𝐖𝐢𝐧𝐠𝐬 𝐨𝐟 𝐚𝐬𝐡𝐞𝐬 | 𝐌𝐢𝐧 𝐘𝐨𝐨𝐧𝐠𝐢 |

21

[ Min Yoongi pov ]

Ies din cameră și mă așez pe canapea, așteptând-o pe Se-ri să se schimbe în timp ce îmi alcătuiam următorul plan.  Nu sunt sigur că fac ce trebuie enervând-o, dar acesta este felul meu de a-i arăta că o iubesc, iar ea știe asta. Sper că o știe. Poate nu-și dă seama, însă eu simt ce-i trece prin cap acum. Știu că se simte folosită, iar asta e numai din vina mea. Voi incerca să-i arăt că se înșeală și că nu renunț atât de ușor la ea.

_Ce cauți aici?aud o voce din spatele meu și mă ridic în picioare instantaneu.

_Îmi era dor de tine.

_M-ai văzut acum o oră. Acum pleacă!

_Să plec? Abia am ajuns.

_Nu ar fi trebuit să vii. Acum valea!

_Glumesti, nu-i așa? o întreb eu, afișând un zâmbet care știam foarte bine că o va enerva.

_Pleacă naibii din casa mea!!țipă aceasta. Îmi duc decetul arătător către buze, făcându-i semn să tacă, apoi spun :

_Shhh! Doar nu vrei să ne audă vecinii, nu-i așa? Ar putea înțelege greșit.

Se întoarce cu spatele la mine și începe să își maseze capul agresiv. Super, planul meu a funcționat! Acum tot ce trebuie să mai fac este să iau cheile care se aflau acum la doar jumătate de metru în spatele ei. Încep să mă apropii de ea cu pași lenți, însă îmi simți rapid prezența deoarece se întoarse cu fața către mine, fixându-mă cu o privire ucigătoare. "Ce îmi place când mă privești așa." spune subconștientul meu.

_Nu te apropia!îmi spune Se-ri, ridicându-și una din palme pentru a mă opri.

Însă eu îi zâmbesc în continuare și mă apropii de ea mai rapid, adresându-i o întrebare care sigur o va enerva :

_Nu te deranjează dacă rămân aici peste noapte, nu-i așa?

_Yoongi, mă exasperezi! Care parte din "am nevoie de spațiu" nu ai înțeles-o? Pleacă! Acum! Nu vreau să -

Dar nu o mai las să continue deoarece spulber distanța dintre noi și o sărut, simțind-o cum tresare la atingerea mea, însă nu m-a respins. În ultimele secunde rămase, mâna mea se întinde către măsuța din spatel ei pentru a apuca cheile. Bingo!

Mă îndepărtez ușor de ea, însă nu îi privesc ochii măriți din cauza șocului, ci buzele.

_Ești mult mai frumoasă atunci când taci! Sau atunci când ești acoperită doar de un prosop! spun eu și zâmbesc în timp ce ea își lipește palmele de pieptul meu pentru a mă îndepărta.

_Ești...ai înnebunit? îmi spune ea, privirea fiindu-i ațintită în podea.

_Probabil. Nu mai gândesc limpede când sunt în preajma ta. Mă transform într-un copil care are nevoie de atenție!

_Pleacă! murmură aceasta.

_Poftim?

_Am spus să pleci, Yoongi! repetă Se-ri, privindu-mă în ochi cu ceva ce semăna puțin a ură. Însă cu planul meu acum îndeplinit, puteam să plec. Însă pentru a nu-i trezi suspiciuni, îmi forțez chipul într-o expresie tristă și mă îndrept către ușă. Ies pe coridor apoi mă întorc și îi spun :

_Ne vedem mâine la serviciu?

Însă Se-ri îmi închise de mult ușa în nas, lăsându-mă singur. Scot din buzunar cheile pe care tocmai le furasem și cobor repede scările pentru a-mi muta mașina în așa fel încât să am vizibilitate către ferestrele apartamentului ei.

După jumătate de oră de așteptat, luminile se sting, făcându-mă să răsuflu ușurat.

_Dacă ai fi mai cooperativă, Se-ri, nu ar mai fi trebuit să mă transform în hoț. Însă nu-mi dai de ales!

[ Yoon Se-ri pov ]

Îi închid ușa în nas lui Yoongi apoi mă așez pe canapea începând să râd agresiv. Îi înțeleg intențiile, însă nu
o să-i cad în plasă atât de ușor. Dacă bunătatea și iubirea au fost doar o mască a adevăratei lui personalități, de ce încearcă să mă facă să îl iert? Nu e prea mult efort pentru a recâștiga pe cineva care a avut rol doar de o simplă distracție în viața ta? În plus, sunt sigură că Yuri l-ar primi înapoi cu brațele deschise. Femeia aia e obsedată.

Nu am înțeles niciodată de ce îmi e atât de ușor să mă atașez emoțional de o persoană. Cu toate că sunt o fire destul de retrasă ce nu prea își dezvăluie sentimentele nici măcar persoanelor în care are cea mai multă încredere, îmi e foarte ușor să iert și să simt compasiune pentru persoanele care contribuie chiar și cu cel mai mărunt și pozitiv lucru în viața mea. Însă cu Yoongi, totul e diferit. Pare o persoană dură, chiar grosolană uneori. Însă dacă ajungi să cunoști și să vezi ce se află în spatele ochilor săi triști, îți e aproape imposibil să nu te atașezi de el.

_Of, Yoongi, acum vorbesc despre ce persoană minunată ești, când acum o oră mă gândeam dacă bunătatea oferită de tine e doar un camuflaj! Mă faci să înnebunesc! Cred că ar fi mai bine să mă descarc emoțional așa cum o făceam odinioară! Sper să mai funcționeze...

Sting luminile din sufragerie și mă refugiez în dormitor, apoi încep să caut printr-un mic compartiment din troler obiectul care acum ar putea și sper că va fi sursa mea de relaxare.

[ Min Yoongi pov ]

_Aștept de două ore, Se-ri! Te rog, spune-mi că ai adormit. Dacă nu, moartea mea e deja pecetluită!

Îmi iau inima în dinți și cobor din mașină, apoi mă îndrept către ușa blocului. Nu sunt o persoană religioasă, însă în acest moment aș spune orice rugăciune ar fi necesară dacă asta mi-ar duce la bun sfârșit planul. Încep să grăbesc pasul deoarece știam că voi renunța precum un laș dacă voi avea la dispoziție prea mult timp de gândire.

Ajung în fața ușii apartamentului ei și introduc cheia în broască, spunând încet :

_Te rog, deschide-de!

Însă spre norocul meu, ușa se deschise, în fața mea înfățișându-se aceeași sufragerie colorată, acum scăldată în întuneric. Primul pas pe care îl făcusem în încăpere fu suficient pentru a face mica lumină să se aprindă din nou.

_Lumină nenorocită! murmur eu, apoi îmi continui drumul prin casă, către ușa dormitorului ei. Cu ultima picătură de speranță în suflet, apăs clanța, văzând...