VÂNDUTĂ MONSTRULUI

Capitolul 6

Am dormit pe canapea aproape tot zborul. Abia când acest bărbat m-a trezit, atingându-mi umărul, am deschis ochii și mi-am amintit imediat unde mă aflam.

„Vă rog să vă așezați pe scaun", a spus el.

M-am supus, m-am așezat și el m-a legat cu o curea. Acest bătrân a arătat chiar un fel de îngrijorare și grijă. Așa de reținut, aristocratic.
Dar încă nu-mi plăcea de el. -În sens că o simplă persoană.-  
În el era ceva respingător, pe care încă nu îl pot înțelege. Poate pentru că de la bun început l-am îmbibat cu o antipatie persistentă.

De ce să-l iubesc? El a venit, a întrat și m-a cumpărat ca ... ca chipsuri din supermarket, ca o sticlă de Coca-Cola sau un cârnat. De ce să-mi placă?

Dacă nu era el, altcineva m-ar fi cumpărat. Sau acel handicapat urât cu biceps, care era să își bată joc de mine. Nu se știe care este mai bine.

Avionul a aterizat. Mi s-a ordonat să îmbrac din nou mantia. Apoi am fost condusă din nou undeva. Nu știam unde sunt. Poate chiar și în altă țară. În alt oraș sigur.

Unde am ajuns tot nu am văzut, am urmat doar vocea și atingerea mâinii bătrânului. M-a sprijinit sub cot când erau scări în față. Apoi am mers peste plăci de marmură, albe și negre, apoi din nou o scară, tot din marmură. Urmează un parchet rafinat.

Și, ne-am oprit.

"Puteți scoate gluga."

M-am supus. Eram în cameră. Ce fel de cameră era de neexplicat, am evidențiat acest lucru doar în filme. Dormitorul reginei sau ceva de genul ăsta, mi s-a părut la prima vedere. Pat mare de podium, baldachin, statui antice lângă pat, perdele de catifea cu ciucuri și brodate pe ele cu monograme.

"Aceasta este camera ta. De aici nu mai ai dreptul să pleci. Dacă ieși din cameră fără permisiune, vei fi pedepsită. Aici veți găsi tot ce aveți nevoie" -a arătat către o ușă din dreapta, apoi spre alta pe stânga- "Există o ușă spre baie. Iată vestiarul. Și acum te voi părăsi, cina va fi servită în curând. Simte-te ca acasa."

S-a dus la ușa masivă, a deschis-o ușor și era pe punctul de a pleca, dar sa oprit atunci când l-am întrebat:

"Care vor fi responsabilitățile mele?"

S-a întors, a părut că nu ar trebui să mă intereseze deloc și a răspuns:

"În curând vei afla totul."

Și am rămas singură.
Bătrânul a ieșit, am auzit cheia scârțâind în lacăt. Am stat puțin și am plecat să-mi inspectez camera temporară.

Această cameră era atât de liniștită. Nu se poate ca proprietarul unei astfel de case să fi fost o persoană rea. Judecând după scările de marmură și această cameră luxoasă, aceasta nu este o casă - ci un castel.
Nu se poate ca proprietarul acestui castel să se dovedească a fi un pervers murdar. Am ridicat din umeri și tot odata oftând, m-am dus la ușă și am auzit pașii bătrânului retrăgându-se. Apoi m-am dus la baie și am deschis ușa și am rămas uimită. O cadă uriașă cu jacuzzi, o cabină de duș peste tot, prosoape albe ca zăpada pe perete, două halate de baie, un raft pe perete, câteva papuci pentru baie.

Apoi m-am dus și am deschis ușa dulapului. Am rămas cu gura căscată formând un o, în jurul rafturilor și a barelor era cu haine de damă atârnate pe ele. Mai mult decât atât, haine neobișnuite și cea persoana care o poartă ar trebui să-și joace propriul rol.

Iată costumul de prințesă turcească, iată costumul de pisică din latex pentru catwoman și iată rochia de cenușăreasa.
Se pare ca este un fel de teatru. O mulțime de costume, rochii strălucitoare, strâmte, tocuri stiletto și pene înalte. Totul este negru într-un dulap, totul este roșu în celălalt și alb în al treilea.
Dar o singură îngrijorare te face să te gândești la ce îs toate aceste haine. Aici nu este nimic obișnuit.