VÂNDUTĂ MONSTRULUI

Capitolul 53

"Eric, ești tu?"-am întrebat în speranță.

Dar bărbatul nu a răspuns.  Figura întunecată a dispărut în întuneric. Acest lucru m-a speriat și mai mult și m-am dus în grabă în cămin. La intrare, m-am întoars, privind în întunericul aleii. Dar nu pot vedea nimic.  Doar întuneric. Probabil că trebuie să mă întorc. Poate că acel om nenorocit are nevoie de ajutor. Chiar și prin frică, trebuie să merg acolo și să-l ajut într-un fel. Și cel care l-a lovit, dacă este Eric, de ce nu a spus un cuvânt. Ce să fac?

Am intrat în cămin. M-am oprit în hol. Am ezitat. Și apoi am văzut pe niște băieți intrând. Vorbeau cu animație și, când unul dintre ei mi-a aruncat o privire, m-am îndrăznit brusc și m-am dus să-i întâlnesc.

"Băieți, vă rog să veniți cu mine. Există un om pe cărare, cred că îi este rău."

Băieții m-au privit, dar s-au întors și m-au urmat.

"Poate că e beat, ai verificat?"- a întrebat unul.

"Probabil beat, se lipește constant sub ferestrele fetelor."

"Mi-e teamă să mă apropii de el, dar îmi și pare rău"-am recunoscut.

Ne-am întors pe străduța întunecată. Dar când băieții au aprins lanternele de pe telefoanele lor, au mers destul de departe și nu au găsit pe nimeni. Nimeni.

"Ți s-a părut de teamă"-au râs băieții.

Dar eu nu râdeam. E ciudat.  Foarte ciudat. Unde s-a dus polițistul? Nu a durat mai mult de două sau trei minute.

M-am întors la pensiune și mai speriată. Pierdută și ofilită.

Acum ce?

Ce fel de persoană era acolo în întuneric?

* * *

A trecut o săptămână, ore și secunde, iar mie mi se pare ca a trecut luni de zile. Am lucrat la club noaptea și nu s-a întâmplat nimic serios. Cu excepția certurilor zilnice de club care se întâmplă cu o consistență previzibilă.

Și apoi, am înțeles că încă sunt urmărită. Dar mi-am dat seama de acest lucru abia după o săptămână, deși înainte eram purtată cu gânduri de supraveghere totală. Dacă m-au urmat de la început, atunci nu am observat asta. Și apoi probabil s-au relaxat, după au început să trimită aceiași oameni pe care de nenumărate de ori i-am văzut.

Mi s-a părut, de asemenea, că Eric era cu siguranță undeva în apropiere. În fiecare chip i-am căutat trăsăturile, în fiecare străin am așteptat o transformare.  Uneori părea să-l văd, dar apoi dispărea. Și nu era deloc Eric, ci poliția mă urmărea în timp ce îl aștepta pe Eric. Se rătăcesc și așteaptă cu răbdare să apară lângă mine. Așteaptă toți cu nerăbdare asta. Dar acum nu sunt sigură dacă vreau să vină. De îndată ce va încerca să se apropie de mine, îl vor apuca imediat. Sper că și el înțelege asta.

Am văzut în mod constant oameni care mă priveau. De multe ori pe noapte. Și eu deja aproape obișnuită cu prezența lor. Dar nu se poate face nimic. Trebuie de suportat, că altfel nici nu va fi. Nimic nu se va schimba.

La un moment dat poate să se schimbe totul.

Am dus o comandă mare la cabina VIP.  Evident pentru mai mulți oameni. Cineva a comandat o mulțime de băuturi și gustări. Am intrat în sală brusc, nu știu niciodată ce fac aici uneori. Nu am vrut probleme. Și numai după cuvânt - intră, am intrat.

Există o persoană la masă, îmbrăcat în rapper. Într-un hanorac supradimensionat cu glugă. Șapcă pătrată mare de baseball. Ochelari de soare. O barbă neagră ieși la supraveghere.

Am intrat în cameră, am început să pun gustări pe masa lată.

"Bună, iubito"- își scoase ochelarii.

În surpriză, mi-am lipit mâna de gură pentru a nu striga.

"Oh Doamne, aici sunt o mulțime de polițiști."-am șoptit.

"Știu"- Eric s-a ridicat, m-a luat de mână și m-a tras spre perete.

"Ce faci? Dacă nu ies într-un minut. Vor înțelege..."

M-a apăsat atât de tare încât mi-a devenit greu să respir. Inima îmi bătea de spaimă, mâinile îmi tremurau.

"Nu mă bag în seama lor. Îmi lipsești atât de mult. Te vreau." - a spus Eric, examinându-mă cu o privire avidă.

M-a strâns în brațe, m-a lipit de perete. Mâinile lui s-au mișcat grăbit peste corpul meu, au pătruns în gulerul rochiei mele, mi-au șifonat pieptul. Apoi mi-a eliberat gulerul și a ajuns la șolduri.

"Nu ți-e frică?"-am șoptit, simțind că în mine se aprinde o dorință acută de tragere.

Și eu încep să înțeleg cât de mult nu-mi pasă. Degetele lui au pătruns deja în chiloții mei, mi-au simțit pliurile umede, a trecut peste clitorisul instantaneu excitat.

"De ce să mă tem, îl voi ucide pe primul care intră aici."

"Nu."- mi-am aruncat capul înapoi, mi-am întins gâtul pentru a îl lasa mai bine să mă sărute.

Barba lui mi-a gâdilat pielea, dar mi-a plăcut și a fost chiar excitant.

"Nu-ți fie teamă."- șopti Eric și în acest moment picioarele nu mă mai țineau.

Pericolul este peste tot. Nu am dispus deloc mângâierile, dar m-am topit în mâinile lui, doar m-am topit. Și am uitat de acest pericol.

"Nu"-am spus din nou, dar am cedat, i-am permis să mă ating și să mă sărute.

"N-ai idee cât de plictisit eram"-șoptește el, iar buzele lui îmi trag sfarcul eliberat de uniformă.

"Și mie îmi era dor de tine."

"În fiecare seară îmi imaginez că îți sărut buzele." - și-a trecut limba peste buzele mele.

"Ai fost tu acolo în întuneric?"-am gâfâit.

"Da."

"Dar de ce nu ai răspuns?"

Îl întrebam în timp ce el parcugea cu buzele lui peste gâtul meu, pieptul meu și, la naiba...

"A trebuit sa plec."-a răspuns după ce mi-a dat drumul sânilor.

"Oh, Dumnezeule..."

M-a întors, m-a împins spre ușă brusc, și mi-a apucat mâinile ducându-le după spate. Atunci penisul lui s-a strâns între picioarele mele, și am uitat de orice altceva. Înnebunită de atingerile lui.

Fiți pregătiți, ne apropiem spre finalizarea cărții🥀, încet încet, petale cu petale, curgând ca niște stropi de apă, lăsându-și în amintiri. 

Hai că s-a trezit poeta din mine😅.

PS
Vă ador și vă mulțumesc mult pentru aprecieri și susținere❤️!