Changes I (Finalizată)

Capitolul 2

Este Harry care se uită la mine cu ochii săi mari.

- Katherine? Ce faci la ora asta pe stradă?

- Mă plimb. îi răspund şi mă uit la cafeaua de pe jos.

- Văd că ai fost să îți iei cafea. îmi spune râzând. Bei două sau...?

- Nu! Una e a mamei. explic.

- Şi nu vrei să mă însoțeşti până la cafenea să îmi iau şi eu una? mă întreabă Harry făcându-mi cu ochiul.

- Bine... ridic din umeti indiferentă, dar îmi vine să fug de emoții.

- Kath? îi aud vocea groasă.

- Da?

- Spune-mi ceva despre tine.

- Cum ar fi...?

- Păi, nu ştiu. Culoarea preferată, gen... spune calm, având o privire curioasă.

Nu mai înțeleg nimic. De ce ar vrea Harry să ştie chestii despre mine? Asta devine ciudat.

- Păi îmi place foarte mult albastrul. spun şi îmi las privirea să cadă la mersul său.

- Am văzut că îți place şcoala. Eşti prima pe clasă.

- Eh, nu chiar.

- Și de ce ai note aşa de bune? mă întreabă, ridicând din sprâncene.

- O iubesc pe mama. îi răspund și el râde.

- Frumos! Bravo!

Mi se pare ciudat că băiatul ăla rău, nu e chiar aşa. De ce nu vrea Harry ca lumea să îi descopere adevarata personalitate? E aşa de blând cu mine şi se comportă frumos. Şi de ce îmi arată mie Harry cine e de fapt? Ajungem la cafenea își ia şi el o cafea simplă, fără zahăr, fără frişcă. Plecăm. Insistă să mă conducă acasă şi știe o scurtătură, printr-un parc.

- De unde ştii drumul ăsta? îl întreb uimită pentru că eram sigură că numai eu ştiam de parculețul acela. Ok, ştie şi grădinarul oraşului. E un părculeț înconjurat de foarte mulți brăduți înalți şi scunzi, aşezați în aşa fel încât să nu se vadă ce se află în spatele lor, de asta oamenii nu ştiu de locul acesta, cu o potecuță îngustă, cu iarbă în jur şi câte o floricică prin ea. Aici e mereu întuneric şi cald datorită brăduților şi nu are o intrare, decât dacă intri prin brazi.

- Păi când m-am transferat in clasa ta, m-am şi mutat singur în partea asta a orașului. spune.

- Dar tu unde stăteai?

- Tot în Algeris, dar în vest şi cum aici, în nord, se află liceul, am zis să fiu mai aproape. În ce bloc stai? mă întreabă.

- Cinci.

- Ok. Hai să mergem!

De ce Harry s-a mutat în ultimul an de liceu? Probabil pentru că e major şi face ce vrea. Drumul a fost liniştit, cu Harry care îmi arunca mereu zâmbete când vedea că mă uit la el şi îl împingeam de fiecare dată când rădea de mine. Am ajuns acasă, dar nu voiam să ajung. Mai voiam să mă plimb cu el în părculeț. Arăt cartela dispozitivului şi uşa blocului se deschide. Îi fac cu mâna lui Harry, dar el trece repede pe lângă mine şi intră în bloc, mulțumindu-mi că i-am deschis uşa.

- Ce faci? îl întreb cu mâinile încrucişate la piept.

- Ma duc acasă. Tu? îmi spune imitându-mă.

- Sigur! Haide, e târziu! mă uit la el cu gura deschisă.

- Ți-am zis că m-am mutat. ridică din uneri şi râde. Râsul lui umple tot parterul, o femeie ieşind din casa ei să ne spună să facem linişte.

- Te-ai mutat aici?

- Da! zâmbeşte pervers.

- Nu te cred!

- Ba da. La ce etaj stai?

- 8.

- Minunat! Mergem? mă întreabă cu acelşi zâmbet şi eu îi dau un pumn în umăr, eu mergând înainte şi chemând liftul.

Aşteptăm amândoi liftul și îmi aduc aminte că apartamentul de lângă mine a fost eliberat ieri.

- Urcăm sau ne uitam la el? mă întreabă Harry aratăndu-mi liftul deschis cu mână.

- Mă gândeam să merg pe scări. îl iau peste picior.

- Cum vrei, dar eu merg cu liftul până la 8. spune şi îmi face cu ochiul. Urcăm în lift și îl văd pe Harry coborând.

- Dacă îmi spui că stai la 8, în apartamentul 115 mor. mă opresc în mijlocul holului.

- Poți muri. îmi spune şi ridică din umeri.

- Harry, eu stau la 118. zic şi îl împing în perete.

- Deci tu o să fii colega mea de aranjat apartamentul! îmi zâmbește copilăresc.

- De ce te-aș ajuta?

- Pentru că eşti vecina mea. îmi spune şi folosește o față de cățeluş.

- Ok. Doar pentru că sunt. îi fac cu ochiul.