Mr. Gentleman

Capitolul 9

Uși trântite, voci puternice, toate aceste sunete m-au făcut să-mi deschid ochii morocănoasă și să stau puțin pe gânduri, încercând să îmi dau seama cât am dormit și cât era ceasul. Trebuia să mă trezesc și să merg la birou... ce naiba? Nu îmi aminteam să fii ajuns acasă ieri ori să mă fi plimbat alături de Angelina prin grădină. Uhhh, de ce mă durea capul atât de tare??

Am privit tavanul preț de câteva secunde, simțindu-mă amețită și oarecum euforică. Partea proastă era că nu mai reușeam să îmi amintesc ce s-a întâmplat, dacă s-a terminat ziua, dacă am ajuns acasă, nimic. Am realizat printr-o străfulgerare că tavanul camerei în care mă aflam nu era identic cu cel din camera pe care tata mi-o oferise în casa lui. Stai așa? Ce naiba! M-am panicat dintr-o dată, ridicându-mă amețită din pat și privind prin jur.

Era dormitorul din casa lui Mathyas! Ce naiba se întâmplase și cum am ajuns aici? M-am întrebat de una singură în timp ce-mi treceam degetele peste față. Nu-mi puteam aminti decât că mă duceam să cumpăr cafea și croissante și că mai apoi m-au abordat niște domni necunoscuți după care se rupea firul. Ce naiba?!

Păcat că îmi lăsasem geanta în biroul tatei, nu aveam nici măcar telefonul la îndemână și aș fi vrut să-i spun tatei că sunt în regulă și în siguranță, dacă puteam numi spațiul ăsta sigur. Am aruncat o privire spre ceasul de pe perete și când am văzut că era trecut de zece seara, am crezut că voi leșina. Ce s-a întâmplat cu mine în tot acest timp?

Eram îmbrăcată, totul era în regulă cu mine, mă durea doar capul și încheieturile mâinii, însă în rest totul părea să fie ok. Într-un gest disperat m-am repezit imediat spre ușa care ducea spre baie, însă era încuiată. Acest lucru era foarte ciudat? De ce ar fi fost încuiată baia? Ușa de la dormitor era de asemenea încuiată, pe noptiere nu exista nimic altceva decât un pahar cu apă, iar sertarele măsuței de machiaj erau de asemenea încuiate.

Trăiam un coșmar și nu realizam asta? Căci nu puteam să descriu altfel locul în care mă aflam. Eram speriată și zău dacă știam cum să mă port într-o situație ca aceasta. Ce naiba se întâmpla în casa asta și de ce mă aflam aici?

Mi-am găsit în cele din urmă locul pe marginea patului, încercând să interceptez orice sunet din apropiere. Tot ce puteam auzi erau niște nenorocite de tocuri care scădeau și creșteau în intensitate de parcă erau menite să mă aducă la disperare. Oh, Dumnezeule! O să mă ții închisă într-un turn întocmai ca pe Rapunzel, Mathyas? Ești amuzant. Am chicotit pentru mine, simțindu-mă amorțită și buimacă. Râzi tu Ira, dar cine știe ce te așteaptă peste câteva minute.

Probabil tata își făcea griji pentru mine și chiar nu voiam ca așa ceva să se întâmple, era stresat și de starea de spirit a Angelinei, iar situația mea nu făcea excepție de la a-i aduce mai multe griji pe cap. Probabil că au ținut ședința în lipsa mea și că s-au întrebat ce fel de femeie de afaceri sunt din moment ce nu mă țin de cuvânt. Tu și cu pofta ta de dulce, Ira! Ai stricat totul!

— Bravo, Ira! mi-am șoptit obosită, fiind luată prin surprindere de un sunet care continua să se amplifice și care părea să provină de la o pereche de pantofi. Nu puteam să înțeleg dacă sunt de la o pereche de pantofi cu toc feminini sau masculini. Îmi era atât de frică încât am început să tremur incontrolabil, încercam să îmi ascund palmele sub coapsele mele însă nu reușeam nici măcar să stau locului.

În mai puțin de câteva secunde am tresărit când clanța fusese apăsată cu putere, zărisem din colțul ochilor cum o siluetă masculină își făcuse intrarea în cameră și fără să pot ascunde, am lăsat un spasm de greață să îmi cuprindă întreg corpul. Era parfumul lui. Al lui Mathyas.

— Bună seara! mă salutase nervos și cu o voce nu foarte prietenoasă, dorind parcă să îmi capteze atenția. Nu reușise, bineînțeles că nu aveam să reacționez la spusele lui, voiam să-l las să afle de unul singur că nu mă mai supun lui indiferent despre ce era vorba. S-a întors imediat cu spatele spre mine și zgomotul cheilor trântite îmi lăsase de înțeles că încuia ușa în urma lui. Ce naiba era în mintea lui acum? Nu mă saluți? vocea lui căpătase noi valențe, transformându-se într-una care părea să imite îngrijorare și iubire în același timp.