Draga taticule,
S-a intamplat ceva ciutat. Se intampla in fiecare an, dar tot ma surprinde. E ca o plapuma alba care inconjoara casa. Am mai vazut-o de cateva ori. Dar nu stiam ce e. Am vazut-o si in cateva carti. Se numeste zapada. Mami nu ma lasa sa ies niciodata afara pe zi ca sa nu ma arda soarele. Si cand era zapada, nici noaptea ca sa nu inghet.
Mama cea noua ma lasa sa ies afara si ziua. Ma lasa sa ating zapada. E race dar frumoasa. Cand am iesit afara am vazut un stalp cu un afis pe el. In afis era o poza cu o fata frumoasa intr-o rochie alba si scurta. Mama a spus ca ea este "balerina". I-am zis ca e frumoasa.
Cand m-am intors in casa am cautat un timp o carte despre "balet". Si am gasit una. Se numeste "the black swan". Am citit-o pe toata intr-o sptamana sau doua... Dupa ce am terminat-o mama mi-a dat ceva. O hartie colorata. Era un bilet la spectacolul de balet. M-am dus acolo cu mama. Era o sala mare cu multe scaune rosii. Scena era imensa, cum descria si in carte. Cand a inceput spectacolul toate luminile s-au stins si s-au aprins doar cele ce lumineaza scena. Apoi am auzit muzica, muzica frumoasa. Imi placea cum suna, apoi am realizat ca este la fel ca muzica din cutia mea muzicala. Apoi au aparut primele balerine. Dansau ceva cunoscut. Acelasi dans ca si in carte. Dansau "lacul lebedelor".
Balerinele daunsau frumos si gratios dar putem sa vad pe felete lor ce triste si epuizate erau. Precum balerinele din carte. Aveau cearcane si puteam sa vad in ochii lor agonia, dispretuirea si durerea prin care trec. Am invatat din cartile mele politiste cum sa vad anumite chestii la un om, numai din gesturi si mimica fetei.
Momentul a fost frumos, dar cand s-a terminat am plecat de langa mama si am mers pe ascuns in culise. Acolo erau cateva balerine care au fost pe scena. Unele plangeau, altele se schimbau dar nimeni nu zambea. Am vazut pe spatele unei balerine niste semne de la corsetul mult prea strans. Am vazut peretele de oglinta in fara caruia se antreneaza, am vazut rochiile stramte pe umerase, am vazut pantofii murdari de sange si picioarele lor pline de rani si vanatai.
Pana cand au venit doi oameni mari care m-au luat si m-au dus la mama crezand ca m-am pierdut. Mama m-a dus acasa si m-am incuiat in camera mea. Am dat drumul la cutia muzicala sa cante, mi-am luat vopselele si am inceput sa pictez peretele gol. Si am pictat pe muzica, am pictat o balerina.
Te iubesc, tati. Te iubesc, mami. Va rog, mai asteptati.
cu drag, Zoey
