Pierdută printre Cuvinte

eram prostuț

Eu știam că Soarele se ascunde după deal ca să permită Lunii să-și arate splendoarea.
Eu știam că stelele ne privesc cu grijă, că ne împlinesc dorințe când cad, că îi adăpostesc pe răposați.
Eu știam că orizontul e nemărginit, că lumea e gigantică, că satul meu e mare, iar capitala se află departe.
Eu știam că m-a adus un cocostârc, că mâțele negre aduc blesteme, că dimineața din pat trebuie să scoți piciorul drept.
Eu știam că râul e o apă veșnic curgătoare, că la pădure se mănâncă carne , cu ketchup.
Eu știam că casa noastră are o sută de cămări, iar Casa mare ascunde perne, țoale și ogheale vechi.
Eu știam că iarba-i iarbă, ori salată, iar frunzele de nuc - bancnote și frunze de găluște cu nisip.
Eu știam că noaptea lumea doarme, că dorm balauri, prințese, Feți - Frumoși, și mama doarme, dormeam și eu.
Eu știam că vreau să cresc mai mare, să fug din grădiniță, să am familie, afacere și bani.
Prostuț eram, dar tot mai prost acuma, cu tot ce știu, distrug iluzii de copil. Luna lumină n-are, stelele-s fierbinți și fără suflet. Planeta e rotundă, e mică, extrem de ofilită râurilea seacă, pădurile dispar. Eu știu c-am fost în pântec, că casa e-un obiect și-acum așa de mică-mi pare și Casa mare. Bancnotele se fac prin multă muncă, aș vrea și-acum să crească în copaci. Poveștile sunt triste, ireale, prințesele-au murit acu un veac în urmă. Prostuț eram, dar tot mai prost acuma, cu tot ce știu, distrug iluzii de copil.