Din perspectiva lui Harry
E noapte și o aud pe Kath țipând și zvârcolindu-se în pat. Mă trezesc speriat și încerc să o prind, dar nu pot.
- Iubito! Ce ai? o întreb și nu zice nimic, plânge. Katherine! Vorbește cu mine! îi simt fruntea plină de sudoare.
O iau în brațe, iau cheile și conduc repede spre spital.
- Ajutor! strig pe holul spitalului și văd o asistentă venind spre mine. Soția mea e însărcinată în două luni și are dureri!
- Operație! striga femeia spre un doctor îmbrăcat în negru.
- Operația poate fi fatală pentru soția dumneavoastră și pentru copil. Dar nu poate sta fără această operație. îmi explică doctorul. Îmi întinde un act pe care trebuie să îl semnez ca să fiu de acord cu operația.
- Semnează! îi aud vocea disperată a iubitei mele. Semnez hârtia și o întind către doctor.
- Cum ai putut să semnezi moartea soției tale? urlă doctorul la mine.
- Harry! Ai vrut ca eu și bebelușul nostru să murim! țipă Katherine.
- Ce? mă uit la ei.
- Harry! strigă iubita mea de pe patul de spital de care e legată.
- Ce faceți? Dă-i drumul! mă trag din mâinile unei asistente, dar mă împiedic și cad.
- Harry! Nu vreau să mor! Nu vreau să vă părăsesc! Stai, ce faci? țipă la doctorul care îi rupe rochița ei de noapte.
- Katherine! o strig cât pot de tare, dar nu îmi aud vocea. Katherine! încerc iar și mă zbat să alerg către targă.
- Nu mă omorî, Harry! Nu face păcatul ăsta! îi aud vocea pentru ultima oară.
Sar din pat urlând numele ei. Plâng cu suspine și îmi smulg părul din cap țipând după ea. Mă uit lângă mine în pat și Katherine nu e. Mă ridic repede și mă duc în camera lui Ivy. Dorm amândouă, Katherine pe spate, ținând mâna pe părul lui Ivy care doarme cu capul pe burta ei. Mă așez în genunchi și plâng. E lângă mine. E aici cu mine.
Din perspectiva lui Katherine
Tresar puțin amețită. Mi s-a părut că îl aud pe Harry, dar când deschid ochii e numai lampa aprinsă și el nu e. O sărut pe Ivy pe frunte și o așez pe partea ei de pat. Mă ridic și mă duc în camera noastră, dar Harry nu e. Cobor scările încet, prea încet. Aud suspinele lui Harry. Mi se face inima mică.
- Iubitule... spun încet și nu se întoarce. Harry! spun puțin mai tare și tresare.
- Iartă-mă, te-am trezit! se ridică și mă îmbrățișează.
- Ai băut? încerc să mă desprind, dar el își ferește privirea. Se întoarce și se așază, punându-și mâinile in cap, sprijinindu-și coatele de genunchi. Harry... ce se întâmplă? mă așez în fața lui și îi prind fața cu palmele. Ochii lui sunt roșii din cauza plânsului și a băuturii. Dă din cap că nu atât de încet.
- Nu... nu se poate întâmpla așa ceva... spune încet.
- Iubitule... îmi spui ce se întâmplă? îi prind iar fața și îl forțez să se uite în ochii mei. Respiră adânc, închizând ochii. Mă aplec ș îi sărut fiecare pleoapă în parte. Îmi ia mâna stângă și o duce la buze.
- Nu vreau să mă părăsești...
- Nu începe iar! mă ridic și îl prind de mână. Dacă tu nu ești optimist, dacă tu nu crezi în mine și în noi, eu cum aș putea crede? îi spun cu lacrimi în ochi și se ridică. O să ne creștem copiii așa cum trebuie și o să creștem cu ei.
Din perspectiva lui Harry
Îmi ia mâna și o duce la inima ei. Mă aplec și sărut locul unde îi bate inima. O aud numai pe ea strigând la mine să nu o omor. O aud! Vreau să nu o mai aud. Cad în fața ei. Sunt slab! Ea e puternică. Sunt slab! Nu are nevoie de un om slab.
- Cred în tine! Cred în tot ce însemnă tu! îi spun sincer. Se așază lângă mine. Mă îmbrățișează fără să spună ceva. Simt energia ei cum se transferă la mine. Îi sint iubirea, îi simt neliniștea și frica din sufletul ei. Simt cum un suflet bate în ea, cum viața ei dă viață unui suflet făcut din ale noastre. Asta a vrut să simt și a reușit. Am simțit-o atât de clar de parcă aș fi fost în pielea ei. Îi simt inima bătând atât de tare. Nu are cum să înceteze vreodată din a mai bate. Nu are cum.
- Te iubesc, frumosul meu tătic... șoptește și eu zâmbesc. Îmi ridic privirea și îi văd zâmbetul atât de clar și frumos. Se apleacă spre buzele mele și nu ezit să o sărut.
- Hai sus... ești foarte obosită din cauza drumului. îi prind mâna și urcăm împreună scările. Ne așezăm în pat și o îmbrățișez.
- Harry...
- Da.
- Îți vine să crezi că avem 30 de ani? mă bufnește râsul și ea se enervează. Adică, te gândeai acum 10 ani ca vom rămâne împreună și că vom avea doi copii?
- Atunci nu mă gândeam nici că vei accepta să fii cu mine.
- Ai fost primul și ultimul meu iubit. Și iubirea vieții mele. spune gândindu-se.
CITEȘTI
Changes I (Finalizată)
Fanfiction"- Da? răspunde, întorcându-se în cameră, de la baie. Și o văd. O văd așa, îmbrăcată cu o rochie albă, lungă și umflată, exact pe talia ei. Nu pot zice nimic, doar o privesc cu gura deschisă. Harry, ești bine? mă întreabă cu un zâmbet copilăresc pe...
