Exterminatorii

Capitolul 17

     Paul pov.
     Parchez mașina în faţa casei Stanciulescu, și tocmai la fix. Alina iese pe ușă.
      "Bună Paul!" mă salută aceasta cu vocea ei dulce ca mierea.
      "Alina, ce mai faci?" spun deschizându-i portiera de la mașină.
      "Bine." spune urcând în mașină."Și unde ai de gând să mă duci? " mă întreabă când intru și eu în mașină.
      "Păi, mă gândeam la Harry's Fast Food, dar apoi mi-am dat seama că poate nu ţi-ar plăcea..."
       "Glumești? Ăla e localul meu preferat. Acol mă duci!" spune în timp ce-și pune centura.
       "Apoi am putea merge în parc....." spun ieșind pe șosea.
       ".....să ne dăm cu rolele." spune ea entuziasmată.
       Strâmb din nas.
       "Nu am role."
       "Cumpărăm."
       "Nici nu știu să mă dau."
       "Te învăţ!"
       "Ști, eu sunt profu', eu ar trebui să învăţ oamenii chestii, în plus, nici nu am șosete." spun gesticulând din mâini.
       "Paul Wolf, mi se pare doar mie, sau ţie ţi-e frică să te dai cu rolele?" spune Ali, punându-și mâinile în șold.
       "Ce?! Mie?! Nici gând. Adică mie, Paul Wolf, cel care a omorât o gramadă de vampiri și vârcolaci, să-mi fie frică de niște papuci cu roţi. Te rog!" spun parcând la Harry's.
      Îmi desfac centura și apoi vreau să ies din mașină, dar Ali o încuie.
      "Recunoaște că ţi-e frică de role." spune ea dur.
      "Ok. Când am fost mic, mă dădeam des pe chestile astea, apoi am picat, mi-am scrântit mâna și de atunci nu mi-am mai pus rolele în picioare și nici nu vreau s-o fac prea curând." spun, după care ies din mașină.
       Ali iese și ea.
       "După masă, ne ducem în parc și ne vom da cu rolele.PUNCT!" spune ea și o ia înainte intrând în Harry's.

>>>>>>>>>>>

       "Pa, Paul!" mă salută Ali după care iese din mașină."Mi-a plăcut să ies cu tine! Mersi! Sper că vom mai repeta asta." spune Ali aplecându-se pe geamul mașinii.
       "Aș fi onorat!" spun.
       Ea îmi zâmbește după care îmi face cu mâna și intră în casă.
       Pornesc motorul și mă îndrept spre casa mea. Întâlnirea cu Ali a fost grozavă, chiar și partea în care am picat ca o moluscă direct pe ciment, de pe role.

      Flashback:
      "Ali, nu pot!" spun mișcându-mă încet cu drăcovenile din picioarele mele numite role.
       "Ba uite că poţi." spune ea mergând încet spre mine.
       "Te rog ajută-mă să mă duc din nou la bancă!"
       "Ok." spune Ali dându-și ochii peste cap.
       Când să mă apuce, să mă ajute să duc la bancă, tocmai atunci cad și mă fac ţăndări pe ciment.
        "Au!" a fost tot ce am putut scoate pe gură.

      End of flashback

      Sunt un erou. Adică cad pe ciment și mă descompun acolo, dar eu mai am forţa să mă ridic și să conduc mașina. Oricum, tot o zi frumoasă a fost. Sper ca această relaţie să continue.
    

      Alina pov.
      Intru în casă și o văd pe Bell foarte agitată.
      "Ești ok?" o întreb eu.
      "Ok? Dacă sunt ok? Nu Alina nu sunt. Nunta e în aprox 3 zile și eu mai am să-mi iau rochia."
       "Bell, hei! Totul va fi ok." spun luând-o în braţe.
       "Știu. Sunt doar foarte emoţionantă. Trebuie să fie cel mai magic moment din viaţa mea."
       "Și va fi, Bell. Promit!"

       Peste 3 zile:
       "Au!"
       "Bell,stai cuminte! E un corset, e normal să te doară. Dar, te rog, nu mă bulversa." spun eu, strângând corsetul de la rochia de mireasă a Bellei.
       "Nu mă doare, Ali. Nici nu mai știu ce simt , ce nu simt. Sunt prea emoţionată că să mai simt ceva." spune Bell, oftând.
       "Totul va fi bine, vei vedea." spun încutajând-o.
       "Gata?"
       "Da." spun ridicându-mă. Îi aranjez puţin rochia și mă dau câţiva pași în spate, privind-o. "Oh, Bell! Ce frumoasă ești! Minunată." spun.
         "Hei! Nu plânge!" spune ea, ștergându-mi lacrimile de la ochi. "Azi trebuie să fie o zi fericită."
         "Va fi. Îţi promit!" spun luând-o în braţe.

