VÂNDUTĂ MONSTRULUI

Capitolul 30

O celulă mică din închisoarea din districtul Madrid nu este un loc rău dacă o privești din punctul de vedere al unei mici opriri, analizând situația și viața în general.
Uneori este util să te oprești, să te închizi undeva singur și să începi să-ți expui viața pe rafturi. Să încep să trag concluzii despre trecut și acordez prezentului.

Nu puteam privi în viitor, dar speram, că nu va avea un sfârșit trist. Speram că nu o să-mi petrec restul vieții în închisoare.

Poate că nu sunt perfect, dar totuși nu sunt rău.

Două săptămâni trecute.

Într-o dimineață încuietoarea de la celulă scârțâia, lăsând să se vadă că ar trebui să merg din nou la anchetator sau să vină un avocat. Chiar dacă nu îl aștept pe el astăzi. Eh, cel puțin o varietate.

Înainte, de-a lungul coridoarelor închisorii, cu bare și cuști interminabile. De fiecare dată când trec aici, speranța de a ieși viu de aici dintr-un motiv oarecare dispare.
Nu în celulă, ci aici, în labirintul celulelor - înțeleg cât de puțin este nevoie pentru a fura de la o persoană libertate. Doar să închidă ușa în spatele tău.

Am venit în camera în care mă întâlnesc de obicei cu un avocat.
Alonso, cu părul cenușiu, mare, impunător. Unul dintre cei mai buni avocați din Madrid.

"Buna dimineata. Sper că mi-ai adus niște vești foarte bune."

M-am așezat pe un scaun, mi-am pus palmele pe masă. Alonso părea surprins.

"Nu trebuie să te așezi, plecăm."

"Plecăm?"- Sunt atât de obișnuit să fiu aici încât am fost chiar uimit.

"Bineînțeles că plecăm. Nu au fost depuse acuzații; timpul reținerii dvs. în custodie sa încheiat acum două zile. Dar birocrația lor penitenciară încă nu voia să o recunoască. De asemenea, trebuie să-și ceară scuze pentru neplăcerile cauzate."

"Deci sunt liber?" - Nu l-am crezut din nou.

"Absolut liber."- zâmbi avocatul cu reținere.

În afara porții era o mașină neagră, lângă el era John.

Am oftat ușurat.

Alonso a ieșit și el din urma mea și mi-a pus mâna pe umăr.

"Vă recomand să verificați toate cazurile din companie

M-am întors și mi-am îngustat ochii.

"Care?"

"Lopez a dispărut cu mai multe contracte."

"Ticălosul. Am simțit că va fi un fel de captură de la el."

"Vă sfătuiesc să nu vă apelați pentru a vă răzbuna, deoarece închisoarea - iată-o"- s-a întors Alonso arătând cu mâna- "și deloc nu fuge nicăieri."

"Voi încerca să nu mă scufund" - am zâmbit ironic și am strâns mâna avocatului- "mulțumesc."

"Sper că nu te voi vedea în curând, cu excepția recepțiilor și evenimentelor sociale."

"Si eu sper la fel."

Ne-am luat rămas bun, s-a dus la mașina lui, eu la a mea.
Există bucurie în ochii lui John, dar fața lui este o mască rece.

Cum poate face asta? M-am apropiat, m-am oprit vizavi de el.

Am vrut să îl apuc, să îl îmbrățișez, să îi mulțumesc că nu este el. Dar i-am atins ușor umărul cu degetele strânse într-un pumn slab.

"Sunt bucuros ca ești aici."

"Unde mai pot fi?" - buzele i-au tras un zâmbet, dar s-au adunat din nou.

El a deschis ușa și eu m-am așezat pe bancheta din spate.

Acasă.