- Cred că trebuie să mergem să vedem ce fac ceilalți. Azi e Ajunul Crăciunului! îi șoptesc lui Harry entuziasmată.
- Poate ai dreptate. îmi sărută nasul și se ridică de pe mine.
- Eu am nevoie de un duș, te duci îainte sau mă aștepți? mă ridic din pat și îi aștept răspunsul în tocul ușii băii din camera noastră.
- Te aștept. Vrei micul dejun aici sau mâncăm cu ceilalți? Dacă vrei îl pregătesc eu pentru tine. zâmbește larg.
- Ai face tu asta? spun pe un ton rugător.
- Evident! își dă ochii peste cap.
- Ok, atunci vreau să mâncăm aici doar noi doi.
- Și ce vrea domnișoara mea să mănânce mai exact? se apropie și îmi prinde mâna stângă, studiind-o foarte atent.
- Mă surprinzi? îmi las privirea pe mâinile lui.
- Bine, iubito. îmi sărută mâna ca un cavaler și pleacă, lăsându-mă paralizată în vise, dar sunt întreruptă de telefonul lui Harry care sună. Credeam că l-a luat cu el. Fug repede să văd, din curiozitate, cine e, dar sunt dezamagită când văd că e un număr privat. Cine să îl sune pe Harry cu număr privat la ora 10 dimineața și în Ajunul Crăciunului? Îi las telefonul și mă întorc în baie. Potrivesc apa și mă strecor sub stropii călduți care îmi relaxează corpul.
Sunt împreună cu Harry de trei luni și nu știu mai nimic despre el, în timp ce el știe totul despre mine. Nici nu îi cunosc părinții. Știu doar că sunt divorțați, iar pe mama lui, pe care o cheama Anne, am văzut-o în poza de contact din telefonul lui și mai stiu că mama și tata o cunosc. Chiar vreau să știu tot despre el. Am încercat să îl întreb o dată despre fostele lui, dar s-a enervat și a țipat, apoi și-a cerut scuze, dar nu am mai încercat.- Ești acolo? Eu am terminat! aud vocea lui Harry însoțită de mai multe ciocănituri în ușă.
- Da, ies imediat. mă grăbesc să îmi spăl și părul iar când sunt gata îmi înfășor un prosop alb, nu foarte lung, în jurul meu și unul în cap, în stil turban. Harry ciocăne și fără permisiunea mea intră.
- Miroși a ciocolată. vine în spatele meu și îmi sărută ușor umărul drept, iar eu îl privesc în oglinda din fața nosatră. Îți place să ne privești în oglindă, nu? plasează un sărut pe zona de după ureche, eu afirm din cap și pun pariu că am obrajii roșii acum. Își înfășoară mâinile în jurul taliei mele și îmi strânge ușor prosopul. Hai la masă. mă ia în brațe ca pe o mireasă.
- Pot să merg. râd și mută pe umărul lui.
- Nu și azi. spune. Ca să mă joc puțin îl mușc de spate. Stai cuminte! râde și mă trântește pe canapeaua roșie.
- Hai mai repede că îmi e foame! îi zic vrând să par nervoasă. Îmi face semn cu mâna 'să aștept' și pleacă pe holul mic de la intrare, întorcându-se cu o tavă plină, pe care o așează pe măsuța mică de lemn din fața mea.
- Poftă bună. zâmbește și se așează lângă mine.
- De unde ai luat zmeură și căpșuni iarna? îl întreb în timp ce iau o zmeură și o bag în gură.
- A luat Ed mai devreme. se mută mai aproape de mine.
- Au fost la cumpărături?
- Da, doar Ed să îi ia nu știu ce Aliciei. Pune-ți picioarele aici! îmi arată picioarele lui, iar eu mă conformez cerinței, aranjându-mi mai bine prosopul în jurul sânilor. Iau farfuria cu fructe și clătite și o pun pe genunchii mei, după care îi dau o cană cu ceai lui Harry și îmi iau și eu una.
CITEȘTI
Changes I (Finalizată)
Fanfiction"- Da? răspunde, întorcându-se în cameră, de la baie. Și o văd. O văd așa, îmbrăcată cu o rochie albă, lungă și umflată, exact pe talia ei. Nu pot zice nimic, doar o privesc cu gura deschisă. Harry, ești bine? mă întreabă cu un zâmbet copilăresc pe...