Changes I (Finalizată)

Capitolul 20

- Harry, ce vrei? îmi pun mâinile în sân așteptând răspunsul.

- De ce naiba ai plecat așa? țipă și vocea lui răsună în baia fetelor unde a intrat după mine. De ce nu te oprești când îți spun? țipă mai tare și mă intimidează puțin, dar nu o arăt.

- Nu mai țipa la mine. spun calm și vreau să par indiferentă. Și nu îmi spui tu ce să fac, da? Pentru că nu sunt copil de 10 ani! continui mai nervoasă.

- Ba da. Îți spun!

- Lasă-mă! îl împing în spate făcându-mi loc să trec.

- Nu. îmi prinde încheieturile și mă lipește de peretele rece.

- Am spus să îmi dai drumul. spun printre dinți.

- De ce te-ai supărat? întreabă mult mai calm de data asta, fixându-și ochii pe ai mei.

- I-ai făcut cu ochiul fetei care nu îți suportă iubita și pe care, dacă ar putea, ar sugruma-o și mai mult de atât, fetei care e fosta ta? spun lejer de data asta.

- Da. afirmă liniștit și eu pufnesc nervoasă. Dar-

- Dar ce? țip.

- Hei! Katherine?! Ești bine? Am auzit țipete de pe hol și mi-am dat seama că ești tu! intră Liam. E alarmat și se îndreaptă spre mine, împingându-l pe Harry. Pleacă de lângă ea! țipă la el. E logic că nu știe că e iubitul meu din moment ce azi a venit în liceu.

- Las-o în pace și ai grijă de matematica ta!

- Harry! țip când îl prinde pe Liam de sacou. Liam, e ok! Harry e iubitul meu și doar aveam o ceartă. Atâta tot! îi prind umerii lui Harry trăgându-l în spatele meu.

- Nu îmi pasă. De ce țipa la tine? se întoarce Liam cu spatele la noi.

- De fapt eu țipam la el. recunosc. Suntem bine.

- Ești sigură?

- Da!

- Asta nu o să ajungă la director. Dar dacă te mai văd că îi faci asta, îți promit că o să regreți! îl amenință pe Harry și rămân cu gura deschisă.

- Să nu regreți tu! strigă Harry și Liam iese. Ce puii mei a fost asta? Ce vrea și ăsta?

- Poftim? Harry! Îți bați joc de mine! Puteai fi exmatriculat!

- Și?

- E clar că nu gândești! oftez puternic și mă las în jos pe gresia băii.

- Te iubesc. se așează lângă mine și mă sărută încet, scurt, iar eu pufnesc amuzată, dar nu e amuzament, e un fel de ironie.

- Tu ești un prost mare!

- Probabil că Alicia o să mă bată când ieșim de aici.

- Probabil. Hai să mergem. îmi trag nasul din cauza nervilor... De obicei când sunt nervoasă îmi curge nasul de parcă aș fi plâns. Harry îmi prinde mâna și mă ridică, apoi ieșim ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Din perspectiva lui Harry
- Harry! Stai puțin! aud o voce de fată și mă întorc brusc. Kath e în mașina mea și mă aștepată.

- Mă aștepată Kath. Nu pot să stau. mă întorc imdediat, dar ea mă urmează.

- Harry!

- Am zis că mă aștepată Katherine!

- Și ce? Curva ta chiar nu poate aștepta două minute?

- Dacă îți fut un pumn în gură, te dezmembrez!

- Ce? Nu suporți să îți jignească cineva iubițica? se joacă Ellen cu mintea mea.

- Vrei să vezi o curvă? Uită-te și tu în oglindă! mă întorc pe călcâie. Îi simt mâinile slinoase pe încheietura mea. Zi acum ce vrei!

- Să vorbim! Mai ții minte când eram un cuplu? se apropie cu buzele alea de pește de urechea mea.

- Dacă nu te dai, vomit pe tine pentru că nu am fost niciodată un 'cuplu'.

- Ai... Dar tu chiar nu mai ții minte, dragul meu? îmi prinde cămașa și mă trage mai aproape.

