Eu nu țin minte cum arată fața oamenilor dragi.
Nu mă agăț de ochi căprui sau verzi
Dar mă întreb tu oare ce mai faci
Cum ești, în ce mai crezi?
Eu nu știu scopul vieții, omenirii
Și nici măcar unde mă-ndrept
Acum simțindu-mă la marginea pădurii
Nu știu de fapt ce e corect.
Golul din piept se face tot mai mare
Mai greu. Mai singur ți-e stăpânul,
Tu te-ai întoarce dacă-ți cer iertare?
În fața ta eu-am să rămân păgânul.
Și chiar dacă trăiesc de-abia două decenii
Te caut printre inimi de asfalt
Eu te-am pierdut, de secole, milenii
Gândindu-mă la tine îmi e și frig și cald.
Demult m-am rupt de mine
Tu iartă-mă, o, micule copil!
Ne caut în privirile străine
Nu te găsesc, tu, eul meu umil.
CITEȘTI
Pierdută printre Cuvinte
Thơ caCuvintele au fost trecute prin noroi, prin iubire, prin vrajbă, prin durere, prin frumusețe și haos. Cuvintele nu-mi aparțin, ele sunt parte din tezaurul global. Cuvintele nu, dar împregnarea din ele, da. Spun prostii. M-am pierdut. Mă caut, mă găse...
