VÂNDUTĂ MONSTRULUI

Capitolul 23

M-am pus lângă ea pe pat, pe spate pentru a nu-i vedea privirea încețoșată, acoperită de lacrimi și impotență.

Ma uitam la tavan.

Toată viața mea am fost în această casă, toată viața mea am experimentat aceleași senzații, nimic nou. Am crezut că nu este nimic și nu există altul afară.

M-am ridicat, mi-am îndesat membrul ud în chiloți și am ieșit din cameră.

Nu am vrut să mă uit la Viola, ca să nu încep să mă simt într-un mod nou. Mă temeam de asta. Nu ar trebui să mă schimbe. Nu vreau. La ușă m-am întors pe jumătate și nu am văzut, doar am simțit, am simțit cum mă privea.

Ah, la naiba! Îmi ridic capul și închid ochii oftând greu.

Ies repede din cameră de-a lungul coridorului. Picioarele goale se scufundară în moliciunea covorului. M-am dus, trăgând nervos de mânecile cămășii, să-mi desfac butonul și să-l arunc. Am vrut să mă dezbrac cât mai curând posibil și să intru sub duș, să răcoresc corpul palpitant.

Să simt apa rece spre cap și să pun capăt fanteziilor stupide care se năpustesc în creierul meu, răsuciți în felul lor, controlând și dominând.
Aceste atacuri, este bine că am învățat cum să le controlez și cumva să ghicesc momentul abordării lor. Sunt foarte rare, dar atât de puternice încât este aproape imposibil să te reții. Și atunci singurul lucru pe care îl vreau este să dau durere, să o amestec cu sexul și să mă bucur de o plăcere incomparabilă.

În timp ce traversam o parte a coridorului, îmi desfăcusem complet cămașa, mi-o scosesem, în mod neașteptat, Leila apăru de după colț. Se îndreptă spre mine cu un pas lent și nesigur. Am simțit imediat iritarea și furia înăbușită.

"Ți-am cerut să nu calci pe aici" - am spus sever cu presiune, dar totuși nu prea mult pentru ca ea să nu înceapă să plângă.

Cu ea, am încercat să înfrâng severitatea și furia, dar în copilărie le-a simțit în mine și și-a batut cu frică genele,dezarmându-mă, obligându-mă să mă răcoresc în aceleași secunde.

"Tu iarăși pe aici? Mi-e teamă pentru tine, Eric."

"Nu este nevoie" - am îmbrățișat-o, am întors-o, dar a încercat să se întoarcă înapoi.

Și am tras-o pe Leila din
coridorul acesta. Mă enervează, bineînțeles că mă enervează.
Dar Leila este într-adevăr un copil nevinovat. Nu înțelege prea bine ce se întâmplă cu mine. Poate ghicește, dar mintea ei este atât de scurtă încât nu poate distinge și înțelege care este problema.

"Haide, îți voi arăta ceva interesant" - am împins-o spre scări.

„Încerci să mă derutezi", s-a oprit și s-a întors, s-a uitat înapoi la locul de unde am venit, „ce ai acolo? Când mergi acolo, mi se face frică. Pentru că atunci în ochii tăi, de parcă nu ar exista viață, ea dispare."

"Iubito, mă sperii. Cum nu este viață, eu sunt în viață"- am încercat să traduc totul într-o glumă.

"Nu încerca să mă derutezi. Știu ce spun."

Iar începem. Ea simte.

"Ascultă, iubito, nu ar trebui să vii aici. Te-am întrebat de o sută de ori despre asta. Și nu vorbi prostii. Nu mă face să te închid în camera ta și să-ți dau medicamente."

Ea se cutremură. Și-a amintit clar de clinică, medicamente și injecții și, cel mai important, și-a amintit cămașa de moarte. Nu mi-a plăcut să îi amintesc despre asta, dar în astfel de momente, când am nevoie de ea să nu fie prea curioasă, am folosit-o și Leilei i-a fost frică.

"Nu mă face să-l sun pe Dr. Puero" - mi-am chinuit propria soră cu cuvinte, ci doar din dragoste pentru ea.

Acum a tresărit mai mult. Am tras-o și am coborât scările.La ușa laterală a bucătăriei. Leilei i-a plăcut foarte mult să se uite la bucătar. S-a liniștit în bucătărie.
M-am ridicat la etaj și m-am dezbrăcat în cele din urmă și am făcut un duș. În cap apare corpul Violei, picioarele ei lungi, fesele ei, sânii ei..., am clipit și am lăsat apa sa curgă pe tot corpul meu.

M-am liniștit și am început să mă gândesc la afaceri. Dușul rece - care trezea conștiința, și am revenit la realitate.

Sunt o persoană obișnuită, ca toți ceilalți.

Toată lumea are un secret. Toată lumea știe ceva despre sine pe care alții nu îl știu. Deci, de ce să sufăr. Nu am suferit de asta de mult timp. Nicio amenințare. Fără griji. Dacă dă inspirație, stimulez, împing să cuceresc noi culmi... să fie această dependență dureroasă.

Nu ma deranjează.