>>>>>>>>>

      "Dima Mendler, de bună voie și nesilit de nimeni, o iei pe Isabella Stanciulescu să-i fi alături la bine și la rău, la sănătate și la boală, mereu?" îl întreabă preotul pe Dima.
       "Da." spune acesta.
       Un val de aprauze se aude din partea publicului.
       "Isabella Stanciulescu, de bună voie și nesilită de nimeni, îl iei pe Dima Stanciulescu să-i fi alături la bine și la rău, la sănătate și la boală, mereu?" o întreabă preotul pe Bell.
      "Da." spune Bel vizibil emoţionată.
       "Dacă are cineva ceva înpotriva căsătoriei acestori doi tineri, să zică acum sau să tacă pe vecie."
       "Eu!"
       Toţi ne întoarcem către ea. Anca înaintează cu Elaija în urmă. Aceștia ajung în dreptul tinerilor.
       "Bell nu se poate căsători fără suportul morar al prietenei ei cele mai bune." spune Anca arătând spre ea.
       Ţoţi răsuflăm ușuraţi.
       "Părinte, puteţi continua." spune Elaija, așezându-se alături de Anca lângă mine, în primul rând.
       "Bine. Dacă nu are nimeni nimic împotrivă, vă declar soţ și soţie. Poţi săruta mireasa."
       În acel moment Dima o cuprinde pe Bel și o trage î tr-un sărut dulce, prin de sentimente.
       Noi, spectatorii, izbucnim în valuri de aplauze. Pe mine m-a luat plânsul. Mereu sunt emoţionată de nunţi.

>>>>>>>>>>>

      "Chiar nu mai poţi rămâne?" o întreabă Bell pe Anca.
      În acest moment suntem la aeroport, cu Anca și Elaija care așteaptă avionul spre Irlanda.
       "Bell, mi-am creat o viaţă acolo. Nu o pot abandona. Dar promit că vom veni să vă vizităm. Pe toţi. O să-mi fie dor de voi!" spune Anca.
        În acel moment o tragem într-o îmbrăţișare de urs, la care luăm toţi parte.
        "Noi suntem ok, frate?" îl întreabă Berry pe Elaija.
        "Desigur." răspunde Elaija, după care se îmbrăţișează.
        "Dar noi?" o întreabă Bell pe Anca.
        "Și noi suntem bine!" răspunde Anca, luând-o în braţe pe Bell.
        "Dar noi cum suntem?" îl întreb eu pe Paul, luându-l de mână.
        "Împreună." spune după care mă trage într-un sărut.
       "Avionul București-Dublin e gata să decoleze. Rugăm pasagerii să se grăbească spre intrarea în avion și să-și ocupe locurile." se aude o voce din difuzoare.
        "Pe mai încolo, amici!" strigă Elaija luând geamantanele și pornind spre îmbarcare.
        "Pe mai încolo" strigă Anca plecând spre îmbarcare, alături de Elaija.
       Înainte să intre, ne mai fac odată cu mână. Apoi ies din raza noastră vizuală.
       "Vor fi bine." spune Berry, în timp ce ne îndreptăm spre mașinile noastre.
       "Ei sau noi?" întreabă Bell.
       "Toţi."
       "De acum începe o nouă parte a vieţii noastre." spune Dima.
       "Una normală." adaugă Dudu.
       "Alo!" răspund eu la telefon.
       "Ali? Vladimir aici. Strângei pe toţi. Avem un caz de vampiri nebuni în vest."
       "Ok." spun și închid. "Gașcă!" le atrag eu atenţia. "Se pare că mai trebuie să așteptăm până să avem o viaţă normală."
       "Hai să ne distrăm!" spune Dudu scoţând pistolul cu gloanţe cu lemn.
       "Hai!" spun urcând în dubă, pregătindu-mă psihic pentru un atac contra vampirilor. Stai puţin, sunt pregătită de vreo doi ani.
        Se pare că vieţile noastre nu se vor schimba,...........și mă bucur că n-o vor face!

                  ~~Sfârșit~~

       Bună dragilor! Nu o să vă spun prea multe deoarece urmează capitolul de mulţumire, unde vă voi spune mai multe. Până atunci, acesta este ultimul capitol. Sper să vă placă!