Stinge-te, candelă efemeră!

C A P I T O L U L X X X V I I I

    — Răspunsul are valuare doar dacă pui întrebarea corectă.

    — Să îți nu am pus întrebarea corectă?

     — Nu.

     — De ce?

    Yansha nu îi mai răspunse, rezumându se la actele ce le avea în față, Samina era moftuloasă. Nu dormise în ultimele seri și tot o dată, cerea mult mai mai multă atenție ca de obicei. Asta îl deranja pe Yoshi...

     — Ascultă mă, Walkyria. N am de gând să stau și să mă holbez la tine cum tu te holbezi la niște hârtii!

     Bărbatul ridică capul la ea cu o privire neutră, în ciuda ochilor precum tăciunea ce o priveau fix. Ca ochi de demon, lipsiți de orice emoție în iriși

      — Walkyria? Samina dăcu pași în spate temătoare, iar Yansha se ridică de la birou.

      Nu așteptă nici o clipă înainte de a fugi cât o țineau picioare.

      Și o țineau. Mult... Era rapidă cu piciorușele alea aproape minuscule.

      Fugi în dormitor, nu știa unde altundeva să o facă. Înghițind în sec, se așeză pe matrasul crem și trase pătura peste ea începând să plângă. Poate nu a fost o idee inspirata să ii spună pe al doilea prenume? Poate nu a fost o idee inspirată să îi caute prin acte când se plictisea?

      Își puse pătura în cap, vărsa lacrimi fără să scoată un sunet. Asculta. Pași se apropiau de pat.

      Nu mai simțise o asemenea tensiune de mult timp. Ultima oară fuse crunt.

      Legată de trunchiul unui copac putred, sub ea focul mocnea aprins. Dezbrăcată, pieptul și abdomenul îi erau tăiate adânc. Nu credea că îl mai vedea pe Shone în viață vreodată. Sau pe ea însăsi. Dar Shone? Shone era așezat pe o masă de sacrificiu, inconștient, deasupra lui un călău tuciuriu urma să l decapiteze curând.

       De ce s au oprit brusc când i au văzut colierul? Nu știa. Nu dorea să știe... Doar zâmbea ca un copil când băștinași africani au stins focul. A fugit la Shone în ciuda ranilorei, era viu. Era încă viu.

      Shone a renunțat complet la munca de teren de atunci. Și totuși, ea încă se plimba prin lume.

      Cu un an în urmă era altceva. Erau băștinași, posibil canimali, au recunoscut o ca și membră a familiei Rose. Familie dispărută de generații.

      Au recunoscut o și s au oprit.

     Dar acum? Acum Yoshi era cât se putea de aproape de patul ei. O îngrozea privirea ce i a aruncat o peste birou. Îi era frică.

      Bărbatul dădu pătura la o parte, îi analiză lacrimile și expresia terifiată.

      Simplu și tacut, îi prinse corpul în brațe înainte de a începe o predică legața de intimitate și de actele lui.