Exterminatorii

Capitolul 18

     Dima pov.
     E deja 8:45. Bella s-a întors cu siguranță. Şi dacă nu, va veni ea cândva. Intru pe uşa reşedinței Stanciulescu. O văd pe Bells mâncând un bol cu cereale. Când să mai fac un pas ceva mă trage înapoi. Era Cristi.
     -Dima, te rog! Vrei s-o superi acum? Te rog! Îi voi spune eu. Dar te rog, după nunta lui Damian!
     -Ok. Dar dacă nu-i vei spune tu, îi voi spune eu. Bella nu merită asta.
     -Mersi, frate. Îți rămân dator.
     -Ceau, băieți. Ce faceți? ne întoarcem văzând-o pe Bella în pijamalele ei roz.
     -Ceau. spune Cristi cu mult entuziasm. Ce faci iubito?
     -Bine. Ceau, Dima.
     -Mda. răspund eu.
      -Domnule Mendler? Veniți? mă întrebă Mara.
      -Unde?
      -La masă. aaa am uitat că am rugat-o pe Mara să pună o farfurie în plus pentru mine.
      -Am nişte treabă. Dar îi ofer locul meu lui Cristi.Şi-aşa el are multe de făcut alături de Bell. Nu Cristi?
      -Da, da, pentru nuntă.
      -Ai dreptate, Cristi. Noi avem multe de pregătit şi eu sunt încă în pijamale. spuse Bell îndreptându-se spre cameră.         Eu am plecat. Mergeam pe stradă fără o direcție anume. Trebuie să scap de stresul ăsta.

      Raul Berian pov.
      Stăteam în fața oglinzii. Arătam bine în costum. Paul, lângă mine , işi aranja cravata. Şi el arăta bine în costum.
      -Offf!! Nu-mi plac cravatele! se plânge Paul.
      -Costumul mă strânge. mă plâng eu.
      -Îmi pare rău domnu' "Cresc foarte repede". izbucnim în râs.
      -Şti Paul, noi nu prea ne-am simpatizat de la început, dar să şti eşti cel mai tare prof de istorie EVER!
      -Şi tu eşti cel mai enervant copil EVER!! izbucnim iarăşi în râs.
      -Hai să mergem!
      El aprobă din cap. Ne îndreptăm amândoi spre maşină. Simt că azi va fi o zi grozavă!

       Violeta pov.
       Încerc să nu plând. O să mi se distrugă machiajul. Cel pe care l-am iubit se căsătoreşte. Fără să vreau o lacrimă mi se prelinge pe obraj. Andreea, prietena mea bună, se apleacă şi îmi şterge lacrima cu un şervețel.
       -Azi nu plângem. Fără lacrimi. Fără suspine. Zâmbeşte.
       Încerc să schițez un zâmbet. Dar iese cam forțat.
       -Hai să mergem, să încercăm să părem fericite apoi plecăm înapoi în Chişinău. Doar noi două. Ok?
       Aprob din cap, fiindcă cred că dacă aş încerca să vorbesc aş izbucni în plâns.
       -Hai! spun uşor ca o soaptă.

       Aveți aici capitolul nr. 18. Mulțumesc din nou pentru voturi şi vizualizări. Vă pwp!