- Ieși! Dacă ți-am tras-o zilnic timp de un an, asta nu a înseamnat că am fost împreună. îi reamintesc blondei din fața mea.

- Ba da. îsi apropie buzele de ale mele.

- Harry?! îi aud vocea iubitei mele.

- Du-te dracu, Ellen! o împing și știu că am dat-o cu capul de peretele sălii de sport, dar nu îmi pasă. Kath! Stai! țip după ea, dar ea deja s-a încuiat în mașina mea. Are permisul la ea ca de obicei. Și asta a fost. A plecat cu mașina mea. A trecut o săptămână de când ne-am certat din cauză că 'i-am făcut cu ochiul lui Ellen' și totuși nu știu ce a fost în capul meu. Iar acum, tot din cauza nenorocitei ăsteia, cine știe ce prostie o să facă. Îmi scot telefonul și îl sun pe Ed să văd unde e.

- Frate, am nevoie de mașina ta sau să vii să mă iei de la școală. el și Alicia au plecat de la ultimele două ore de arte.

Din perspectiva lui Katherine
Îl aștept pe Harry să vină de la sala de sport, unde l-a chemat proful, nu știu pentru ce. Îmi așez capul pe geamul rece al mașinii lui și stau câteva minute acolo până aud niște ciocănituri în geam.

- Da? las sticla cu folie neagră în jos.

- Te cheamă Harry. îmi spune o fată pe care o cunosc Thery, de la 12C și care e prietenă cu Ellen.

- Nu mi-a dat mesaj. o contrazic.

- Mi-a zis să te duci. ridică din umeri. Probabil că are o surpriză, nu știu. explică. E lângă sala de sport.

- Ok. ies din mașină și nu uit cheile pe care le scot din contact. Mă duc cu pași mari la sala de sport. Harry? țip când o văd pe Ellen pe el, lipiți de peretele sălii și aud un 'ups' din partea ei, dar prefer să plec.

- Kath! Stai! îl aud pe Harry, dar m-am urcat în mașina lui și am plecat.

Nu îmi pasă unde o să se ducă. Poate îl duce Ellen acasă sau poate se duce la ea, din moment ce se sărutau dacă nu îi întrerupeam. Am oprit pe drum și mi-am luat un pachet de țigări nu foarte normale. Dar am vrut ce e mai tare. Parchez mașina și fug în liftul blocului. Deschid ușa apartamentului meu și o încui punându-i toate lănțișoarele pentru ca Harry să nu poată intra. Îmi iau o pătură, pachetul de țigări și telefonul și ies pe balcon, încuind ușa din sticlă după mine. Încep să plâng și îmi scot o țigară, aprinzând-o. O duc la gură și trag un fum, simt cum picioarele nu mă mai țin și mă așez pe covorașul de pe balcon, trăgând pătura peste mine.

Mă uit la telefon, e ora 18:15 și e întuneric afară. Sună. Mă sună Harry. Resping apelul, aruncându-mi telefonul pe scaunul de lângă mine. Ultimul fum mă zăpăcește complet. Am vrut doar ceva mai tare, nu ceva care mă omoară. Arunc restul și mă sprijin de balustrada laterală. Stau și meditez, dar încercările cuiva să deschidă ușa balconului mă fac să mă ridic. Îi văd silueta lui Harry prin sticla rezistentă. Pariez că ochii mei sunt umflați și negri pentru că am plâns.

- Deschide! îl aud țipând și eu îi fac cu mâna trăgând din tigară. Când mă vede începe să bată cu pumnii în sticlă. Arunc-o! îl pot auzi și râd. Chestiile astea îmi fac bine.

- Pa, Harry! spun ușor, cred că a citit pe buzele mele. Mă mut pe marginea balconului și mă întorc din nou cu fața la el. Pătura cade de pe mine, lăsându-mă numai în tricoul alb în care am fost îmbrăcată toată ziua. Harry se agită, nu știu de ce face asta, încercând să deschidă ușa. Aud o bubuitură, tot ce văd e negru și tot ce simt e ceva rece. Am căzut sau am murit cumva?