VÂNDUTĂ MONSTRULUI

Capitolul 47

În casa mea, bucătarul gătea mereu și nu știam niciodată ce este o bucătărie, dar am urmărit cu interes pregătirea mâncării în restaurante. Mi s-a părut o lecție de chimie. Amestecând ingrediente, încălzind și obținând în cele din urmă ceva uimitor de frumos și plăcut. Întotdeauna am vrut să încerc să gătesc eu însumi ceva. Când m-am stabilit aici, în acest apartament, a apărut o astfel de oportunitate și am început să înțeleg bazele gătitului cu interes.

John a râs de multe ori, dar eu am gătit cu încăpățânare omletele prea gătite și carnea slabă. Principalul lucru este diligența și răbdarea. Cu toate acestea, într-o săptămână talentele mele culinare au început să se manifeste și până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni deja prăjeam clătite care nu se rupeau într-o tigaie, iar supa era cel puțin asemănător că o...supă.

Nu am comandat mâncare deoarece orice livrare este periculoasă. John a trebuit chiar să-și vopsească părul cenușiu de culoare aurie nisipoasă. E amuzant, desigur. Arăta ca un tânăr bătrân cu părul așa. Dar siguranța este pe primul loc. Iar eu am o barbă crescută. Am încercat să nu ies afară și, dacă am făcut-o, doar seara să respir aer curat. Și bineînțeles, tot timpul în care ne ascundeam de poliție, m-am gândit la Viola. Pur și simplu nu mă puteam opri să mă gândesc la ea. Aveam nevoie de ea la fel de mult ca John, poate chiar mai mult. Dacă John este legătura mea cu lumea exterioară, atunci Viola este ceea ce inima și sufletul meu au nevoie. Are nevoie de creierul meu bolnav. John și-a dat seama repede unde lucra. El este încă acel câine de sânge. Și nu am mai putut fi reținut. Desigur, am respectat legile și regulile conspirației. In speranta.  Întâlnirea mea cu Viola mi-a întărit din nou convingerea că fără această fată pur și simplu nu trăiesc, ci exist. Există pericolul, ea mă va urmări mereu pe călcâiele mele. Tot timpul voi privi în depărtare și mă voi întoarce. Dar o vreau pe Viola cu mine. Și acum este cu mine. Și îi pregătesc micul dejun.

S-a auzit un foșnet, m-am întors. Viola, somnoroasă, cu părul puțin zburlită, a intrat în bucătărie.

"Ce delicios miroase."

"Îți fac clătite conform rețetei mele."

"Pentru mine?"- a zâmbit, a întins mâna, a luat o clătită, a scufundat-o într-un castron de gem.

Chipul ei își exprima bucuria că aceste clătite erau pentru ea. Am privit cu entuziasm reacția, indiferent dacă îi place sau nu. Va aprecia eforturile mele. Cred că le fac deja destul de bine. Sprâncenele Violei tremurau surprinse. O expresie mulțumită pe fața ei.

"Mhmm, foarte delicios."

Mulțumit, am luat clătita din tigaie, am aruncat-o pe o farfurie și am luat următoarea porție de aluat, am turnat-o în tigaie și am răsucit-o astfel încât aluatul să se răspândească uniform pe toate marginile. Viola privi surprinsă aceste manipulări. A intelege.  Este ciudat să fie cu mine într-un apartament mic și nu într-un conac vechi care servește mâncare gourmet. A fost interesant de văzut cum s-ar comporta Viola cu mine, o persoană obișnuită. Deși, ceea ce știe despre mine rupe deja prima impresie a ceea ce vede pentru prima dată astăzi.

"Tu ești mai delicioasă."

Viola făcu ochii mari dar după afișă zâmbetul ei frumos.

"Poți face clătite?"- ea chicoti.

"Știu chiar să gătesc supă. Adevărul e că posibil să nu îți placă."

"Dar dacă?"

"E prea picant."

"Da, cu siguranță nu-mi va plăcea supa picantă. Nu am înțeles niciodată mâncarea picantă."

M-am întors din nou, m-am uitat la corpul ei în cearșaf. Am vrut să o ating, dar a trebuit să mă uit la clătita din tigaie, pentru că se poate arde foarte repede. Viola a venit în spatele meu. M-a îmbratisat. Palmele ei mi-au atins pieptul și am simțit sărutul Violei pe spate.

"Stai, trebuie să termin clătitele, altfel vom muri de foame."

"Nu-i nimic"-  acum i-am simțit trupul gol. Sânii ei au sprijinit sfarcurile pe spatele meu. M-am cufundat. Mâinile ei neliniștite se primblă pe tot abdomenul meu, ajungând până la pantalonii de trening. Este imposibil... am oprit aragazul.

"La naiba cu ele, cu aceste clătite"- m-am întors și i-am strâns șoldurile Violei cu palmele, am ridicat-o și am pus-o pe masă. Doar vocea ei mă face să mă excit, mișcarile ei, corpul ei, și râsetele ei melancolice.