Draga taticule,
As asculta cum canta cutia muzicala... dar nu o mai am. As vorbi cu Zoey despre tot ce imi trece prin cap... dar nu e aici. Sunt singura intr-o camera stramta cu pereti albi si un pat alb. Pana si eu sunt imbracata in alb. Am voie sa ies din camera doar o data pe zi la ora 10:00 fix. Sunt hranita cu forta, mi se dau niste pastile apoi ma lasa intr-o camera mare, alba cu oameni in ea. Sunt multe masute in camera. Fiecare om are ceva de facut. Fiecare arata diferit si se comporta neobisnuit. Este fascinant cum pot exista atatea tipuri de 'nebunie'. Sunt niste oameni foarte interesanti. Imi place camera cea mare.
Ei cred ca ne pot controla, manipula mintile. Dar nu pot. Stiu ca pastilele imi fac rau. Cand mi-au spus prima data sa iau cele 3 pastile le-am luat, dar apoi am inceput sa ametesc si sa nu mai constientizez ce se intampla. Gandeam si ma comportam ca o papusa. A fost momentul meu slab. Dar nu se va mai repeta. Acum, de fiecare data cand mi se dau pastilele nu le inghit, le pun sub limba sau ascunse dupa gingii, apoi merg la baie si le scuip si imi clatesc gura. Este singurul mod in care pot sta treaza, constienta de ceea ce se intampla. Urasc sa nu stiu ce se intampla. Urasc sa fiu manipulata, sa nu pot face nimic, sa nu am propria vointa.
Imi place mult camera cea mare. Sunt tot felul de oameni. In coltul din stanga o femeie de 50 de ani vorbeste singura despre degetele ei de la picioare. O alta fata de aproximativ 12 ani sta pe podeaua curata si deseneaza cercuri cu creionul. deseneaza atat de aparsat incat face gauri in foi, dar tot nu se opreste. asistentele ii mai dau foi. Are multe foi pe jos. Totul e atat de alb incat ma face sa urasc albul, desi inainte o consideram o nonculoare foarte interesanta. Un barbat de 20 de azi sta cu fundul pe o masa si se uita la televizor si plange. Televizorul este stricat si se vede numai o combinatie de culori intre gri, alb si negru, miscandu-se neintrerupt. Nimeni nu stinge televizorul. Iar eu, eu scriu, iti scriu tie. Aici, in camera mare, este singurul loc unde pot scrie.
Imi pace locul asta. Chiar daca este plini de oameni ce se cred superiori a supra noasta si sunt convinsi ca ne pot manipula mintea. Nu pot sa ies de aici. Au sisteme de securitate si camere de filmat. Nu am sansa de scapare. Si chiar daca as avea tot nu as fugi. Nu am conditiile negesare. Imi trebuie averea lui mami ca sa supravietuiesc afara. Ma intreb unde e... Pana aflu trebuie sa ma acomodez aici. Poate, intr-un final. Ma vor lasa sa plec. Poate trebuie sa-i manipulez si eu pe ei. Poate trebuie sa-i prostesc ca m-am insanatosit, ca sunt normala. Poate...
Te iubesc, tati. Te iubesc, mami. Va voi revedea curand.
cu drag, Zoey
