E liniște. Prea liniște. O liniște sumbră. E liniște când inima-i goală, pierdută și ruptă în mii de bucăți.
E trist, mă aflu în pustiu, iar în jur nu mai am oameni, ci suflete urâcioase și neînsemnate, care caută să fie toate la fel, fără unicitate. Sufletele aste identice din jur sunt asemenea firelor subțiri de nisip, alcătuiesc un pustiu.
Și cu toate că vorbele sau cum îmi place să le mai spun - vânturile au un sunet specific și deranjant, ele nu transmit absolut nimic important, ci doar împrăștiind sufletele peste tot, uneori îmi ajung în ochi, dar în rest nimic folos din acest vânt de pustiu.
Și chiar dacă ai prea mult vânt și suflete împrejur, e liniște, e prea liniște pentru o inimă obișnuită cu gălăgia și oameni deosebiți, oameni ce caută să fie mai buni, dar care cu timpul au cam dispărut, a rămas doar nisip.
CITEȘTI
Pierdută printre Cuvinte
PoetryCuvintele au fost trecute prin noroi, prin iubire, prin vrajbă, prin durere, prin frumusețe și haos. Cuvintele nu-mi aparțin, ele sunt parte din tezaurul global. Cuvintele nu, dar împregnarea din ele, da. Spun prostii. M-am pierdut. Mă caut, mă găse...
