Exterminatorii

Capitolul 28

   -De ce nu mi-ai zis că Cristi ma înşelat cu tine? spune ea plângând.
     -Bell...
     -Nicio Bell. Te-am crezut prietena mea.
     -Sunt prietena ta.
     -Dacă ai fi fost mi-ai fi zis, te-aş fi iertat. Dar nu, eu trebuie să aflu de la altcineva.
     -De la cine?
     -Asta contează acum ,Anca
     -Voiam să-ți zic. Dar mereu intervenea cineva. Ba Harry, ba Andreea, ba Dima. Crede-mă!
     -Nu ştiu ce să mai cred ,Anca. M-ai distrus. Credeam că pot avea încredere în tine. Te iubeam ca pe o soră.
     -Te rog, ce pot face ca să mă ierți?
     -Să mă laşi dracului în pace! țipă ea furioasă ieşind pe uşă.
     Mai asta îmi lipsea.

      Alex Corjan pov.
      -Hai Robi, să te duc acasă. spun eu.
      -Să vezi ce față o să facă mama când va afla. spuse el fericit.
      -Nu! Nu ai voie să zici la nimeni. Dacă vei zice va trebui să te omor şi pe tine şi pe ăla căruia i-ai zis. spun dur.
      -Da şefu' . spune şi înghite-n sec.
      Urcăm în taxi şi pornim spre casa lui Robi.

     Raul Berian pov.
     -Mersi că mi-ai spus tot. Chiar apreciez. în spun Andei ieşind din maşină.
      -N-ai de ce. spune evident stresată.
      -Nu vi?
      -Am nişte treabă.
      -Te pot ajuta cu ceva?
      -Da.
      -Cu ce?
      -Aminteşteți mereu ce am vorbit, ce trebuie să faci. Nu te lăsa dus de val, că într-o singură secundă poți cauza o nenorocire. Fi atent la lecțile lui Klaus. Fă ce spun Paul şi părinții tăi. Ai grijă să nu faci aceleaşi greşeli care le-am făcut eu. spune ea cu lacrimi în ochi. Şi eu am fost ca tine. Supranaturală. Dar chestia asta nu-i de bine. continuă ea.
      -Poate într-o zi îmi vei povesti şi astea. spun.
      -Poate într-o zi... spune şi iese cu maşină îndepărtându-se. Şi odată cu ea, se îndepărtează şi ultima speranță de a o înțelege pe Karla.
     Mă aşez pe scările de la intrale. Poate totul ar fi mai uşor dacă oamenii ar spune totul verde-n față. Dacă n-ar exista secrete. Poate aş înțelege mai uşor toate astea. Şirul gândurilor mi-a fost întrerupt de huruitul motorului maşinii lui Paul. Deja îl pot recunoaşte dintr-o mie. Mă ridic în momentul în care ochii Karlei îi întâlnesc pe ai mei. Ochii ei exprimă teamă, confuzie dar şi uşurare. Vine spre mine şi mă îmbrățişează. La început, confuz, stăteam nemişcat, dar apoi am îmbrățişat-o şi eu. Paul stătea şi se uita la noi.
       -Karla, ce-ar fi să intri? Am ceva de discutat cu Raul. spune Paul.
       -Ok. spune ea.
       -Tamas, vrei să-i faci un tur domnişoarei? întreabă Paul.
      -Desigur. răspunde Alexia.
       După ce acestea au intrat pe uşă, Paul mă trage de mână.
       -Trebuie să vorbim serios puştiule.
      

       Scuze că n-am mai postat în ultimele zile. Sunt răcită, am avut şi febră etc., şi nu prea am avut cum să scriu. Sper să vă placă capitolul. Scuze pentru greşeli de ortografie şi pentru că e posibil să fie puțin cam plictisitor. Următoarele capitole o să fie mai lungi şi mai interesante! Promit!