Stinge-te, candelă efemeră!

ＣＡＰＩＴＯＬＵＬ Ｘ ＸＩＩＩ

    — Ești un om prihanit in durere și chin bănuitor.

   — Si ce propui cu asta?

   — Să fii mai blând de acum in colo?

   — O să mi mai ieși din cuvânt?

   — Realizexi că vorbești cu mine?

    Bărbatul oftă, oftă prelung, nervos și obosit. Așeză tava cu ceai negru și piscuiți cu ciocolată pe pe noptiră, indepărtându se de pat să poată căuta liniștit telecomanda pe canamea.

     — Yoshi... îi șopti cu ochi de cățeluș plouat.

     — Ce vrei?

     — Mă dor până și oasele!

     — Asta nu e problema mea, trebuia să fii atentă și stai potolită, nu să bei cocktail de la um barista dubios.

      Încruntat, băgă mâna între pernele canapelei în căutarea telecomanzi. "Să fiu a naibii cât praf e aici." Gândi privindu și mâna plină de scame și praf, se strâmbă ștergându și mâna de un prosop.

      — Dar tu mai...

      — Dacă îndrăznești să spui violat, te leg iar de pat. Nu este dacă ți a plăcut.

      — Mă doare corpul.

       — Efecte secundare.

       — Ce cauti?

      Nu îi răspunse. Privi împrejur, analizând toată încăperea. Conștientiză faptul că praful s a așternut nu doar intre pernele canapelei, ci si pe dulabul din lemn de arțar, vopsit în arămiu. Se îndrepta spre acesta, luând din capul său, rezemat de perete, telecomanda.

     — Evrica!

     — Ai inventat becul, iubire? Șopti suavă cu un ton resimtit în sarcasm.

     — Știi ce bine ar suna "iubire" dacă ai lăsa mișto ul de o parte?

     — Da, dar mă plictisesc și nu mă pot ridica.

     — Exact. Îi zâmbi viclean cât aprinse televizorul, ștergându și apoi minuțios mâna de praf.

      — Yoshi.

      — Acum ce mai vrei?

      — Vreau să ma iei în brațe.

      — Să nu crezi că nu știu ce ai făcut cu un bodyguad din echipa de securitate. Nu mi mai ucide angajați.

      — Voi încerca...

      Bărbatul oftă din nou, dând pe un canal de desene animate.

       — Mă pui să mă uit la Pinochio?

       — Pai... da.

       — Te uiti cu mine? Îl privi cu ochi rugători, asemenea unei pisici ce cerșea atenție.

        — Îmi pare rău, dar nu. Am treabă.

         — Cu ce fufă te vezi?! Mări ochi, țipându i nervoasă. Se ridicâ în fund, scâncind, se așeza înapoi întinsă, scufundată între perni.

         — Femeie, stai potolită. Doar am treabă, poți termina cu crizele de gelozie? Nu de asta am fost în club.

        Tânăra îl privi piezis, aruncându i o privire urâtă trase pătura peste corpul dezgolit să se încălzează.

        — Ai vrut o Rosa, ai primit o Rosa, acum suportă o Rosa.

      Yansha tacu, veni lângă pat și ii trase pana la gat patura sarutand o pe frunte.

        — De ce nu te uiți cu mine? Ochii ii erau inlacrimați, ușor indurari cu un licăr al agoniei sale spirituale.

        — Am treabă Samina, de aia. După ce o termin primești câtă atenție dorești. Gustă, Rozeta i a făcut.

       Așezând tava cu biscuiți și ceai pe matrai să ii fie mai aproape, o sărută scurt. Într o clipă de neatenție din partea ei, acesta se făcu nevăzut. Parcă evaporat din încăpere.

   Yansha își spăla mâinile minuțios. "Chiar trebuie să șterg praful de pe dulap."

   Și totuși, gândurile lui fuseră întrerupte de usa deschisă. Intrândă în sufragerie și il văzu. Tânărul cu doar câțiva ani mai mic decât el, tenul de o nuanță tuciurie dansau într un tandem perfect cu părul negru, cârlionțat la vârfuri ochi emanou o senzație noncormistă. Îmbrăcat lejer, casual. Danken. Chiar dacă au crescut amândoi, asta nu părea că lea influențat într un mod comun stilul de vestimentație.

   — Chiar trebuie să începem prezentaria pentru investitori de azi?

   — Da, chiar trebuie să...

   Nu termină ce începuse, fu întrerupt ce o bubuitură. Suna de parcă ceva sau cineva a căzut pe scări. Îndreptàndu se spre surse sunetului se încruntă, aplecându se asupra Saminei ca asupra unui copil. Serios și rigid, o privea cum zăcea scâncind la baza scărilor. Îmbrăcată cu un simplu capot vișiniu, singurele sale accesorii fiind copierul cu coroană și inelul de logodnă.

   — Ce naiba faci aici, Samy?

   — Păi, eu, să vezi si să nu crezi...

   — Așa, așa, păi continuă. De ce te ai dat jos din pat?

   — Eu am venit... după Pisy!

   În ciuda pauzei scurte, spuse fermă și hotărâtă chemànd mica leoaică la ea în brațe, iar aceasta se conformă strecurându se in bratele ei. Yansha râse, apoi o luă în brațe.

   — Dacă te mai dai o dată jos te leg de pat. Cum ai venit pana ncapul scarilor?

   — Târâș. Afirma plină de sâne, chiar mândră.

   — Yansha, mai facem prezentarea? Îi strigă Danken din salon, plimbându se prin fața sticlelor cu băutură.

   — Nu te îmbăta! Vin înapoi imediat.

   Atât avu de zis, urcând scările cu tânăra să o lase înapoi în pat. "Deși, parca mai bine îi era pe jos la baza scărilor." Gândi cât îi puse leoaica tânăra pe matras alatur de ea și îi dădu pe alte desene, plecând apoi.