Exterminatorii

Capitolul 39

Dudu pov.

-Mersi mama, acum trebuie să plec la o înmormântare. spun încet.

-Cine a murit, dragule? mă întreabă mama trist.

Aşa e mama.... se întristează chiar şi pentru cineva pe care nu-l cunoaşte.

-O amică, Diana, a fost împuşcată. şoptesc eu privind în jos.

-O Doamne, ştiți cine e criminalul?

-Nu! mint eu. Mamă trebuie să plec. Am să întârzi. La revedere, mamă! spun pupând-o pe obraj.

-La revedere, fiule! Ai grijă!

-Da normal!

Cu aceste ultime cuvinte urc în maşină. Pornesc motorul, apăs accelerația şi o zbughesc spre sediu, unde se va ține înmormântarea Dianei.

Anca pov.

Paşesc timidă spre uşa casei lui Berry. El mi-a dat mesaj să vin acum să îi iau bagajele, deoarece părinții lui nu sunt acasă. Nu mă înțelegeți greşit.... Eu vreau să plec deoarece toți mă cred o persoană rea....o curvă... De asta vreau să plec, dar nu că l-am obligat pe Berry să vină cu mine sau ceva de genu.....Doar mi s-a părut că şi el e ca mine... neapreciat, singuratic.... Aşa că l-am întrebat...doar l-am întrebat dacă vrea să vină cu mine. Trebuie să recunosc că am făcut asta şi din motive egoiste. Nu am vrut să fiu singură printre străini. Am vrut pe cineva care să mă cunoască, să putem socializa, să ne ajutăm. Şi, chiar dacă ne cunoaştem mai bine doar de o lună, cred că Berry e persoana potrivită. Gata cu sentimentalismele. Sun la uşa. În fața mea apare un Berry zâmbăreț.

-Intră, Anca! mă îndeamnă el.

Intru. Merg pe un hol până ce dau de o sufragerie mare. Lângă canapeaua sufrageriei se află trei geamantane de mărime medie... care presupun că sunt bagajele lui Berry.

-Bagajele mele. spune arătând spre ele, apoi dispărând dintr-o dată. Apă? aud după un timp pe Berry strigând.

-Da, te rog! țip.

Berry vine cu două pahare de apă.

-Am câteva întrebări. spune el, aşezându-se pe canapea.

-Ascult! spun serioasă.

-În Irlanda, unde vom locui?

-Am un apartament destul de mare.

-Bani cum facem?

-Nu ştiu. Ne găsim de lucru. Oricum am economisit vreo 5000£.

-Şi eu cred că am vreo 2000£.

-Vezi! Ne descurcăm! spun prinzându-l de umeri.

-Promiți că nu mă vei lăsa de izbelişte? întreabă.

-Promit, Berry!

-Me too!

Cu aceste ultime cuvinte îl îmbrățişez strâns. Îmi răspunde la îmbrățişare. Îl iubesc pe tipul ăsta.

Alina pov.

Amară. Viața e amară. Tristețe pretutindeni. Toți îți spun "Treci mai departe!". Şi treci, fizic vorbind.... însă sufletul rămâne blocat la dramă. Poate rămâne o zi, o săptămână, un an sau pentru totdeauna. Nu ştiu unde se clasifică sufletul meu. Tot ce ştiu e că plouă, că sunt lângă o groapă peste care sicriul Dianei este susținut de două pare imense, mai ştiu că preotul este acolo... să sfințească mormântul. Mai ştiu că stau lângă Dima... amândoi suferim enorm. Ceilalți... unii au chef de vorbă.... alții stau liniştiți, dar se vede pe fețele lor că suferința nu prea există. Mai ştiu că plâng....plâng atât de tare.... Nu se poate exprima în cuvinte ceea ce simt. Mai ştiu că Roxi nu-i aici.... şi asta mă bucură. N-aveam chef de-o ceartă chiar acum. În rest e negru.... sufletul meu are o gaură imensă şi neagră. După ultima cântare a corului bisericesc îi dau drumul Dianei în groapă. Cad. Plâng. E normal..... dar nimic din toate astea nu o aduc pe Diana înapoi. După ce au îngropat-o pe Diana în țărână. Mă aplec peste mormântul ei..... Dima la fel.

-Scuze că nu te-am putut salva şi a doua oară! e tot ce zice Dima... după care se ridică, îşi şterge lacrimile şi porneşte spre maşină.

-Te iubesc,Dia! Eşti ca o soră pentru mine. Şi mereu vei fi. Dumnezeu să te odihnească şi să-ți dea pace..... măcar acolo dacă aici nu s-a putut. Pe curând.... scumpa mea amică.

Dragii mei, cititori..... am revenit cu acest capitol. Sper să vă pleacă! :*