Înainte să devin om, natura a adunat toate păcatele lumii laolaltă, le-a amestecat, le-a proporționat și m-a făcut murdar.
Când am devenit materie, universul nu mi-a dat să aleg între bine și rău, între virtute și viciu, între morală și libertate. Am fost lăsat între alți nenorociți ce-și primiseră mult mai devreme biletul de chinuri și semnaseră documentul de moștenire a durerii străbune.
Înainte de toate faptele conștiente, eu eram deja pătat până în carnea inimii, în oasele plate născătoare de sânge veninos. Când am luat prima gură de aer, am decis să plâng, de fericire, căci după lungile rânduri de așteptare, am venit printre semeni, mânjiți și ei la rândul lor.
Până să ajung să înțeleg esența lucrurilor, am pierdut pe drum esența mea. Am intrat în noroi, și când am vrut să ies, copleșit de apăsarea difuzelor forme distructive, m-am adâncit cu tot cu valori în ceea ce înseamnă pentru ceilalți "viață". Când ești scufundat în gunoi, ceea ce ar trebui să semnifice flori și urale arată a materie ieftină, iar păcatul - vârful răbdărilor.
Apoi se așează pietre pe inimă, pe creier, pe suflet. Te trag cu toată puterea spre centrul pământului. Și înțelegi că infernul e undeva pe aproape, în magma fierbinte și curgătoare. Iar dacă în tot acest tumult nu reușesc să mă lipesc de câțiva stropi de iubire, consideră că sunt un cadavru mergător. Materie ieftină. Păcatul miroase a om.
CITEȘTI
Pierdută printre Cuvinte
PuisiCuvintele au fost trecute prin noroi, prin iubire, prin vrajbă, prin durere, prin frumusețe și haos. Cuvintele nu-mi aparțin, ele sunt parte din tezaurul global. Cuvintele nu, dar împregnarea din ele, da. Spun prostii. M-am pierdut. Mă caut, mă găse...
