Stinge-te, candelă efemeră!

C A P I T O L U L L

   — Hai că acum exagerezi. Spui asta doar pentru că ai auzit tu undeva cândva că dacă mama și pruncul ei trec stradă la o distanță mai mică de patruzeci de zile li s ar întâmpla ceva oribil?

    — E adevărat! Yansha o privea cu o ușoară disperare, pe ea și pe fiul lor de câteva zile.

    Samina îi aruncă un zâmbet inocent, așezând cu grija mânușițele și căciula pe corpul mult prea mic a pruncului. Mason tăcea, respira din ce în ce mai rapid și mai greoi de fiecare dată când Yansha îl privea.

     — Ar trebui să nu mai crezi toate acele superstiții...

     — Sunt adevărate. Articulă fiecare silabă printre dinți, cea ce o făcu pe femeie să îi zâmbească și sărute.

     Când buzele lor făcură un contact direct, pruncul începu să țipe de parcă ar fi fost spinecat. Ambii tresăriră, iar Yansha îl luă în brațe.

     Mason nu părea prea încântat de acest gest, căci începu să țipe, să se agite și să plângă de parcă viața îi atârna de asta. Samina se repezi asupra pruncului si il prinse la pieptul ei. Tăcu.

      Tăcu de parca nimic nu s a întâmplat. Yansha făcu o grimasa și il privi încruntat, arătând cu degetul arătător spre micuțul ce își ascundea fața în pieptul mamei lui.

     — Ce are creatura asta cu oscioare mai fragede ca somonul fiert?

     — Cred că îi e frică de tine.

      — Aiurea! Doar sunt tatăl lui, nu?

     Samina ridica o spunânceană, în ochi i se citea un "Oare?" apoi își sărută pruncul spre disperarea lui Yansha ce î observa gestul.

     — Nu te mai agita așa, Yoshi! Logic că e băiatul tău. Hai acasă, spitalul îmi provoacă coșmaruri și îmi trezește amintiri. Mei e un simplu prunc firav, iar tu chiar dacă ești tatăl lui, ai văzut cât de mare ești? Îl sperie statura ta.

      — Mbine...

      Îl auzi bombanind, iar ea drept revanșă se întoarse spre el și îi prinse cravata intre degete trăgându l la nivelul ei furându i un sărut îl împinse și o luă in pas alergator spre ieșire înainte ca Mason să înceapă să plângă.

     Yoshi îi urmărea pe ambii cu repeziciune prin holurile structuratevasemenea unui labirint. O opri pe proaspăta mamă si pe pruncul ei la ieșirea din clădirea malițioasă.

     Mason începu să chicotească într o limbă ce doar el o înțelegea, însă tăcu brusc când își zărise tatăl și privi asupra femeii făcând un semn din buzele rozalii și mici de parcă ar suge la sân.

     — Lui Mei îi e foame.

     — Mason nu poate vorbi, termină cu prostiile. – Câteva clipe mai târziu își aminti de ce se opri supărat, aruncând o privire urâtă femeii. – Nu mai fugi de mine!

     — Scuze.

     Atât avu de spus. Fără mai multe sau a comenta ceva, grăbi pasul în ritm cu el spre mașina ce îi aștepta în fața parcări spitalului. Samina strânse buzele, sărutându și pruncul grăbi mult mai alert pasul departe de Yoshi, aproape de șosea. Trebuia sa se răzbune cumva că a internat o in spital și nu luat din prima zi acasă, nu? Dependenta sa de atenție se vedea clar.

     Privi în ambele direcții, nici un vehicul nu stătea să treacă. Tânăra ignoră semnul roșu al semaforului și o luă drept în față pe trecerea de pietoni.

     Traversa strada.

      Traversa strada în ciuda avertismentelor superstițioase ale lui Yansha.

      Bărbatul îi zări, pupilele i se măriră de panică și maxilarul i se incleștă. Duse inconștient o mână la piept, își simți cum inima pulsa greoi sângele. O mașină trecu cu repeziciune și claxonă femeia, nu o atinse pe ea sau prunc, dar nici mult nu mai avea.

     — Samina!

     Samina se opri pe partea opusa lui de trotuar și ramase acolo cu pruncul, privind inocent spre el.

     Când semaforul arătă culoarea verde, Yansha traversă cu repeziciune strada și luă atât pruncul cât si soția și îi așeză in mașină pe scaunele din spate. El se așeza lângă ei, cu privirea țintuită prin geamurile fumurii.

     — Porneste Lalazo. 

     Și Lalazo porni.

     Minute întregi de tensiune și liniste apăsătoare îi încunojura. Nici un sunet, nici o șoaptă.

     — De ce ai traversat? înrebă Yoshi rupând tăcerea după ce opriră la un alt semafor.

     — Vreau atenția ta, atenția ta adevărată... În ultima vreme păreai mult mai interesat de copil decât de mine.

     — Și ce doreai să fac?

    — Nu e evident? Omule, sunt o Rosa, am sânge de Slujitor al Morții! Știi ce înseamnă asta?

    — Că strămoașa ta semi zeiță Tiara se plictisea așa că a făcut un pact cu însăși Moartea?

    — Nu! Ah... ba da, doar că nu chiar așa. Unde vreau eu să ajung este că...

   Yansha ridică o mână oprind o, o privi în ochi înainte de a vorbi.

    — Unde vrei să ajungi? Vrei să ajungi acasă. Vrei atenție și siguranță. Vrei tăcere și iubire malițioasă, firavă și inocentă. Dar tu nu ești inocentă. Știu foarte bine că în caz de ceva nonconformist nu ai ezita o clipă să îți iei viața, ție sau lui Mason. Dar știi ce? Uită.

    Samina plecă capul, sprijinindu și capul de umărul lui după ce Madon adormi. Vocea lui Yansha era iritată, furioasă, chiar crudă.

    — Imi e frică de moarte, iar viața e împotriva mea... Dar nu aș face rău unui copil, mai ales al meu...

    Yansha tăcu, mângâind cu grijă corpul tinerei apoi corpul lui Mason.

     — Nu îți fă griji, trebuie doar să petreci mai mult timp cu el și nu se va mai speria.

     Yansha îi sărută fruntea, atât ei cât și copilului înainte de a vorbi.

     — Te am luat de la morgă, priveai fix în fața unei mese goale. Ai acceptat greu să mergi în salon. Mason nu era cu tine, mă speriasem. Când am intrat, el dormea în pat.

    — Eu îl simțeam în brațele mele... Și nu era o masă goală, eu vedeam un cadavru carbonizat cu o lumânare înfiptă în piept...

     — O să angajez un osiholog pentru tine.