Mr. Gentleman

Capitolul 23

Întâlnirea cu brunetul se terminase mai rapid decât îmi dorisem, petrecusem câteva zeci de minute în mașina lui vorbind despre cum decurg afacerile, despre problema mea cu tata și despre zvonurile create de Lucca. Constantine își exprimase de câteva ori dorința de a petrece mai mult timp împreună și eu nu puteam să nu îi dau dreptate. Îmi doream același lucru, însă situația se complica și mai tare din moment ce în curând aveam să ne mutăm din clădirea de birouri a tatei.

Îmi luasem pentru o clipită gândul de la situația încurcată dintre mine și brunet și mă concentrasem la a executa atent curbele care se prevesteau la orizont. Ne-am întâlnit într-o zonă pustie, ferită de atenția cameramanilor ori a altor persoane care ne puneau gânduri rele.

Mai aveam puțin și ajungeam la intersecția cu strada principală, iar gândul meu era într-una la Constantine. Mă simțeam prost pentru felul în care se construia legătura dintre noi, însă îmi promisesem că atenția mea trebuia să se îndrepte numai și numai spre Constantine de acum încolo.

Îmi concentrasem toată atenția pe mașina neagră care părea să fie parcată pe strada principală, fapt ciudat având în vedere vremea ploioasa și zona în care ne aflam. Hm, oare să fi fost o pură coincidență? Poate i se stricase mașina omului, Ira. De ce trebuie să te gândești la toate scenariile posibile și împosibile?

Și totuși, după tot ce se întâmplase astăzi, îmi credeam dușmanii în stare de orice. Lucca fiind unul dintre ei, îmi dădea impresia că voia să se răzbune din ce în ce mai urât pe mine pentru plecarea din companie.

Mi-am ațintit privirea asupra mașinii respective și aproape că am uitat să respir când am recunoscut bărbatul de la volanul acesteia. Nu-mi venea să cred. Jackson. Am accelerat în grabă, fiind extraordinar de încurcată de ce văzusem. Nu înțelegeam ce voia omul ăsta să facă în ultimul timp? Pe lângă personalitatea lui enigmatică și extra grija manifestată față de mine, îmi dădea impresia uneori că voia să știe absolut orice lucru făcut. Îmi cream scenarii cum că rămăsese supus tatei, însă nu tot timpul găseam justificări pentru această teorie.

Ai grijă la drum, iubire. Răspunde-mi când ajungi acasă.

Mesajul drăguț a lui Constantine mă făcuse să-mi descrețesc fruntea pentru câteva secunde, însă numai atât. Revenisem la starea mea de încordare, realizând că probabil nu voi mai fi capabilă să mă mișc în liniște de acum înainte.

Găsisem cu privirea prin intermediul oglinzii retrovizoare mașina neagră a lui Jackson și asta m-a făcut să accelerez și mai tare. De ce îmi lăsa impresia că voia să îl văd? Ce era greșit la omul ăsta?

Câteva minute mai târziu ajunsesem în curtea propriei reședințe, fiind, bineînțeles urmată de mașina în care îl văzusem mai devreme pe Jackson. Nu, aveam nevoie să schimb foaia sau aveam să mă ard cu băiatul acesta prin preajma mea, șoferul pe care îl crezusem orbește până acum nu părea a mai fi atât de încredere precum aș fi jurat în urmă cu câteva zile.

Stropii de ploaie mi-au lovit fruntea puternic atunci când am coborât din mașină, iar farurile mașinii care mă ajunsese din urmă m-au orbit la propriu. Cu toate acestea, nervii mei au ajuns la un maximum istoric și nici măcar cu toată ploaia care cădea neîntrerupt în jurul meu nu m-am putut calma.

M-am îndreptat spre mașina lui, privind cum și-a oprit motorul și cum a coborât din mașină cu încredere în el. Fața lui nu exprima mare lucru, nu eram în stare să descifrez dacă e mândru că știe de întâlnirea mea cu un bărbat, posibil să fi văzut că era vorba despre Constantine, sau dacă pur și simplu voia să îmi dovedească că încă o dată poate face ce vrea.