VÂNDUTĂ MONSTRULUI

Capitolul 40

În mașină, când eram închis într-o cușcă, ca un animal prins, mi-am amintit din nou de chipul Violei. De buzele ei și de corpul ei. Și am zâmbit.

Din anumite motive, eram sigur că, indiferent ce se va întâmpla, ea mă va aștepta. Da, probabil e mai bine așa. Era să insist să plece cu mine, dar și ea era să fie în continuare capricioasă. Știam că ceea ce a spus ea în timpul sexului nu contează. După aceasta, ea se va gândi dar din nou va refuza. Știam eu.

Desigur, nu am să aștept un an. E prea mult. Voi încerca să vin cât mai curând posibil și dacă autoritățile nu îmi blochează intrarea în țară. Atunci va trebui să îl trimit din nou pe John după Viola. Nu suport un an fără ea.
M-am uitat îngândurat prin zăbrele mici ale ferestrei. Pe câmpurile care trec pe lângă. Se pare că într-adevăr sunt dus la aeroport. De parcă aș fi cu adevărat o persoană atât de periculoasă.

Dar, dacă ei mă duc acum la acele autorități? Și acele autorități, brusc, nu degeaba, i-au deranjat. Poate deja în absența mea au dezgropat ceva și s-au repezit.
Când eu am luat avionul și am zburat în România. Și în același timp , au trimis o cerere de expulzare din țară.

Am început să-mi sap în memorie și să îmi aduc aminte ce ar putea să dezgroape? Dar mi-au venit în minte doar lucrurile vechi.

Dacă Lopez...

Nici nu am întrebat unde sunt frații Cas și Lopez, dar trebuia să întreb. Acest șobolan ar putea... ei bine, nu voi inventa ceva care nu este.

M-am întors și am privit pe geamul din spate și am văzut o mașină care circula chiar în spatele nostru. Am privit cu atenție, se pare că bătrânul etern este pe scaunul șoferului - John al meu. Am surâs, iată un câine bătrân, fidel până la capetele părului său gri. Dar ce va face, aici este neputincios. Ce poate sa faca el? Sunt în mâinile autorității legitime.

Dintr-o dată, mașina s-a smucit în lateral și a început să depășească poliția. Nu am înțeles manevra, m-am sprijinit de fereastră relaxat și am văzut cum mașina lui John a făcut o tăietură la mașina de poliție, care mergea cu o viteză decentă. Mașina s-a smucit în lateral și vocile gardienilor au arătat clar că se întâmplă ceva grav aici.

"La dracu, să îmi bag piciorul, ce face!"

"Să mergem în stânga! Ce naiba!"

"Nu pot... volanul...!"

Mașina a început să alunece, m-am apucat de gratii. Am încercat să văd ce se întâmplă prin fereastră, dar imaginile au început să pâlpâie... mașina sa retras, s-a întors... și din nou...

M-am rostogolit în jurul acestei cabane afurisite, am încercat să apuc măcar ceva, dar mi-am dat drumul imediat pentru a nu-mi rupe degetele. M-am lovit cu capul de podea, de tavan. Geanta a alunecat spre mine. Apoi l-am apucat și l-am ridicat spre capul meu, ca și cum ar fi acoperit de o lovitură necunoscută, care era pe punctul de a-mi zdrobi craniul. Polițiștii nu puteau să țină volanul, nici să tragă de frâna.

Aceste secunde sunt doar cinci sau șase, dar în acest timp mic și atât de nesemnificativ mi-am amintit totul... toată viața mea... toate momentele bune și nu atât de bune.

Ultima rulare. Mașina s-a prăbușit și s-a oprit. Cioburi de la geamul distrus mi-au zburat în față, în ochi, dar nu am înțeles nimic din tot ce se întâmplă, am dat cu piciorul ușii răsucite și s-a deschis imediat.

Am ascultat. Geamătul liniștit al șoferului și al vecinului său... nimic mai mult, nici un sunet. Am început să ies fără să simt durere la nivelul membrelor.
Poate că pot face altceva.
Am ieșit din cabină și am văzut imediat câteva mașini oprite pe drum. Oamenii au alergat la mașina răsturnată, strigând ceva. M-am ținut de cap și am mers spre drum.

"Ce-i cu dvs, aveți nevoie de ajutor!"

"Ajută-i pe ei"- am spus, arătând spre cabină.

Toată lumea s-a repezit acolo și abia mi-am mișcat picioarele învinețite și șchiopătând mergând pe iarbă.

"Mai repede ambulanță!"- strigă John- "vino aici, te duc la spital!"

"Da, lăsați-mă să vă ajut!"- omul s-a repezit la mine, dar John l-a împins deoparte și calm, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, și a spus:

"Nu-ți face griji, îl duc eu."

M-a luat de umărul sacoului și m-a tras repede în mașină, în timp ce mergeam și ștergeam sângele care îmi curgea din nas.
John mi-a deschis ușa în spatele banchetei din spate , am urcat, și a trântit ușa. Apoi s-a urcat la volan și mașina a început să se miște. Încet, la început, apoi din ce în ce mai repede.

"Ce ai făcut?"- am mârâit privindu-l în oglindă.

"Și faptul că te așteaptă alții deja cu cătușe în Spania, asta nu te deranjează? Acel bou de Lopez a apărut."

"Am crezut că frații Cas au avut grijă de el."

"Nu trebuie să avem în nimeni încredere. Și dacă au avut grijă, atunci e rău. Acest mic rahat s-a trezit și acum depune mărturie împotriva ta la poliție."

"Am să îl îngrop de viu, în morții lui. Acum nu putem merge acolo."

"Desigur că nu. Tocmai acum ți-ai dat seama?"

"Dar aici mă vor căuta și ei, te-ai gândit la asta?"

"Ei bine, știi, îmi pare rău că nu m-am gândit. Ne vom gândi împreună. Îți vom schimba aspectul, documentele, vom inventa ceva" - s-a uitat în oglindă spre mine și i-am văzut privirea vicleană.

Am oftat, m-am lăsat pe spate.  Trecând cu mâna după ceafă.

La naiba...

Pe de o parte - da, dar pe de altă parte...

Bună,

dacă YouTube-ul nu mi-a dat posibilitatea de-a publica trailerul acolo, am găsit o altă posibilitate mult mai interesantă.

https://feraruchristina.wixsite.com/wattpad

Pe acest link găsiți trailer-ul cărții Vândută Monstrului. Și tot în acest blog al meu pot să vă ajut cu trailere dedicat cărților voastre. Și multe alte informații, videoclipuri, promovări, imagini veți găsi acolo - în curând.

Puteți să întrați mult mai ușor pe link, accesând pagina mea principală de wattpad, și veți găsi linkul către blog.

Cine dorește trailer la carte??😏

Mulțumesc mult pentru atenție!

Cu drag,

@KryssWhite