Pierdută printre Cuvinte

Vis pierdut

Milă mi-e de cei ce nu înțeleg a trăi, și viața e dură, și inima bate mai tare ca niciodată. Pereții - un lagăr de concentrare și dorul, e funia ce sprijină gâtu-mi flămând de durere. 

Sunt gânduri răzlețe, deșart înșirate și sufletu' cere libertatea pe care nu pot s-o aprob. Și ploua, mă plouă în cap, mă plouă în suflet, și nu am umbrelă ca să mă apăr de lacrimi . Natura e rece, vântul întrece orice gând bun și-l devastă . Urletul trece ca fulgerul prin străfundul durerilor adânci din inima goală răsunătoare și bântuită de ecoul amintirilor vechi.

Om mort. Om pierdut printre vise . Om ce nu-a cunoscut vreodată frumusețea iubirii decente. Mor, mor printre rânduri de cărți cu noroc. Noroc nu mai am, nu mai am timp, nu mai am loc, temniță-mi este versul de foc, și iar mor, mor stând în picioare, cu ochii deschiși sau închiși, importanță nu are. Moartea vine prea repede să mă pape , vreu să fug , nici puteri nu mai am . Am căzut... 

Încă un vis pierdut printre umbre, s-a prăpădit, ca să rămână apoi împreună cu multe altele , doar amintiri. Amintiri pe care să le pot povesti la timpul trecut, chiar dacă multe din ele loc n-au avut, n-o să aibă.

Un vechi început...