Stinge-te, candelă efemeră!

ＣＡＰＩＴＯＬＵＬ ＩＩ

    Razele dimineți băteau vag în fereastră, sfioase, se strecurau printre jaluzele pâna la bruneta ce se admira, mai mult forțată, în oglindă. Marginile aurite dansau alături de peretele imaculat, dar se contrariau pe lângă pat. Patul negru, asemenea celui ce stătea pe el.

    Domnul Y. îi zâmbea, surprinzător sau nu, îi zâmbea. Nu i a văzut niciodată zâmbetul, sau dacă da, nu fuse niciodată acest zâmbet... mândru? Nu, mândru nu e cuvântul perfect pentru al descrie. Împinit? Nu. El nu e împlinit... Gândurile îi fură spulberate, atunci când patul scârțâi trădând astfel bărbatul ce părea să aparțină nici unei etnii anume. Părul negru, mult prea negru, asemenea unui corb înmuiat în smoală, ochii îi erau două cremene ce luceau ca perlele. O perlă neagră e scumpă. Două, o avere. Ochi lui? Nimeni nu și i permite. Lângă Samina, ea părea un copil comparativ cu înălțimea lui. Cei drept, este unul. Oricât de mult ar minți, oricât de mult ar manipula și s ar încumeta, tot șaisprezece ani avea.

— Ai părul moale. Mai mult nu spuse, doar îi mângâia pletele ondulate până la cele crețe, sătutând o apoi pe frunte, se așeză pe scaun și o trase spre el ușor. De ce tremuri?

    Era, evident, sarcastic. Nu? Nu. Sau cel puțin asta spera din tot sufletul Samy. Ce întrebare! Auzi la el de ce tremur, vreau să... să... Oftând, își puse ordine în gânduri. Nu are rost, o să mă omoare dacă il lovesc.

— Domnule... Domnule Y., nu i așa? De unde mi ați luat măsura pentru haine?

— Nu îmi vorbi așa respectuos, îmi poți spune iubire, dragă. O trase mult mai aproape, prinzându i buzele într un sărut.

    Inima îi începu să bată cu putere, se panică, nu știa de unde era senzația, nu știa ce să facă. Implicit, nu se opuse sărutului.

— Nu îmi mai vorbești monosilabic?

— Ba da.

    Răspunse simplu, luând de lângă piciorul scaunului o cutie de pantofi, deschizând o îi arătă o pereche de sandale aurii. Ajutând o să se îmbrace pentru... întâlnire. Întâlnirea ce o pregăti chiar el în grădină.

     Dori să râdă, însă rămase serios. Își aminti brusc vorbele celui chinuit și schingiuit în acea zi doar pentru că se gândi să îl trădeze. Vorbe rostite înainte de ași da duhul. Tu ești diavolul, tu ești diavolul! Nu mai întreba de ce, știi deja. Pentru că tu nu ai nevoie de nimeni. Medită la asta, amintindu și că Lucifer o avuse pe Lilith. Da, el era diavolul.

    Ea? Ea era Moartea. Rece, calculată, lipsită de suflet și frici. Dar poate chiar însăși Moartea avea frici. Ea, cel puțin, avea doar una... el.

    Îl privi cum îi leagă șnurul sandalelor, privind în gol, își aminti prima oară când l a întâlnit.

*

    Pe când studenți tineri mergeau hai hui de la ore, se certau pe ultimele locuri din sala de curs sau se hotăra cine merge la ora cu supra numitul "Spadasinul Orb", sau eventual, stând cu singuri copii din conac; Shone HayKari fratele mai mare a lui Adam, ambii petrecând timpul cu Samina.

   La ce ne așteptăm? Copila fiind mereu în centrul atenției, ori împreună cu prieteni săi, în grija studenților sau a lui Amily cât Clara era la ore.