Nu-mi pare rău că am trădat tăcerea,
Știu, am promis, pe veci sunt vinovat,
N-am vrut să uit nicicând de mângâierea
Privirilor ce-n acea seară ni le-am dat.
Știam că viața noastră-i tare scurtă
Că ochii tăi albaștri, de safir,
În ochii altora neîncetat se-ncurcă,
Și de ce astăzi oare mă mai mir?
Eram voios și mândru, cu trufie
Când am plecat și am promis să tac,
Acum, când mă încearcă omenie,
Mă-ncurc în vorbe și nu știu ce să fac.
Îți cer umil un gând, un vers, o șoaptă,
Un zâmbet mic sau urlet de durere
Observ acum că ești deja mai coaptă,
Că ochii tăi inundă de tăcere.
Și știu că totul e pierdut,
Că-n tine eu m-am stins și mort e tot.
Și știu iubito, știu că a durut,
Răsună al tăcerilor clopot.
CITEȘTI
Pierdută printre Cuvinte
PoesíaCuvintele au fost trecute prin noroi, prin iubire, prin vrajbă, prin durere, prin frumusețe și haos. Cuvintele nu-mi aparțin, ele sunt parte din tezaurul global. Cuvintele nu, dar împregnarea din ele, da. Spun prostii. M-am pierdut. Mă caut, mă găse...
