VÂNDUTĂ MONSTRULUI

Capitolul 41

Viola

Am rămas singură într-o cameră goală de hotel. Stăteam, mă uitam la podea jucându-mă cu colțul halatului. Voiam să mă gândesc la ceva care îl va ajuta, dar nu puteam inventa nimic. Lacrimile nu îmi mai curgeau pe obraji, s-au oprit imediat ce au plecat toți. Și asta e tot. Chiar dacă aș vrea să plâng, să-mi fie milă de mine și de el, nu aș putea.

O bătaie la ușă a întrerupt gândurile deja zdrențuite.

"Pot să întru?"- Ochii mei s-au aruncat pe o femeie de serviciu, grasă, cu părul gri închis și o față palidă zâmbitoare.

Ea m-a examinat cu o privire rapidă, în care există interes, condamnare și sprijin. Dintr-o dată.

"Intră"- mâna mi s-a ridicat fără să vreau și a căzut din nou pe genunchi.

Femeia a intrat, s-a oprit.

"Trebuie sa plec?"- Am întrebat și am simțit că lacrimile urmează să curgă din nou din ochii mei.

"Camera este rezervată până mâine. Poți rămâne."

"Nu vreau să rămân aici, dar nu am nimic de îmbrăcat."- am arătat spre rochia mea ruptă.

"Îți voi găsi imediat ceva. Puteți să mă așteptați?"

"Va trebui, așa nu mă vor lăsa să plec de aici în halat."- am încercat să zâmbesc.

"Bine, mă întorc în curând, dar este posibil ca dimensiunea să nu se potrivească. Dar mă voi uita."

"Nu-mi pasă. Goală de aici nu plec."

Ea a zâmbit din nou. La fel și eu.

Zece minute mai târziu, femeia a adus două pereche de blugi și mai multe tricouri. Am ales pe cele care îmi erau potrivite.

"Oaspeții uită uneori, așa că aceste haine îi punem în camera din spate."

"Și nimeni nu se întoarce?"

"Nu, acestea sunt mai demult.  Sunt curate, nu vă faceți griji."

"Îți mulțumesc. Scuzați-mă dacă v-am pus într-o situație grea"- am întins mâna către femeie când eram deja îmbrăcată la ușă.

"Dvs nu aveți nimic cu asta, el este - criminalul."

Am mers de-a lungul coridorului și am simțit amărăciunea strângându-mi gâtul.

Așa este - un criminal.

Cu un singur cuvânt, ea a subliniat cu o linie îndrăzneață, toate speranțele și visele mele, care în doar câteva ore au sclipit cu culori noi și s-au vindecat cu o viață nouă. Criminal.
Și asta este tot - sfârșitul.
M-am întors la pensiune, afară deja se întunecase. Fără să scot hainele aduse de femeia de serviciu, m-am întins pe pat și am adormit aproape imediat.

Din acea zi, am devenit și mai tristă și mai retrasă. Zi după zi, au fugit la nesfârșit, au dispărut, dar nimic din viața mea nu s-a schimbat.

Nu am mai auzit de Eric Costillo.
Am încercat să găsesc cel puțin câteva informații despre el pe internet, dar nu am putut găsi nimic. Probabil, a fost necesar să căut pe site-urile spaniole, dar chiar și acolo, oricât am încercat, nu era nimic.
Nu se poate să nu existe absolut nimic despre o persoană pe Internet. Există totul despre toată lumea. Dar nimic despre el. Am vrut să cred că într-o zi ne vom întâlni din nou. Dar cand?

În vacanță am primit o slujbă de chelneriță într-un club. Dasha mă trase. Ea a spus că există două locuri și este singura care se teme.  Mi-a fost și frică, dar ne-au promis că vor plăti bine și este o prostie să refuzi un salariu bun.
Locul s-a dovedit a fi normal.  Deși nu sunt foarte bună la cluburi, mi s-a părut destul de bun și chiar decent. Aici s-au adunat oameni respectabili cu prosperitate, oameni de afaceri și alți oameni foarte importanți. De obicei ocupau etajele superioare ale clubului și priveau tinerii care se distrau mai jos.
În mod ciudat, dar m-am alăturat rapid lucrării. La început m-am gândit că clienții vor bate, atinge sau vor face oferte obscene, dar în curând mi-am dat seama că mă gândesc greșit. Al doilea nivel solid nu și-a permis nu numai să întindă mâinile, dar nici măcar o privire indecentă nu a venit. Ce să spun despre cuvinte.

Apoi mi-am dat seama că mă înșelasem cu privire la astfel de locuri și că nu toate sunt la fel.  Sau pur și simplu mi-am dat seama că se întâmplă cumva diferit.

Uniforma strictă ascundea toate părțile corpului care ar putea atrage atenția. Chelnerițele din club au arătat foarte decent, ceea ce nu se poate spune despre dansatori. Ceea ce se întâmpla pe scenă cu greu ar putea fi numit decent, deși acest club nu era un club de striptease.
În general, mi-a plăcut munca.  Muzică, dansurile, oamenii. Aici nu m-am simțit singură și cel puțin în groaza lucrurilor. Aici, la locul de muncă, am încercat să-l uit pe Eric Costillo, care m-a șters prin destin cu un vânt atât de zdrobitor și l-am lăsat în amintiri neobișnuite.

Melodia de la medie, îmi dă un așa vibe bun😍🥰.