Tu spui că-i greu să înțelegi femeia, e greu femeii când n-o înțelegi.
Tu-i spui să tacă, ea-ți râde-n față ș-apoi plânge, căci e femeie, așa e firea ei. Ea vrea să pară tare, puternică și mândră, dar în genunchii la picioare-ți cade, când tu te crezi bărbat. Râde puternic, sau tandră-i și blajină, o fiară elegantă sau visătoare stea. Ea visul și-l urmează pe căi nebănuite și, când îi spui să plece, nici de se clintește, iar de-ai voi să stea, ea pasul și-l grăbește și sufletul-și ascunde în ziduri și nămeți. Vorbește mult, te enervează, te scoate din sărite, sau alte ori o vorbă dulce-ai vrea s-auzi, dar tace căci în ceasul cel mai cu durere, tu n-ai putut o șoaptă săi asculți.
Tu spui că-i greu să înțelegi femeia, când te blesteamă te cheamă în păcat, ea plânge, te urăște, te caută și știe c-ai jurat. Credință veșnică, iubire, încredere, voință, ea știe că-s nimicuri, că-s vorbe goale, în vânt. Ea vedea imperfecțiunile din tine și zâmbește, te vede orgolios și plin de sine, te vede urâcios sau un bărbat, ea știe nu-i perfectă și nici n-ar fi să fie. Se prăbușesc înalturi când uiți, când treci, când pleci, se sfâșie în ea cele mărețe crezuri, se macină speranțe când nu o prețuiești.
Și poate n-ar dori castele, diamante, coroane, și rubine, și nici argint, nici flori masive, și nici stele, nici prinți din basme n-ar dori.
Când plânge, tace, țipă, strigă, declamă și urăște, când visează, sau zboară, cutreieră, vorbește, sau chiar și când te cearcă de-o urăști, atent o ia de mână, sărut-o, îmbrățișeaz-o și spune-i c-o iubești.
CITEȘTI
Pierdută printre Cuvinte
PoetryCuvintele au fost trecute prin noroi, prin iubire, prin vrajbă, prin durere, prin frumusețe și haos. Cuvintele nu-mi aparțin, ele sunt parte din tezaurul global. Cuvintele nu, dar împregnarea din ele, da. Spun prostii. M-am pierdut. Mă caut, mă găse...
