Changes I (Finalizată)

Capitolul 44

*
Din perspectiva lui Katherine
Nu știu de ce dar zilele astea nu m-am simțit rău. A trecut încă o săptămână și acum ne întoarcem de la ginecolog. Eu având o situație mai specială trebuie să mă duc în fiecare lună. Lisa mi-a spus că totul merge bine. Deocamdată nu își dă seama cum e, dar abia aștept să aflu ce e. Harry este mai relaxat decât de obicei și în seara asta petrecem puțin timp "în familie". Îmi place foarte mult cum gătesc băieții, așa că au promis cina în seara asta.

- La ce te gândești? îmi atrage Harry atenția, punându-și mâna pe coapsa mea.

- La nimic special. îi zâmbesc înapoi, ridicând din umeri. Mama și tata chiar se despart... oftez, amintindu-mi.

- Nu te mai gândi la asta. spune impunător, fără niciun fel de emoție.

- E despre familia mea. Nu am cum să fac asta...

- Mulți oameni se despart în ziua de azi. Îți vor fi părinți până la capăt.

- Ai dreptate. oftez iar. Harry, țu cum te-ai simțit când părinții tăi s-au despărțit? rup liniștea dintre noi.

- Mm... Nu vreau să vorbesc despre asta... oftează, sprijinindu-și bărbia în pumn.

- Te rog... Mi-ai da mai mult curaj.

- Copilăria mea nu îți va da curaj, ci milă. Nu vreau să mai trec pe acolo, Kath... se uită la mine, oprindu-mi insistenele rugăminți.

- Îmi pare rău.

- Acum suntem doar noi. Nu mă interesează decât de voi doi. îmi zâmbește, uitându-se pentru o secundă în ochii mei, apoi iar la drum. În scurt timp am ajuns și am urcat la etajul nostru.

- Katherine? o aud deja le Alicia din sufragerie.

- Ce?

- Știai că Zayn e un bou?

- Ce? mă uit confuză la Harry.

- În sfârșit ați venit! îl văd pe Niall dând agitat din mâini. Se ceartă de când ați plecat. Nu mai suportam! mă îmbrățișează, făcându-se că plânge.

- De ce se ceartă? îl întreabă Harry.

- Omule, crezi că-mi pasă?! ridică din umeri, țipând. Harry îi dă o palmă peste față și eu râd. Mă descalț și fug spre canapea, așezându-mă pe picioarele Aliciei.

- Ce s-a întamplat?

- Zayn nu a vrut să-mi facă un capuccino.

- Pentru că nu are voie în exces și a băut deja unul. intră Zayn în sufragerie cu un cuțit în mână. Harry trece pe lângă el, punându-și șorțul.

- Vai de capul meu, lăsați-mă cu astea! râd, ridicându-mă. Merg în cameră și mă schimb în ceva mai comod. Mă întind două minute în pat pentru că am crampe, apoi mă întorc la băieți. Bucătăria, spre surprinderea mea, e curată și organizată. Toți poartă șorț, iar Harry e încă în cămașa largă neagră.

- Te simți bine? se apropie Harry de mine și mă sărută. Dau afirmativ din cap si îi fac semn să se întoarcă la treabă.

- Sophia și Liam vin? îi întreb urcându-mă cu fundul pe partea lui Harry de masă.

- Nu sunt siguri. intră Alicia, sprijinindu-se de perete. Este o zi frumoasă și însorită pentru iarnă.

Baieții au terminat masa și a fost delicioasă. Am râs de Niall pentru că nu a mâncat mare lucru și toată lumea s-a mirat de asta. Ne-a spus doar că mâncase înainte. A venit seara și odată cu ea și starea mea proastă de care o să mai am parte încă 8 luni de aici încolo. Stau întinsă în pat, uitându-mă pe tavan. Harry are capul pe umărul meu și palma pe abdomen, impreunată cu a mea.

- Știi că ești cea mai importantă persoană din viața mea, nu? vorbește obosit.

- Și tu, Harry. Te iubesc mult!

- Și eu pe tine. îmi sărută obrazul. Despărțirea alor mei a fost o bucurie pentru mine și Gemma... Ea era mică și nu știa prea bine ce înseamnă. începe să povestească.

- Cum adică?

- Adică omul acela o bătea mereu pe mama. O vedeam acolo, învinețită, zăcând pe jos după ce el pleca noaptea, și mă simțeam neputincios. Voiam să o ajut atât de mult, să o văd fericită... Voiam să îl fac pe el să dispară, voiam să îl chinui cum făcuse el cu mama. Mă duceam la ea și îi spuneam mereu că o să mă fac mare și am s-o apăr. Când aveam 8 ani, venise acasă beat și a târât-o pe mama afară, lovind-o cu picioarele. Am început să arunc cu pietre, dar nu se oprea, așa că am luat sticla și i-am spart-o în spate. S-a întors și m-a bătut atât de tare încât credeam că nu o să mai trăiesc. Atunci mama a luat decizia să venim aici și să divorțeze. Îl iubea mult, dar pe noi mai mult.

- Îmi... pare rău... spun printre lacrimi. Mă ridic în șezut și îl trag după mine. Îmi zâmbește trist, neajutorat și nu știu ce să fac.

- E în regulă.

- Nu, nu e. Acel om este un nenorocit. Stă foarte bine la închisoare acum. Nu am știut asta, îmi pare rău că te-am pus să retrăiești acele momente...

- Știu. îmi șterge lacrimile cu degetele sale mari. Îi prind mâna dreaptă și îi sărut palma, apoi o pun pe pieptul meu.

- Ești cel mai puternic om pe care l-am cunoscut vreodată, Harry. Și tu și Anne.
Sunt atât de norocoasă cu Harry și copilul nostru o să fie norocos cu așa un tată. Este exact ce mi-am dorit vreodată, este perfect prin toate imperfecțiunile lui și nu pot descrie în cuvinte iubirea și admirația mea pentru el. Este un model pentru mine și m-a învățat atâtea.