Draga Tăticule,
24 de zile. Mai sunt 24 de zile și împlinesc 8 ani. Nici nu realizez cât de repede a trecut timpul. acum 4 ani eram în conacul meu împreună cu Mami și cu Tati iar acum sunt intr-o clădire părăsită, fără familie, plină de praf si noroi și nu-mi permit nici măcar să am un nume... să nu mai pomenesc de faptul că am rămas fără mâncare.
Ieri o femeie a arătat degetul spre mine și a strigat "Louisa!!" in timp ce ieșeam din magazin. M-am panicat. Am fugit.
Mi-e frig. Poate trebuia să cumpăr un instrument de acei bani. Poate un flaut sau o chitară.. Să pot cânta în Parc pe câțiva bănuți...
În dimineața asta am cerșit. Nu am strâns mai mult de un nasture și o țigară pe jumătate fumată. Ce obicei neinspirat.
Îmi este frig si îmi este foame, iar eu n-am niciun ban... Chiar îmi pare rău că am ajuns aici. Speram să nu fiu nevoită să fac asta, dar nu am de ales. Chiar îmi pare rău... dar până la urmă ce stiu eu? Eu sunt un copil. Eu sunt o nebună...
Mă ascund după un colț, mă fac ghem. Aștept. Aștept. Aud pași. Încep sa plâng.. sau măcar să mă prefac.
Omul ajunge în dreptul meu și îmi spune ceva însă nu înțeleg. Printre suspine spun de repetate ori "mamochka" (mami- în rusă). Omul indrugă ceva însă iar nu înțeleg. Mă ia în brațe. Își continuă drumul cu mine în brațe. Nu stiu unde ma duce dar eu mă țin de plan. Plâng și plâng.
În aproximativ 10 minute sunt într-un apartament. Imediat cum închide ușa scot capacul de la cutia de fasole si ii tai gâtul. Il las să moară iar eu caut prin sertare bani si mâncare. Imediat după fac si un duș și caut ceva haine, un tricou de-al lui poate fi o rochie de-a mea. După cum arată apartamentul e singur. Nu are nevastă sau copii si având un singur pat probabil nici coleg de cameră.
il caut prin buzunare si ii iau tot ce are. Apoi aduc un sac și îl pun în el. Nu-l pot tine in apartament, o să înceapă să miroasă. Dar nu-l pot arunca.. își vor da seama...
M-am decis să-l tai în bucăți și să-l pun în congelator.
Acum o zi nu aveam nimic iar acum am un apartament, mâncare și bani. Poate că subestimarea nu este așa de rea până la urmă.
cu drag, Zoey
