Ira avea optsprezece ani, cânta la pian, participa la evenimente de caritate și spera că într-o zi avea să calce pe urmele mamei, mai exact, avea să croiască rochii pentru cele mai frumoase femei din oraș. O cerere în căsătorie de la o persoană neaș...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Bună seara! Intrați, primeam cu zâmbetul pe buze urările de bun venit din partea angajaților domnului Constantine Lawson. Mă aflam într-o situație ușor ciudățică pentru mine încât l-am rugat pe Constantine să nu mă însoțească în aceași mașină pentru că situația era foarte complicată. Nu știu dacă presa din oraș era suficient de implicată în monitorizarea situației relației mele cu soțul meu, însă nu strica să fiu prudentă și să evit apariția pe lângă alte persoane care ar fi putut interpretate ca potențiali iubiți.
Și uite-mă aici, pe holul unei case uimitor de frumoase care aparținea lui Constantine după ce acesta m-a rugat să merg cu mașina lui, ca el să vină cu un simplu taxi. Mă simțeam teribil de rău pentru gestul la care se pretase partenerul tatălui meu, însă cum acesta nu accepta un refuz, nu am avut ce să fac decât să accept invitația.
— Bună seara! i-am salutat entuziasmată, urmărind cum o domnișoară îmbrăcată frumos mă conducea spre o sală care încorpora o masă lungă din lemn masiv pe suprafața căreia se odihneau tot felul de farfurii din porțelan, pahare de cristal, lumânări pe suporturi metalice pline de detalii bogate și lista putea continua. Am luat loc pe scaunul indicat de frumoasa brunetă și mi-am aranjat părul rapid cu degetele în speranța că nu l-am stricat prea tare.
Camera în care mă aflam era atât de frumoasă și o liniște aproape asurzitoare mă făcea să mă simt obosită, mă mai trezeam din când în când sub sunetele puternice ale farfuriilor trântite care proveneau cel mai probabil de la bucătărie. Luându-mi mintea de la frumusețea casei lui Constantine, mă pierdeam prin tot felul de întrebări și speram într-un final că nu am făcut o alegere greșită prin faptul că am acceptat invitația asociatului nostru.
Nu a durat mult până când bărbatul misterios s-a făcut prezent în propria casă. Ușa deschisă îmi permitea să îl văd cum își dezbrăca sacoul și cum dăduse câteva directive angajaților ca mai apoi să se îndrepte spre locul în care mă aflam eu. Mi-am luat privirea de la el și m-am prefăcut că analizez arhitectura frumoasă a detaliilor ce încadrau tavanul. Constantine avea o casă cu adevărat frumoasă și înțelegeam bine cărui fapt se datora ușurința de a invita colegi de muncă la cină.
Mathyas nu și-ar fi permis așa ceva pentru că nu avea o proprietate atât de extinsă precum tata sau Constantine.
— Ai ajuns cu bine? A condus bine șoferul, Ira? întrebările lui Constantine îmi aduceau un zâmbet automat pe buze și implicit o stare de bine. L-am privit cum s-a așezat pe scaunul din capul mesei și am apreciat faptul că între noi nu exista o distanță prea ciudată.
— Ireproșabil, i-am complimentat șoferul și zâmbetul de pe chipul lui îmi spunea că era mândru de angajatul lui. Nu ar fi trebuit să te deranjezi atât, Constantine! mi-am cerut scuze pentru efortul pe care l-a depus pentru a nu-mi crea probleme. Până la urmă, pretențiile mele nu trebuiau să fie respectate de cei din jur. Era responsabilitatea mea să am grijă cu presa și trebuia să îmi amintesc asta constant.
