Mr. Gentleman

Capitolul 15

— Bună dimineața! m-am adresat omului delegat cu sarcinile tehnice în timp ce mă chinuiam să nu-mi afund tocurile în noroiul de pe șantier. În fața mea se întindeau hectare întregi de terenuri pe care se executau deja săpături adânci, iar peste tot mișunau oameni care lucrau pe șantier și care îmi aruncau priviri lungi și curioase. Probabil se temeau de nereguli sau pur și simplu erau curioși în legătură cu prezența mea aici.

— Bună dimineața, domnișoară Kline! E o onoare să vă avem lângă noi, în câteva minute ajunge și domnul Emmerson și vom începe în mod oficial vizita! bărbatul cu părul aproape alb din fața mea îmi vorbise respectuos și prompt, provocându-mi o relaxare de care nu cred că eram în stare acum câteva minute.

— În regulă, putem aștepta! am vorbit în numele meu și al Mirei în timp ce aruncam câteva priviri spre ritmul de lucru și spre felul în care erau coordonate întregile echipe. Lucca avea o companie mare și deținea forță de muncă așa cum nu am mai văzut decât la companiile chineze. La o primă vedere lucrările păreau a se derula într-un ritm bun, însă nu eram prea convinsă de parametrii tehnici.

Luându-mi gândul de la munca de astăzi, trebuia să admit că vremea era călduroasă și că vântul îmi mai aducea din când în când părul pe față, însă nimic prea grav. Eram incredibil de încântată de întâlnirea programată de Constantine de după muncă, aveam să vorbim despre proprietăți imobiliare de achiziționat și per total, eram mult mai confortabilă cu el decât cu orice alt bărbat prin preajmă.

Cred că cele câteva minute în care ni s-a spus să-l așteptăm pe Emmerson s-au transformat în aproape jumătate de oră și după ce am amorțit la propiu, am putut să aud și să văd în sfârșit cum câteva mașini de teren luxoase se apropiau în viteză de locurile în care ne aflam noi. Mira îmi aruncase o privire care exprima iritare, iar eu mi-am ținut bărbia sus și am privit înspre mașinile lui Lucca Emmerson. Bineînțeles că prima întâlnire de lucru se soldase cu o sfidare din partea lui, îi plăcea să ne trateze de parcă am fi fost vreun soi de companie din lumea a treia.

— Bună dimineața! salutase vânjos și aspru atunci când coborâse din mașină și nu știam cui se adresase mai exact, însă ne-am trezit toți răspunzându-i bărbatului înalt de statură. Trebuia neapărat să aducem femeile pe șantier? întrebarea lui ironică probabil făcuse referire la prezența elegantă a mea și a Mirei, cu precădere la pantofii cu toc. Își menținuse zâmbetul ironic pe chip, pășind spre directorul tehnic și totuși, păstrându-și privirea asupra noastră.

Ținuta lui era impecabilă și țipa la propiu că poartă haine din materiale scumpe, cu toate că ținuta era la un alt nivel, Lucca se dovedea a fi la fel de misogin ca la prima întâlnire. Își scuturase mâinile cu celălat domn delegat cu furnizarea informațiilor tehnice și după ce au schimbat câteva cuvinte, întreaga atenție a lui Lucca s-a mutat cu precădere asupra mea. Numai zâmbetul de pe chipul lui îmi spunea că avea să își bată joc de mine în cele mai urâte feluri.

— Bună dimineața, doamnă Kline! Mă bucur că ne întâlnim și în circumstanțe mai deosebite! îmi sărutase mâna dreaptă apăsat, având grijă să mă privească în tot acest timp. Ochii lui îi urmau îndeaproape pe ai mei îndeaproape și păreau a fi ca a unui vultur. Exista ceva în interiorul lui care mă intriga așa cum nu o mai făcuse nicio persoană până acum.

— Bună dimineața, domnule Emmerson. Cred că ar fi ocazia perfectă să ne deplasăm puțin pentru a observa stadiul lucrărilor, nu-i așa? am trecut direct la subiect încercând să elimin posibilitatea ca acesta să afle detalii personale despre mine. Nu știam niciodată la ce să mă aștept din partea lui.

— Vă rog, îmi făcuse galant cu mâna în timp ce eu, ca o cenușăreasă ce eram, am pășit nesigură pe aleea bătucită din noroi. Nu aveam niște tocuri subțiri, însă tot se afundau în noroi și încercam să nu mă fac de râs în fața bărbatului care mergea acum cot la cot cu mine.