ca impuscata, sperand sa ajung cat mai repede aici.

    Asta suna interesant. Unde a disparut pana atunci? Cand a plecat de la mine, nu era ceasul nici macar zece.

     -Am dormit, atata tot.
     -Am crezut ca nu mai vrei sa apari. Dupa cate ai facut, tocmai acum sa nu vii?
      -Dar nu s-a pus problema asta niciodata.
     -Iana eu... nu mai suport, bine?! A izbucnit, luand loc pe scaun si ascunzandu-si fata intre palme.

     Clar nu inteleg ce mama naibii se intampla aici.

     -Aaa... te-ai certat cu Dominic sau ai discutat iar cu Adam? Ai realizat ca ai facut o alegere proasta? am intrebat râzând.
     -Vreau sa ma ierti, Iana. Nu credeam ca se va ajunge atat de departe! Imi pare foarte rau si... nu meritai asa ceva! Clar nu meritai una ca asta...
    -Dar nu inteleg nimic din ce zici, raspund confuza asezand ceasca de cafea pe masa.
     -Vreau... vreau doar sa stii ca am ales sa raman de partea ta. Am renuntat la ei, la toti. Nu vreau sa te pierd. Iarta-ma, Iana. Eu...
    -Pentru ce iti ceri tot atata scuze? Mi-ar placea daca te-ai opri din plans. Ce zici, nu prea are o logica.
     -Vreau sa ma ierti, pentru tot. Pentru tot ce se intampla in clipa asta si pentru ce va urma. Ultimile luni...
    -Dar ce sa se intample acum? Ce stiu eu, e ca suntem pe cale sa facem cel mai tare lucru, ce s-a intamplat poate in locul asta! Si tu iti ceri scuze pentru asta? O intreb razand.
     -Stiu, si de aceea nu meriti sa ti se intample ceva... atat de urat. Promite-mi ca daca lucrurile scapa de sub control, ma vei anunta. Nu... nu vreau sa ai probleme si mai mari, Iana. Iti jur ca nu am mai vrut sa am de-aface cu planul lor.
     -Bine? raspund confuza.