Exterminatorii

Capitolul 30

    Raul pov.
     Suntem într-o dubă, legați la ochi. Tot ce ştiu e că Karla stă rezemată de mine şi plânge. Vreau s-o opresc, s-o calmez, dar nu reuşesc. Oricât de mult aş încerca să calmez totul,nu se poate. Renunț. Renunț să mai lupt cu morile de vânt. Acest an trebuia să fie unul normal. Poate dacă aş fi fost un băiat normal. Poate dacă singurele mele activități ar fi fost scoala, joaca, nu luptele şi încercarea constantă de a-i ține în viață pe cei dragi. Poate atunci aş fi fost fericit. Renunț. Renunț să cred în toate astea. Îmi las capul gol. Dacă e să mor, voi muri curajos şi demn. Dacă e să trăiesc, am s-o fac în stil mare. Karla s-a oprit din plâns. Cred că s-a săturat şi ea. Că renunță. Singura chestie pe care am s-o regret dacă mor, va fi faptul că am fost mereu atât de fițos, că niciodață n-am să pot fi un om normal. O lacrimă mi se prelinge pe obraz. Plâng? Nu, nu plâng. A fost doar o lacrimă, atât!
      -Sus toți. ne spune o voce.
      În acel moment am început să ne deplasăm. Ne dau jos batista de la ochii, dar tot ce văd e o cameră. O cameră plină de exterminatori pregătiți de party, nu de luptă. Sau aşa-i văd eu?

     Bella pov.
     Nu ne-am mişcat din maşină, din acel loc. Stăm toți trei, tăcuți, încercând să procesăm tot ce s-a întâmplat.
    -Hai acasă. Să facem un plan. spune Dima.
    -Da, hai! spune Alina pornind maşina.
    Chiar dacă Alina pare puternică, ştiu că suferă. Abia şi-a regăsit familia şi acum îi e luată. O lacrimă mi se prelinge pe obraz. Plâng? Normal că da. Ei sunt acolo, eu aici. Şi sunt doar un copil, nu sunt capabilă să fac o ombletă, dar mai ales să-mi salvez familia. Sunt un nimic. Stau şi plâng ca o proastă. Alina e puternică, moral vorbind, iar Dima e puternic, fizic vorbind. Eu nu sunt deloc puternică. Sunt slabă, şi o recunosc. Oricât aş vrea să fiu ca Ali sau ca Dima sau ca oricine altcineva nu pot. Asta sunt eu. Dar eu... Ce am eu în plus față de alții? Nimic. Şi aşa voi fi mereu. Nefolositoare.
      -Bell, am ajuns. spune Dima.
      Mă ridic şi ies din maşină. O briză călduță mă întâmpină. Pornesc cu paşi lenți spre casă. Nu ştiu în ce direcție merg. Dacă e cea corectă... dar nici nu-mi pasă. Tot ce ştiu e că trebuie să-i salvăm. Cu orice preț.

     Alina pov.
     Nu plânge! Asta îmi tot repet în cap. Dacă nu m-aş fi oprit să vorbesc cu Dima şi Bell cu siguranță ne-ar fi luat şi pe noi... şi nu ar fi avut cine să ne salveze. O nu, îmi vine să plâng. Stau pe canapea. Bell şi Dima sunt lângă mine când îmi vine o idee:
    -Klaus! El nu a fost la nuntă, a zis că trebuie să-şi antreneze hibrizii şi că nu va putea veni. Să-l sunăm. spun.
    Formez numărul lui Klaus şi dau pe difuzor.
     -Klaus la telefon. răspunde el.
      -Klaus, aici Ali. Avem nevoie de tine şi de toate cunoştințele tale spranaturale. spun
     -De ce?
     -Aproape toți oamenii noştri au fost luați de mafia lui Roxi şi Diana. Am rămas doar eu cu Dima şi Bell.
     -Vin acuma cu tot cu hibrizii mei. Când ajung vom decide pe cine mai sunam.
     -Ok. spun şi închid apelul.
     -Crezi că vom putea să-i salvăm? întreabă Bell.
     -Să sperăm că da. spun

     Ştiu că nu am mai postat de mult şi îmi pare rău pentru asta. Voiam să vă întreb ceva.
Ştiți că mai sunt 10 capitole şi termin cartea. Acum întrebarea: Ați vrea să fie "Exterminatorii 2" ? Lăsați un răspuns la comentarii sau puteți să-mi scrieți pe privat. Chiar vreau să ştiu dacă vreți o a 2-a carte. Spor la citit! Enjoy! :)