Changes I (Finalizată)

Capitolul 8

Zilele au trecut foarte repede. Deja e iarnă. E oribil afară. Urăsc iarna atât de mult! Eu și Harry nu ne-am certat deloc, decât ne-am contrazis din diferite motive. Am aranjat apartamentul său și ce a ieșit a fost incredibil. Cu toate că e al său, m-a lăsat pe mine să mă ocup de alesul culorilor la absolut tot: de la pereți la pernuțele decorative. Am evoluat foarte mult și mă încântă asta. La fel și Alicia cu Edward. Se pare că Teddy nu a rezistat fără părinții ei și când a aflat că Niall e tot de acolo s-a mutat în Anglia, dar mereu vorbim. Îmi e dor de ea și de mofturile ei cu "îngrășatul". Dar cât timp e fericită, sunt și eu.

Este dimineață și mă trezesc singură în patul moale al lui Harry. Mă îvârt în pat și ajung să văd tavanul. Mă dau jos și mă duc să îl caut pe Harry.

- Harry? spun încet în timp ce intru în sufragerie. Harry! strig când văd că nu răspunde. Se pare că nu e aici. Intru în bucătărie să mănanc ceva. Îmi pun lapte într-un pahar și mă așez pe scaun butonându-mi telefonul. Apelez numărul lui și duc telefonul la ureche.

- Da! răspunde nervos, ceea ce e foarte ciudat pentru că eu nu i-am făcut nimic.

- Unde ești? Sunt eu, Kath. spun intimidată de tonul lui.

- Ah! Scuze, Kath! Credeam că ești alcineva. zice negăsindu-și cuvintele.

- Harry, unde ești? încep să mă enervez deja.

- Păi, am avut puțină treabă și acum vin acasă. spune calm.

- Ce treabă ai avut? îl întreb și chiar sunt curioasă de ce m-a lăsat singură de dimineață.

- Vorbim acasă. Bine? Deja am ajuns. Parchez și ne vedem în două minute.

- Ok. accept și închid telefonul. Rămân tot acolo citind mesajele de la mama și tata. Mi-au spus că sunt bine, s-au întâlnit deja cu directorul de la FBI și e totul ok. Îmi e dor de ei. Îi trimit mamei un mesaj și aud ușa deschizându-se. Sar de pe scaun și îl văd pe Harry cu un buchet mare de trandafiri roz.

- La mulți ani, iubito! Cred... strigă iar eu mă uit ciudat la el. Nu e ziua mea. Mă uit în telefon și văd data de 22. Nu pot să cred cât de proastă sunt. Kath! Ești bine? întreabă îngrijorat și îmi prinde mâna în a sa.

- Sunt o idioată! îi spun și îmi dau o palmă peste frunte.

- Dacă vrei să te bată cineva, zi-mi mie! zice și râde iar eu mă uit în ochii lui speriată.

- Nu pot să cred, Harry! Am uitat. Îmi pare atât de rău! spun luându-l în brațe.

- Ce faci? E abia dimineață și am fost stresați de școală în ultimul timp. Deci, e în regulă.

- Sigur nu te superi pe mine? Totuși tu te-ai tezit de dimineață și mi-ai luat flori și eu am uitat de asta... Dar îmi pare rău!

- Iubito, calmează-te! îmi spune și îmi sărută apăsat fruntea.

- Of... Nu pot să cred că azi facem două luni de când suntem împreună. Îți mulțumesc pentru tot, Harry, pentru că te-ai deschis în fața mea. Îți mulțumesc pentru că ești tu! spun și vede și el cât de emoționată sunt. Chiar îl iubesc! E cel mai bun lucru din viața mea. Este cel mai important pentru mine și nu vreau să îl pierd.

- Te iubesc, Katherine! îmi zice prinzându-mi fața între palmele sale mari, trăgându-mă într-un sărut lung și dulce. Îi ador buzele mari care le masează pe ale mele.

- Și eu te iubesc! spun după ce ne sărutăm.

- Ce facem azi? mă întrabă luându-mi trandafirii și punându-i pe masa din bucătărie.