Stinge-te, candelă efemeră!

C A P I T O L U L X X V I I

   Renunță la sentimentul că era încătusată de timp. Se lăsă să curgă o dată cu el...

   Și durea. Durea tare. Din nou în fața oglinzi din baie, se privea mâhnită și îndurerată.

    Se abținea cu greu să nu lovească oglinda cu pumnul, să nu ia un ciob și să nu își taie artera aortă. Merita să știi biologie generală? Da, chiar merita. Dar merita să știi grețurile de pe parcursul sarcinii nu vor înceta prea curând? Depinde.

      Se lăsă să cada în genunchi, tânduse scâncind către closet să vomite din nou.

      "Nu mai bine nu i spuneam de copil și aveam grijă să fac un avort spontan? Nu... viața din mine nu are nici o vină că va avea o mamă meschină."

      Sprijinită de gresie, se ridică în capul oaselor sprijinita de oglindă. Îi era cald, uimitor de cald. Dorea. Trebuia să își răcească corpul. A deschis deja fereastra, a făcut un duș rece. A zăcut pe podeaua înghețată. Încă îi era cald. Mult prea cald.

       Respiră adânc, încercând să controleze grețurile se puse turceste pe covorul din satin albastru, floral. Respira și expira.

       Oglinda cu o cuprundea. Și totuși, în ultimele zile petrecuse mult timp în fața ei. Începea să admire, să divinizeze creatura din dânsa ce evolua încet.

     Timpul nu mai este ce a fost. Acum mult timp, la un deceniu de așa supra numită viață, îl asculta pe Scott cântând.

*

— Eron, te rog!

— Nu, Lara. Nu poți să mergi acolo. Nu va ieși bine dacă mergi.

— Haide... Și dacă te implor?

— Poți sa mă implori.

— Erai mai de treaba înainte să moară Call.

Blondul își strânse buzele, privind în partea opusă ei îsi strânse brațele în jurul corpului. Samina îi observă gestul, mușcându și buza inferioara îi prinse corpul în brațe. Îl ținu preț de câteva secunde, apoi se feri. Ea nu ezită, sărutându i obrazul se strecură în brațele lui.

— Îmi pare rău.

— Bine, hai să mergem.

Îi zâmbi, sărutându i fruntea o prinse se mână trăgând o după el prin culise. Privind prin partea stângă a corninei roșii sângerii, ei puteau privi, dar ei nu îi puteau privi.

Ochi lor se ațintiseră pe Scott, alias Harry, cum cânta. Captivat de note și orchestra filarmonică. Nimic nu conta. Cel putin pentru el. Ochi neon îi sclipeu, un verde ce lucea în întuneric, se contrarienta cu părul negru și pielea măslinie, specifica italienilor. Da, el era un italian autentic. Un artist desăvârșit ce și a început cariera în liceu.

Samina îl privea captivată, vrăjită de note dori să înaibteze spre el. Zenon nu o lăsa, o ținea la pieptul lui la fel de firav.

Si totuși, ceva îi distrase atenția.

Un puști.

Un puști cu puțin mai mare decât ea, poate cu un an? Stătea în primul rând. Capul ii era acoperit de gluga hanoracului, fața era ascunsă de o mască sanitară de culoare neagră. Piealea naturală părea de nuanțe închise, în ciuda faptului că puțina parte ce se observa din față era palidă, de parcă oricând ar fi fost gata să leșine. Sub ochi avea pungi obosite, cearcăne adânci. "Oare câte nopți nu a dormit?"