Changes I (Finalizată)

Capitolul 46

Am primit multe mesaje de la tata. Nu vrea să înțeleagă de ce am plecat din Algeria în Londra. Se comportă foarte aiurea cu mine. Adică mi-a trimis mesaj că dacă nu vin înapoi acasă mă omoară. Ce? Sunt pe cont propriu. Mama nu știe deocamdată și nici nu știu dacă să îi spun. O las pe mai târziu.

Cobor din mașina mamei, unde Harry ne aștepta de o jumătate de oră. Probabil a inspectat puțin casa. Mă sprijin de mașină pentru a mă pune ca lumea pe picioare, diferența de ore mă tulbură, plus că nu mi-am luat pastila ultima oară. Privesc imensa casă din fața mea. Pentru Londra este o zi senină, fără amenințarea ploii. Suntem într-un cartier rezidențial, cu toate casele pe partea stângă, iar pe dreapta o multitudine de terenuri. De aici văd mulți copii jucându-se fotbal și bărbați jucându-se tenis de câmp. Este ora 18:30, probabil că oamenii au ieșit de la serviciu și își petrec timpul liber, fiind și vineri. Mă întorc la casa mea, grădina din față e mare, cu pavele rozalii, tufărișuri de trandafiri și alte flori înconjoară aleea ce duce spre intrare. În partea stângă a curții este amenajat un foișor, acoperit cu flori roșii. Urc treptele din fața casei și deschid ușa. Toate bagajele sunt aici, în pragul casei. Mama s-a dus urgent la serviciu, iar Harry nu știu pe unde umblă.

- Harry? întreb prea încet când intru. Sunt singură aici, de ce vorbesc în șoaptă? Harry! strig cu putere, dar sunt doar eu. Închid ușa și urc scările uriașe din față. Ar fi ciudat să stăm într-o astfel de casă doar noi doi... de fapt, trei. Dar e ok. Mai trebuie să așteptăm 8 luni până sosește micuța noastră. Nu știu cum o să treacă timpul, dar aștept.

Sunt atât de obosită, am nevoie să mă întind undeva. Intru într-o cameră și mă întind pe un pat alb cu baldachin, atât de elegant. Un decor alb-negru rafinat și simplu îmi bucură privirea. Totul este perfect! Îmi închid ochii și încerc să adorm.
*

Un foșnet mă trezește și îl văd pe Harry.

- Ups... Iartă-mă, nu am vrut să te trezesc așa.

- E ok. îi răspund adormită. Unde ai fost acum nu știu cât timp?

- Să iau mașinile.

- Credeam că ajung săptămâna viitoare.

- Nu pe ale noastre. Unele de care să ne folosim acum. se corectează și eu îi zâmbesc. Cum ți se pare? 

- Casa?

- Da.

- Ămm... nu am avut timp să explorez.

- Ai venit și te-ai culcat?

- Da? Eram foarte obosită și încă sunt.

- O să ai timp. îmi face cu ochiul în timp ce așază hainele în șifonier.

Se pare că totul este aranjat și eu nu o să mă bag să îi stric treaba. Mă ridic și ies din cameră. Vreau un pahar cu apă.

- Hei, unde te duci, ești bine? mă întreabă Harry, venind după mine. 

- Căutam bucătăria. mă întorc spre el. De ce ești așa îngrijorat?

- Nu sunt. neagă. Îmi ridic sprâncenele și îl acuz pentru mărturii mincinoase din ochi. Ok... Sunt puțin. continuă, iar eu îmi repet privirea. Kath, te rog, nu te mai uita așa! își freacă ceafa cu mâna, uitându-se în altă parte.